Supraîncălzirea Mării Mediterane stârnește îngrijorare printre meteorologi și climatologi care se tem că toamna acestui an ar putea debuta cu fenomene violente.
Meteorologii se tem că „episoadele mediteraneene”, legate de evaporarea apei pe măsură ce atmosfera se răcește, vor fi mult mai frecvente în acest an. Duminică dimineața, Place de la Comédie din Montpellier, în regiunea Hérault, a fost străbătută de un torent de noroi în miniatură, după precipitațiile abundente care s-au abătut asupra orașului, potrivit BFM TV.
Temperatura mării a depășit 30°C de la sfârșitul lunii iulie. În 24 iulie, un maxim de 30,7°C a fost observat pe coasta de est a Corsicăi.
Aceste temperaturi sunt cu 4 până la 6°C mai mari decât cele normale pentru acest sezon și, odată ce atmosfera se va răci, ar putea duce la precipitații violente.
„Vara, se formează un strat de apă caldă la suprafață, iar dacă nu bate vântul, acest strat va progresa în adâncime și putem ajunge la temperaturi cu mult peste 13°C (temperatura la care trăiesc organismele marine la 20 de metri de coastă, n.r.) la o adâncime de 20, 30 sau 40 de metri”, a explicat, la BFMTV, Thierry Thibaut, profesor de ecologie marină la Institutul mediteraneean de oceanologie.
Condiții marine care favorizează apariția unor tulburări violente. „Suntem obișnuiți să vedem furtuni mai mult sau mai puțin violente în luna septembrie în sudul Franței. Acesta este cazul episoadelor din Cevennes. De obicei, în Marea Mediterană se înregistrează aproximativ zece furtuni pe an. Dar cu cât apa este mai caldă, cu atât acest tip de episod va fi mai violent”, explică Caroline Jane Muller, cercetător CNRS detașat în Austria.
După cum subliniază Météo France, episoadele mediteraneene, numite uneori „Cevennes”, sunt legate de „urcarea de aer cald, umed și instabil dinspre Marea Mediterană, care poate genera furtuni violente”.
„Ele apar mai ales toamna, când marea este cea mai caldă, ceea ce favorizează o evaporare puternică”, continuă institutul.
Aceste furtuni pot fi declanșate în două moduri. Atunci când masa de aer cald și umed întâlnește o barieră muntoasă: pe măsură ce se ridică în altitudine, se răcește și se transformă în precipitații. Acest fenomen este deosebit de pronunțat în Cévennes.