Sunt numeroase preparate pe care să le încerci în China. Dacă nu ai fost până în prezent în această țară, a venit momentul să o faci.
Bucătăria chinezească este extrem de complexă. Tocmai de aceea, multe preparate de-ale lor sunt pe gustul tuturor persoanelor. Găsești multe mâncăruri care să îți fie pe plac. Cam fiecare au la bază orez, tăiței etc. Deci până aici nimic străin pentru noi. Care ar fi problema atunci? Ar fi păcat să nu încercăm câte ceva din ce au ei.
Xiaolongbao
Dacă vreți să știți denumirea este destul de greu. Ați spune imediat că pare a fi în chineză. Ce coincidență! Chiar este. Să nu vă mai țin în suspans și să vedem ce ascunde această denumire, cam grea, ce-i drept. Reprezintă o gălușcă făcută la aburi, care are înăuntru o umplutură cu supă.
Mare atenție atunci când mâncați aceste găluște. Spun asta pentru că trebuie să le înțepați pentru a ieși aerul fierbinte din interior. Ulterior, veți sorbi supa din interior cu mare grijă pentru a nu vă frige și abia apoi să mănânci gălușca cu ce ți-a mai rămas în interior.
Bineînțeles, unii fac după propriile preferințe și le umple cu diverse alte umpluturi. Merg de minune alături de sos de soia. Veți vedea des persoane care vor înmuia înainte de a le savura. Gustul este ireproșabil, într-adevăr.
Supă Wonton cu tăiței
Wonton este un cuvânt chinezesc care definește găluștele din ou. În general sunt adăugate în diferite supe alături de legume verzi, dar și de tăiței. Cei care pregătesc des și știu de la cei mai în vârstă cunosc faptul că tăițeii vor fi fierți exact 10 secunde și apoi puși în apă rece pentru a nu fi prea moi. Vor continua să se gătească și în farfurie datorită supei care este fierbinte.
Pui Kung Pao
Este un preparat din carne de pui făcut cu legume și alune. Să nu uităm nici de faimosul piper Sichuan, fiind locul de unde își are originile preparatul. Puiul este trecut printr-o marinadă, iar apoi prăjite cu chili. Apoi, se adaugă și ce am spus anterior.
Rață Pekin
Este un fel de mâncare foarte popular în Bejing. Rața este pregătită la cuptor și apoi servită cu diferite garnituri. Poate tăiței cu legume, orez prăjit, sosuri etc. Pielea este consumată prima fiind rumenită. Se servește cu zahăr și sos de usturoi.
Oul de o sută de ani
Contrar numelui, oul acesta nu are o sută de ani. Este un ou pus la conservare în lut, cenușă, calcar, sare și coaja boabelor de orez. Tot procesul durează între câteva săptămâni și câteva luni. Trebuie neapărat să îl gustați, chiar dacă la prima vedere veți fi puțin reticenți.