Tumultuoasa viaţă a fostului ministru Istrate Micescu. Cărţile, vânătoarea şi femeile, marile sale pasiuni

Tumultuoasa viaţă a fostului ministru Istrate Micescu(1881–1951), una dintre cele mai fascinante și complexe personalități ale României interbelice. Avocat de renume, profesor universitar, ministru și om de cultură, Micescu a combinat erudiția juridică cu un stil de viață aristocratic, pasiunea pentru artă și implicarea în politica vremii.

Figura sa rămâne emblematică pentru o epocă în care cultura, dreptul și statutul social erau adesea intercalate cu rafinamentul personal.

Tumultuoasa viaţă a fostului ministru Istrate Micescu. Formare academică și începuturile carierei

Născut la Ploiești, într-o familie cu tradiție intelectuală, Istrate a fost format încă din copilărie în spiritul educației și al conștiinței civice. Tatăl său, preotul Ioan Micescu, i-a insuflat respectul pentru rigurozitatea morală, iar mama sa, Elena, i-a insuflat eleganță și sensibilitate culturală.

Tânărul Istrate și-a continuat studiile de drept la Paris, la prestigioasa École de Droit, și mai târziu la Școala Politehnică Federală din Zürich, unde a obținut licența și doctoratul. Această perioadă în Franța și Elveția l-a format nu doar ca jurist, ci și ca om cu gusturi rafinate: literatura, filosofia și arta europeană aveau să devină pasiuni permanente ale sale.

Întors în România, Micescu și-a început cariera de avocat, remarcându-se prin oratorie și capacitatea de a construi strategii juridice complexe.

Curând a devenit unul dintre cei mai apreciați apărători din barourile bucureștene și din întreaga țară, câștigând procese ce au intrat în istoria juridică a României.

Viața profesională și implicarea politică

Pe lângă activitatea juridică, Micescu a fost profesor de drept civil la Universitatea din Iași, apoi la București, influențând generații întregi de juriști.

Între anii ’20 și ’30, a fost ales deputat în mai multe legislaturi și a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar în 1937 a fost numit ministru de externe în guvernul Octavian Goga, contribuind la conturarea politicii externe românești într-o perioadă tensionată.

Reputația sa profesională era asociată nu doar cu talentul juridic, ci și cu o atitudine aristocratică, o manieră elegantă de a conduce procesele și de a interacționa cu clienții și colegii. Era cunoscut pentru erudiția sa, dar și pentru umorul fin și abilitatea de a capta atenția în sălile de tribunal sau în parlament.

Casa de lângă Cișmigiu – simbol al rafinamentului

Una dintre cele mai vizibile expresii ale succesului său a fost achiziționarea unei case spectaculoase lângă Parcul Cișmigiu, pe strada Ioan Zalomit. Construită în stil neoromânesc de arhitectul Edmond van Saanen Algi, reședința a devenit un punct de reper în Bucureștiul interbelic.

Casa era mult mai mult decât o locuință: o bibliotecă impresionantă, un spațiu pentru recepții și întâlniri culturale, locul unde Micescu invita personalități din politică, justiție și artă. Atmosfera acestor întâlniri reflecta pasiunea avocatului pentru cultură și spiritul său cosmopolit, dar și statutul său social de elită.

Marile pasiuni

Dincolo de activitatea sa politică încheiată tragic, celebrul avocat şi profesor univesitar a avut o viaţă personală care l-a făcut cunoscut şi prin pasiunile sale, poate chiar mai mari decât politica: femeile, vânătoarea şi cărţile.

Patru femei au jucat un rol important în viaţa amoroasă a lui Istrate Micescu. A avut copii cu trei dintre ele, nu toate soţii, între primul şi ultimul său născut fiind o diferenţă de vârstă de două decenii.

“Primul născut a fost Roger, cu mama acestuia nu s-a căsătorit. Prima soţie a provenit din familia unui magistrat din Craiova, Elena Valimarescu. Împreună au avut-o pe Mariana (Anne-Marie). În Bucureşti au locuit pe B-dul. Carol, într-un apartament închiriat într-o casă elegantă cu faţada în cărămidă aparentă. Elena a murit în mod tragic pe când Mariana avea, cred, 3 ani (în anul 1919). Copilul a fost crescut de familia mamei, la Craiova, dar şi de bunicii de la moşia din Ciumeşti”, povesteşte nepoata avocatului.

Cea de-a doua soţie, Anişoara, bunica Ioanei Micescu, era fiica generalului Alexandru Munteanu, cumnatul generalului Marzescu. “Anişoara venise la primul său bal însoţită de părinţi. Aici a cunoscut-o Istrate şi, deşi era logodit, a rupt logodna şi a cerut-o în căsătorie pe Anişoara.

Au locuit tot cu chirie într-o casă a familiei Mavrocordat, în Bucureşti, pe strada Batiştei. S-au căsătorit având ca naș pe G. Duca”, mai spune Ioana Cristea Micescu.

Nenorocirea îl loveşte din nou

Primii doi copii pe care i-a avut cu noua sa soţie n-au supravieţuit, iar mai târziu, după naşterea celui de-al treilea, a murit şi mariajul celor doi. “

După două naşteri nereuşite (cei doi băieţi au fost înmormântaţi la mormântul familiei din Ciumesti), s-a născut cel mai mic băiat al avocatului, Istrătel, viitorul meu tată.

Cu această ocazie, Istrate Micescu s-a decis să cumpere prima sa proprietate în Bucureşti, pe str. Ioan Zalomit nr. 10-12, architect Van Saanen-Algi. Casa s-a inaugurat în 1930 şi a cunoscut întâmplări de tot felul: nunta Maranei cu magistratul Viforeanu, dar şi divorţul de Anişoara, bunica mea”, mai povesteşte nepoata.

Ultima sa soţie, Elizabeta (Lisetta) Pastia, descendenta unei familii de magistraţi din Brăila, nu i-a dăruit însă copii. “În tinereţe semăna izbitor cu bunica mea Anişoara (Ama). A rămas văduva avocatului Istrate Micescu. A respectat toate dorinţele testamentare ale acestuia”, mai povesteşte Ioana Micescu.

Partide de vânătoare alături de Rege, la Ciumeşti

Moşia Ciumeşti stăpânită de familia sa încă din secolul al XVI-lea, era şi locul de desfăşurare a unor impresionante partide de vânătoarea onorate de invitaţi de vază. Lucian Blaga, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Dinu Brătianu, Eustaţiu Stoenescu ori şi Pamfil Şeicaru sunt doar câţiva dintre ei.

“Vânătoarea era un ritual al timpului cu scopul de a socializa, dar şi un sport. Din memoriile regelui Carol am aflat că a fost invitat şi a participat la partide de vânătoare organizate la Ciumeşti (Miceşti). Ceea ce ştiu este că bunicul meu nu prea înghiţea camarilla regală (Urdăreanu, etc.)

În familie participau la vânătoare şi femeile. Bunica, spre exemplu, practica tirul şi a obţinut medalii la concursuri internaţionale. Personal, urăsc vânătoarea şi nu îmi doresc vreodată să omor fiinţe vii”, mai spune Ioana Micescu.

Un erudit cu o bibliotecă impresionantă

Avocatul Istrate Micescu a deţinut una dintre cele mai importante biblioteci private ale vremii. “În afară de lucrările de specialitate, îl interesau cărţi de literatură antică, filosofie, istorie, artă. Cărţile din bibliotecă erau citite şi de secretarii săi (tineri care lucrau pentru procese).

Obişnuia să fişeze şi să claseze în fişiere informaţiile. A mai rămas o casetă cu câteva sute de fişe, din care rezultă că se interesa de opera lui H. Bergson”, mai spune nepoata celebrului jurist.

Sfârșitul și moștenirea

Odată cu instaurarea regimului comunist, Istrate Micescu a fost exclus din Barou și, ulterior, arestat pentru „conspirație și rebeliune”.

Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a murit în închisoarea Aiud în 1951, lăsând în urmă un portofoliu impresionant de procese câștigate, lucrări juridice și o influență puternică asupra tinerei generații de juriști.

După 1989, fiica sa Mariana a încercat să recupereze proprietățile familiei, inclusiv casa de lângă Cișmigiu, proces care s-a finalizat în instanță în 2016. Astfel, moștenirea materială și morală a lui Istrate Micescu continuă să fie relevantă, simbolizând un timp în care dreptul, cultura și eleganța personală erau inseparabile.