Văduva lui Sergiu Nicolaescu și-a schimbat mașina, a fost primul lucru pe care l-au remarcat paparazzi MediaFlux zilele trecute. Dana Nicolaescu, ultima soție a cunoscutului regizor, poreclită după moartea acestuia ”Văduva albă”, și-a luat un Porsche negru – de aproximativ 90.000 de euro. Până de curând conducea același Volkswagen Touareg, mașină pe care o avea și când trăia Sergiu Nicolaescu.
Marele regizor și actor român a murit pe 3 ianuarie 2013, la 82 de ani. Mai tânără decât el cu 47 de ani, Dana Nicolaescu i-a fost cea de-a treia soție.

Pe ultimul drum, Dana și-a condus soțul îmbrăcată într-un mantou alb, iar lumea a huiduit-o la vremea aceea, numind-o ”Văduva albă”, pentru gestul pe care mulți l-au interpretat total greșit.
Sora regizorului, Iolanda Nicolaescu, a dezlegat atunci misterul paltonului purtat de Dana Nicolaescu, la ceremonia de incinerare, de la crematoriul Vitan Bârzești.
„N-aţi văzut că era mare la mâneci? Era paltonul fratelui meu. A fost dorinţa lui (n.r. al lui Sergiu Nicolaescu), ca Dana să nu vină îmbrăcată în negru la înmormântarea lui. Prin urmare, ea a îmbrăcat un palton al fratelui meu, ca să-l simtă mai aproape de ea. Aşa a fost şi la înmormântarea mamei mele. Nu m-a lăsat să vin îmbrăcată în negru la înmormântarea ei„, a precizat atunci Iolanda Nicolaescu la Antena 3.
Sora lui Sergiu Nicolaescu s-a stins din viață în iulie 2017.
Regizorul Ioan Cărmăzan, în vârstă de 75 de ani, și-a dorit să producă un film artistic în memoria lui Sergiu Nicolaescu, însă, spune acesta, întâmpină dificultăți.
Cărmăzan, care a fost bun prieten cu Sergiu Nicolaescu, a povestit în cadrul unui interviu situația neașteptată cu care se confruntă.
„Toată chestiunea s-a împotmolit atunci când am descoperit că brandul Sergiu Nicolaescu a fost luat, pe persoană fizică, de către soția sa, Dana Nicolaescu. Or, dumneai nu acceptă nici astăzi ca să nu aibă un cuvânt de spus asupra scenariului sau producerii unui film artistic dedicat regizorului Sergiu Nicolaescu”, a declarat Ioan Cărmăzan pentru cancan.ro.
Președintele Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF) a mărturisit că a stat de vorbă cu Dana Nicolaescu, văduva lui Sergiu Nicolaescu, despre această situație, însă nu a reușit să ajungă la o înțelegere.
„Când i-am înțeles logica sa, am încercat să aflu în baza cărei calificări profesionale dorește să avizeze scenariul și producerea unui asemenea film. Fiindcă lumea știe că nu are pregătire în materie. Mi-a replicat că a fost producătoare la Casa de Filme a soțului ei, dar și că legea îi permite așa ceva. Ea își dorește să controleze orice mișcare! În aceste condiții, șansele de realizare a unui film dedicat lui Sergiu Nicolaescu, fie el artistic sau documentar, sunt egale cu zero. Fiindcă niciun scenarist, regizor sau producător nu va permite o asemenea cenzură, o asemenea intervenție în munca sa!”, a mai spus acesta.
Presa a dezvaluit că Dana a mostenit două case în București și una la 2 Mai, niște terenuri, conturi (420.000 lei, 250.000 euro, 42.000 dolari) si obiectele de artă ale lui Sergiu Nicolaescu.
Recent, unul dintre cele trei imobile pe care le-a deținut regretatul Sergiu Nicolaescu, casa din Dorobanți, din apropierea Televiziunii Române, a fost scoasă la vânzare, iar suma pe care o cere agenția imobiliară care se ocupă de tranzacție se apropie de 1 milion de euro.
Dana a mai moștenit si drepturile de autor ale acestuia, care sunt de câteva zeci de mii de euro pe an, dar și firma lui Nicolaescu, “Cine TV FILM Production Import Export SRL”, specializată în activități de producţie cinematografică.