Vâscul, parazitul considerat planta magică a nopții dintre ani. Se spune că aduce armonie în casă
Vâscul, parazitul considerat planta magică a nopții dintre ani. În mitologiile europene, are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și „creanga de aur”, este recunoscut acum drept simbol al sărbătorilor de iarnă, relatează Agerpres.
Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și de druizii celți, cât și de indienii nord-americani. Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. Vâscul își menține prospețimea verde și în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric.
Vâscul, parazitul considerat planta magică a nopții dintre ani. Era cules de pe copaci cu ceremonii fastuase
Vâscul este un semiparazit şi absoarbe apa şi mineralele pe care copacul le extrage din pământ. Planta, care, după un an bun, apare iarna în copacii desfrunziţi ca o sferă verde luxuriantă, suspendată între cer şi pământ, este considerată de popoarele germanice plantă medicinală.
În trecut, acestei plante magice i-au fost atribuite denumiri precum iarba-druizilor, fuga-dracului, iarba-ţapului şi mătura-vrăjitoarelor. Deşi strămoşii noştri agăţau crenguţe de vâsc pe pereţi pentru a-i proteja de spiritele rele, această plantă otrăvitoare face astăzi carieră ca plantă medicinală, datorită efectelor sale tămăduitoare.
Este deseori utilizată pentru scăderea tensiunii arteriale, pentru a trata afecţiuni comune la vârstnici şi chiar cancerul.
Potrivit unei tradiții mult răspândite (în special în țările anglo-saxone), cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.
Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar — îl numeau „lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase. Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Sărutul de sub vâsc
De Anul Nou, oamenii își împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească. Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei își avea originile în mai multe credințe.
Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De anul nou, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea. Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.
Chiar dacă semnificația strămoșilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe țări. Dacă un cuplu îndrăgostit se săruta sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă și fericită.
