Trecem la ora de iarnă mai devreme în 2025 față de 2024. Dacă anul trecut schimbarea s-a făcut în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în 2025 aceasta va avea loc în noaptea dintre sâmbătă, 25 octombrie, și duminică, 26 octombrie 2025.
Concret, în acel moment ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel că la ora 4:00 dimineața acestea vor indica din nou 3:00. Această modificare marchează revenirea la Timpul Legal Român (GMT+2), cunoscut drept ora Europei Orientale, scrie timeanddate.com.
Ideea schimbării orei a fost introdusă în SUA în timpul Primului Război Mondial, în încercarea de a reduce consumul de energie în condițiile în care combustibilul era rar. Ideea era ca, în timpul lunilor de vară, oamenii să nu fie nevoiți să aprindă lumina decât mai târziu. Așa a apărut ceea ce astăzi numim „trecerea la ora de vară”. Astfel, în ultimul weekend din luna martie, ceasurile sunt date înainte (ora 3:00 devine ora 4:00), pentru ca în ultimul weekend din luna octombrie să se revină la ora standard, cunoscută drept „trecerea la ora de iarnă” (când ora 4:00 devine ora 3:00).
În total, aproximativ 70 de state, printre care și cele din Uniunea Europeană, își ajustează ceasurile de două ori pe an. Marea Britanie, Irlanda și Portugalia revin la ora GMT, Spania, Italia, Franța și Germania la GMT+1, iar Grecia, Cipru, Estonia sau Finlanda la GMT+2,
Acest sistem de ajustare a fost adoptat pentru prima dată în țara noastră în timpul Primului Război Mondial, în 1917, și, după câteva întreruperi, a fost reinstaurat în mod permanent în 1979, sincronizat cu alte state europene.
România se află în fusul orar 2 (ora Europei de Est), iar perioada din octombrie până în martie este cunoscută drept „timpul legal român”. Scopul principal al trecerii la ora de iarnă este de a folosi mai eficient lumina naturală pe parcursul zilei, dar această schimbare poate veni cu anumite provocări pentru organism.
Pentru unii, adaptarea la noul program poate dura doar o zi, însă pentru alții poate fi nevoie de până la o săptămână pentru ca organismul să se obișnuiască cu schimbarea. Medicii recomandă un stil de viață echilibrat, care să includă un program de somn regulat, cu ore de culcare și trezire constante. Pentru a face tranziția mai ușoară, este indicat ca, în zilele premergătoare schimbării orei, să se ajusteze treptat ora de culcare, cu 10-15 minute mai devreme în fiecare zi.