Tot mai mulți elevi se luptă cu problemele emoționale. Denis Vlad, profesor și consilier parlamentar: „Șocul care generează majoritatea frământărilor lor apare atunci când se lovesc de realitate”
Într-o perioadă în care statisticile arată faptul că zeci de mii de adolescenți se luptă anual cu probleme de anxietate sau depresie, mulți dintre tineri mai caută sens gândurilor lor chiar pe băncile școlii. În această „luptă” a ideilor neînțelese, a problemelor emoționale și a stărilor de conflict interior, în prima linie se află mulți profesori – cei care încearcă permanent să le ofere sprijin tinerilor, să le ofere prietenie, înțelegere și mai ales, empatie. Pentru a înțelege cât de grave sunt problemele elevilor, dar și cum îi poate ajuta școala să le depășească, am dezbătut subiectul cu Denis Vlad, profesor de religie și consilier parlamentar. Acesta ne-a explicat ce tip de frământări împărtășesc elevii cel mai des, dar și cum ar putea chiar ora de religie să devină un spațiu sigur pentru cei care se luptă cu anxietatea sau depresia.
Școala, credința și sănătatea emoțională a elevilor: unde începe responsabilitatea?
La nivel mondial, aproape un miliard de oameni se confruntă cu tulburări mintale. Depresia și anxietatea sunt principalele cauze de dizabilitate în rândul tineretului. Nici în România lucrurile nu stau prea roz. Institutul Naţional de Sănătate Publică a avertizat asupra unei crize de sănătate mintală în creștere, alimentată de consumul excesiv de conținut digital. Datele confirmă o legătură îngrijorătoare între timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor şi deteriorarea indicatorilor de sănătate mintală, în special în rândul copiilor şi tinerilor.
Peste 22.000 de copii şi adolescenţi sunt înregistraţi în România cu tulburări de sănătate mintală. Mai mult, se înregistrează creșteri constante a incidenței cazurilor de depresie şi anxietate în rândul grupelor de vârstă 7 – 18 ani. Și aici vorbim doar de cifrele oficiale, cele confirmate. Căci în realitate sunt mult mai multe, de la o zi la alta.
Revenind la școli, am căutat să dezbatem acest subiect cu un profesor dedicat în educația elevilor. Denis Vlad este profesor de religie de peste cinci ani și predă la Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” din București. Este consilier parlamentar, cu activitate și la Comisia pentru învățământ din Senatul României. El susține, de asemenea, cursuri de formare pentru cadrele didactice, fiind și absolvent al facultății de teologie București secția pastorală și al masterului de comunicare din cadrul aceleiași facultăți. L-am întrebat despre problemele actuale cu care se confruntă elevii, dar și despre fragilitatea emoțională, despre rolul școlii în sprijinul tinerilor și nu numai. A fost interesant să află câteva lucruri pe care poate nici nu le bănuiam. Iată interviul.
1. Observi o creștere a problemelor emoționale în rândul elevilor?
„Cu siguranță, lipsa de vitalitate în rândul tinerilor este din ce în ce mai prezentă și este observată de mai toți colegii mei”, a punctat Denis Vlad.
2. Ce tip de frământări împărtășesc adolescenții cel mai des?
„Tinerii au nenumărate frământări și cred că tocmai acest lucru este foarte periculos. Frământările lor sunt din ce în ce mai superficiale, chiar utopice. Mediul digital în care își petrec majoritatea timpului le oferă stări, idei și moduri de gândire care, de cele mai multe ori, sunt rezultatul unor regii amuzante poate, dar tot regii rămân. Abilitatea naturală, biologică, a tinerilor de a face diferența între realitate și materiale regizate nu este tocmai dezvoltată, iar acest lucru duce la nașterea dorinței de a imita sau de a-și dori viața celor din online.
Șocul care generează majoritatea frământărilor lor apare atunci când se lovesc de realitate și de nevoia de a depune efort pentru a face sau a avea ceva. Impactul cu realitatea nu este deloc unul blând.
Poate că șocul ar fi puțin mai blând dacă ar fi dublat de o prezență reală în viața lor. De fapt, poate că acea prezență ar fi putut limita accesul la mediul virtual, micșorând astfel gradul de dependență”, a conchis consilierul parlamentar.
3. Poate ora de religie deveni un spațiu sigur pentru discuții despre anxietate sau depresie?
„Cu siguranță. Ora de religie nu poate vindeca, dar poate pune premisele vindecării. În cadrul acestei ore profesorul poate face cunoscute simptomele stărilor de acest fel. Temele pe care trebuie să le abordăm la orele noastre de religie ortodoxă ne oferă o flexibilitate foarte mare pentru a atinge subiectul sănătății mintale.
Nu de puține ori întâlnesc tineri care sunt lipsiți de vlagă și nu pot efectiv să se bucure de viață. Din lipsă de dialog de calitate cu o persoană adultă de încredere și ajung să creadă că aceste stări sunt normale.
Am avut o discuție cu ei, plecând de la niște momente nefericite din societate generate tot de tineri. Și am ajuns împreună la concluzia că tânărul trebuie să aibă trei categorii de adulți sănătoși în viața lui. În primul rând vorbim de părinți/tutore, apoi de duhovnic și apoi de psiholog. Niciuna nu o exclude pe cealaltă și, dacă nu este posibil să le avem pe toate trei, măcar două, iar dacă nu două, măcar una. Fără niciuna, tinerii nu pot deveni adulți compleți.
Am avut elevi care, în urma orelor mele, m-au rugat să îi ajut să simtă bucuria vieții despre care le vorbeam. Am ajutat elevi, desigur cu acordul părinților, să își găsească un psiholog. Unii au ales să se spovedească, iar alții să își repare relația cu părinții sau să le transmită semnale părinților că au nevoie de prezența lor”, ne-a răspuns profesorul Denis Vlad.
4. Unde se termină rolul profesorului și unde începe rolul psihologului?
„Din punctul meu de vedere, rolul profesorului nu este doar de a transmite competențe. Cadrul didactic are și un rol extrem de important, acela de formator de caractere, rol care din păcate simt că este uitat. Această misiune înseamnă să fim foarte atenți la orice tip de comportament al elevului, atât la clasă în timpul orei, cât și în pauză.
Cadrul didactic poate sesiza, observa, dialoga și încuraja, dar nu poate vindeca. De aceea, acolo unde se impune, profesorul poate sta de vorbă cu părinții sau cu elevul, după caz, și poate prezenta situația așa cum o vede. Nu este un adevăr absolut, dar poate fi un punct de plecare”, a concluzionat acesta.
5. Crezi că spiritualitatea poate contribui la reziliența emoțională?
„Eu am spus-o mereu. Personal, dacă nu L-aș fi avut pe Dumnezeu, cred că aș fi înnebunit. Avem atâtea exemple, cărți și experiențe care demonstrează că o credință puternică în Dumnezeu nu doar că ne oferă un scut împotriva provocărilor emoționale, dar ne și vindecă.
Le recomand mai mereu elevilor mei cartea lui Viktor Frankl, „Omul în căutarea sensului vieții”, unde, prin experiența autorului se demonstrează faptul că spiritualitatea contribuie la reziliența emoțională. Mai mult, credința și spiritualitatea nu ne oferă doar reziliență emoțională, ci și fizică. Avem nenumărate mărturii, chiar și în rândul supraviețuitorilor ororilor Fenomenului Pitești, unde mai toți spuneau că forța lor de a supraviețui a fost dată de credința în ceva mai presus decât ei, și anume Dumnezeu”, ne transmite profesorul.
6. Cum abordezi teme precum sensul vieții, eșecul, suferința?
„Simt că sensul vieții ne lipsește cu desăvârșire astăzi, mai ales în rândul tinerilor. Este provocator să vorbim despre sens, despre eșec și suferință pentru că trăim într-o societate dominată de plăceri.
Atunci când omul trăiește în confort și are la doar o mișcare de deget plăceri pe care realitatea le oferă în schimbul unui efort, devine complicat să discuți despre lucruri atât de plictisitoare pentru ei.
Întotdeauna caut să plec de la experiențele lor. Înainte de toate îi ascult și încerc să aflu ce frământări concrete au. Plecând de la acele exemple din viața lor, vin cu exemple din viețile sfinților, poate chiar din experiența lui Hristos sau din experiența unor oameni care au mai trecut prin astfel de situații.
Cumva discuțiile se leagă și îi simt ca pe niște bureți uscați, gata să primească”, a precizat Denis Vlad.
7. Tinerii mai caută răspunsuri spirituale sau sunt mai degrabă sceptici?
„Foarte puțini tineri sceptici am întâlnit. De fapt, niciunul în mod concret de când predau. Am întâlnit tineri încăpățânați în a nu crede și mereu le-am respectat dorința, dar majoritatea sunt în căutări reale. Din păcate, o bună parte dintre ei își iau informația din online, mai exact din social media, dar mă bucură când vin și confruntă informațiile primite în mediul digital cu cele primite la clasă.
Sunt însetați să descopere, doar că mulți dintre ei nici nu își dau seama sau pur și simplu nu vor să recunoască”, mai spune profesorul de religie.
8. Există o legătură între lipsa reperelor morale și fragilitatea emoțională?
„Din punctul meu de vedere, reperele morale sunt scheletul pe care sufletul nostru se așază. Sau, cum le mai spuneam elevilor mei, sunt rădăcina care ne hrănește. Fără această rădăcină ajungem în bătaia vântului și mergem acolo unde vântul ne poartă, fie că ne place sau nu.
Cred că fragilitatea emoțională apare atunci când suntem în această bătaie a vântului. Atunci când nu știm dacă să rămânem sau să mergem unde vântul ne poartă, poate nici nu știm cum să ne opunem vântului sau dacă este bine să o facem. De aceea apar frământările, nemulțumirile, dezamăgirile și toate aceste stări care nu ne oferă pace și liniște.
Dacă avem o rădăcină bine așezată și mă refer aici la valori morale, atunci știm și putem discerne ce și unde vrem să facem. Devenim stăpâni pe noi și nu suntem ușor influențabili.
Așadar, da, cred că sunt strâns legate”, a completat Denis Vlad.
9. Ce rol ar trebui să aibă școala în prevenirea crizelor emoționale?
„Cum spuneam și mai devreme, cadrele didactice nu sunt doar prestatori de servicii care transmit cunoștințe și atât. Ele sunt mai mult. Sunt acei bijutieri care șlefuiesc caracterele, iar până la finalul activității cadrul didactic transformă piatra cu potențial fantastic într-un diamant de mare preț.
Crize emoționale au fost și vor fi mereu, dar dacă și noi, cadrele didactice, lucrăm în acest proces de șlefuire, vom pregăti adulți care vor învăța cum să gestioneze aceste crize fără să iasă cu daune prea mari”, a mai transmis consilierul parlamentar.
10. Crezi că profesorii sunt pregătiți să identifice semnele unei suferințe reale?
„Cred că am colegi foarte buni, dedicați și implicați, în ciuda greutăților din sistem. Sigur, nu există pădure fără uscături, dar cred că dacă societatea ar oferi puțin mai mult credit și respect cadrelor didactice și le-ar oferi sprijinul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea, lucrurile ar sta puțin mai bine”, a încheiat Denis Vlad.
