Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu și-a asumat un angajament ferm în fața pensionarilor români. Ministrul a promis că toți seniorii își vor primi pensiile înaintea Sărbătorilor Pascale.
O măsură care vine la solicitarea premierului Marcel Ciolacu și care urmărește să asigure seniorilor un mic sprijin înaintea sărbătorilor.
În aceste condiții Simona Bucura Oprescu a anunțat perioada în care seniorii vor primi pensiile aferente lunii mai. Poritivit afirmațiilor ministrului Muncii, drepturile bănești ale pensionarilor vor fi livrate în avans, astfel încât beneficiarii să intre în posesia banilor înainte de Paște.
Așadar, termenul anunțat de ministrul Muncii pentru pensionarii care încasează pensia pe carduri este de 2 cel târziu 3 mai, mai devreme cu 7 zile față de data obișnuită, 12 mai. În privința pensiilor livrate prin intermediul Poștei Române, ministrul Muncii a precizat că până pe 3 mai seniorii vor intra în posesia banilor.

„Data la care le vor primi pe care le vor primi pe cont este de 2-3 mai, în loc de 12 mai, data pe care o aveam în convenție, iar data la care vor livra pensiile prin factorii poștali, undeva până la 3 mai inclusiv”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Bucura Oprescu a scos în evidență faptul că estimările arată că atât Compania Națională Poșta Română cât și instituțiile bancare nu se vor abate de la gradicul stabilit. Prin urmare, est exclus ca pensionarii să nu-și primească pensiile în termenul convenit, potrivit România TV.

Totodată, ministrul a mai precizat că această măsură a Executivului are rolul de a induce „un sentiment de siguranță și stabilitate în rândul pensionarilor, oferindu-le acestora posbilitatea de a se bucura de sărbătoir într-un mod mai relaxat cu mai puține griji financiare”.
„Estimările noastre sunt că, atât Poșta Română, cât și instituțiile bancare se vor încadra în graficul pe care l-am agreat, care cu siguranță, situație în care toți românii vor primi pensiile înainte de Paște”, a punctat ministrul Muncii.