Paparazzi mediaflux.ro sunt întotdeauna pe urmele vedetelor și nu le „prind” exclusiv în situații civile ci, destul de des, se întâmplă să-i zărească chiar și atunci când sunt fix în exercițiul funcțiunii sau în plin act creativ. Un astfel de moment, creativ bineînțeles, a fost fotografiat cu spor de fotoreporterii mediaflux.ro zilele trecute fix în momentul în care, pe străzile aglomerate ale Capitalei se filmau noi secvențe din producția „RUXX”, producție HBO cu Șerban Pavlu în rol principal.
Minunată întâmplare pe care te invităm să o experimentezi în imaginile de mai jos, nu înainte să-ți povestim ce spune actorul despre personajul pe care-l interpretează:
„Aș descrie personajul ca pe un individ sofisticat din mediul urban, extrem de ambițios în plan profesional, dar profund derutat la nivel personal, care descoperă prea târziu tarele profunde ale mediului social și politic în care a cunoscut succesul.”, spune Șerban Pavlu despre Eugen Moscu.
Dacă, încă, nu ai auzit de „RUXX”, deși pare extrem de greu de crezut acest lucru, îți spune că această peliculă este una dintre cele mai bine cotate producții ale momentului, o producție HBO care are recenzii extrem de bune pe toate site-urile de specialitate. Premiera serialului HBO a avut loc în luna martie a acestui an, iar acum pare-se că se filmează o nouă serie, la fel de așteptată de altfel.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Silvia Dumitrescu, la fel de COOL cum o știm. La 62 de ani, artista demonstrează că VIBE-ul este cel care contează | PAPARAZZI EXCLUSIV
UXX este o dramă modernă despre relații și tânăra generație din România, care trăiește într-o țară prinsă între trecut și viitor. Serialul urmărește frământările personajului principal, Rux (Ruxandra) interpretată de Raluca Aprodu, care încearcă să își echilibreze cariera solicitantă, lucrând pentru un mare dezvoltator imobiliar din București, cu celelalte priorități ale vieții ei: își susține financiar familia și are o relație la distanță. Rux plănuiește să se mute în SUA, dar viața are alte planuri pentru ea: trebuie să coordoneze cel mai mare proiect al șefului ei, campania electorală a soției sale.
„RUXX e un serial diferit de tot ce s-a făcut în România până acum, pentru că vorbește despre o generație care-și găsește vocea și identitatea într-o societate patriarhală. Fiecare episod e un carusel de emoții, iar fiecare personaj are părți în care mă regăsesc ca femeie în România și Europa de azi. M-am luptat, la rândul meu, cu prejudecățile unei societăți care te împiedică să-ți găsești și să-ți asumi identitatea”, a declarat regizoarea Iulia Rugină.