Viața din spatele rolului Plaha – serialul momentului în România. Actorul Iulian Postelnicu, despre începuturi, încercări, temeri și planuri de viitor

În „Plaha”, prezența lui Iulian Postelnicu domină cadrul cu o intensitate care nu prea se poate negocia. Însă dincolo de forța personajului, există un actor atent, analitic și surprinzător de rezervat, dar cu un spirit al umorului fascinant. Pentru că mulți români au avut curiozitatea să afle cât de mare este discrepanța între Iulian -cel  din viața de zi cu zi și Vlad – actorul din Plaha, am vorbit cu el despre proiectele importante din cariera sa, despre ambiție, despre liniștea din afara reflectoarelor și despre ce planuri are de viitor. Și așa ne dăm seama iar, dacă mai era nevoie, că e uimitor să încerci să afli câteva mici detalii despre omul din spatele cortinei.

La ora actuală, „Plaha” este văzut ca un thriller politic de mare impact, lansat sub formă de lungmetraj și serial, care explorează ascensiunea unui personaj controversat inspirat de figura oligarhului Vladimir Plahotniuc, unul dintre personajele care au influențat cel mai mult Republica Moldova în deceniile de după prăbușirea Uniunii Sovietice, acesta fiind cercetat penal chiar și în România. Producția este considerată cel mai amplu proiect cinematografic moldovenesc de până acum. Încă de la prima prezentare a serialului, ne dăm seama de conținutul fabulos al acestuia.

Însă schimbă oare un astfel de proiect actorii săi? Despre începuturi, despre Plaha și despre un viitor în actorie ne-a povestit mai multe Iulian Postelnicu.

Cum a început, de fapt, drumul tău spre actorie? A fost o alegere clară sau o întâmplare care s-a transformat în destin?

„A fost în mod cert o întâmplare. Până în clasa a 10-a nu am avut niciun fel de tangență cu dramaturgia, cu teatrul. Nici nu mergeam la teatru în Focșani, sau dacă am fost, au fost foarte puține spectacole de-a lungul anilor pe care să le fi văzut. Cu atât mai puțin, adică deloc în alte orașe. Mă uităm la film, dar așa cum o făcea orice alt copil sau tânăr de la vremea respectivă, fără vreo intenție de a practica vreodată. Iar în clasa a 10-a sa întâmplat ca și de la liceul la care mergeam, Colegiul Național Unirea, să participe la o stagiune teatrală a elevilor focșăneni o grupă, un grup format oarecum ad hoc, cine a vrut… A mers.

Eu alesesem chestia asta nu din interes artistic, ci pentru că puteam pleca si lipsi de la ore fără să primesc absențe, fără să îmi fie trecute absențe în catalog. Acolo, în stagiunea asta , pur și simplu am văzut că este ușor să faci ce am făcut! Și a fost și apreciat ce făceam, esențial pentru mine. Că am descoperit dintr-o dată o modalitate de a deveni popular, simpatic, despre care nu știam nimic. O modalitate de a conta cumva sau de a avea iluzia că contezi celorlalți. Și mi-a fost ușor”, povestește Iulian Postelnicu.

Îți mai amintești momentul în care ai simțit pentru prima dată că acesta nu e doar un hobby, ci drumul tău profesional?

„Aici e o chestie destul de amestecată, pentru că o certitudine… că ăsta e drumul meu profesional, nu e o realitate subiectivă constantă. Și, ba mi se întâmplă în momentele în care nu sunt multe proiecte în care sunt sau în momente în care nu am proiecte, mi se pare că alegerea asta, că drumul ăsta este un drum ratat pentru mine. Sunt momente în care mi se pare că ăsta este drumul meu profesional și văd destul de roz viitorul . Sunt momente în care… Nu este așa, ci este invers. Deci nu știu dacă pot vorbi de o certitudine și, poate mai puțin, de un prim moment”, a explicat artistul.

Care a fost, până acum, cel mai mare proiect din cariera ta — nu neapărat ca vizibilitate, ci ca impact asupra ta? De ce?

„Cred că nu văd așa parcursul meu de până acum în termeni de proiecte, nu proiectele în care am fost, proiectele individuale în care am fost au avut impact asupra mea ci au fost momente pe traseul ăsta în care ceva s-a întâmplat în mintea mea un soi de click, în care mi-a limpezit perspectiva, mi-a schimbat perspectiva și a simplificat-o despre activitate și asta m-a făcut să mi se pară când mi-ar fi mai ușor și când îmi este mai ușor în felul acesta.

Și unul dintre momente a fost odată, moment de interval mai degrabă, întâlnirea asta cu profesorul de clasă, cu Dem Rădulescu, de la care am învățat foarte mult, apoi după facultate perioada în care am avut niște reprezentații, niște spectacole la Green Hours și contactul, relația cu publicul era foarte, foarte intimă și asta te forțează cumva sa îi iei în considerare pe acei oameni. La fel, momentul în care am încercat stand-up… sunt pur și simplu… perioade, în timpul meu profesional, în care s-a schimbat ceva, în felul în care privesc activitatea, nu proiectele”, mai spune actorul.

Plaha, cât adevăr?

Personajul Vlad Plaha din serial este prezentat clar ca o figură puternică, cu rețele de influenta politică, economică și criminală, iar numele ales trimite direct la Vlad Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat din Moldova. Deși regizorul Igor Cobileanski și echipa de producție au declarat oficial că Plaha este o ficțiune „inspirată din realitate” și că au introdus elemente narative ca să asigure un dramatism al poveștii, pentru publicul din Republica Moldova asemănarea a fost evidentă.

Interesant este că și în România s-a întâmplat același lucru. Știm cu toții asta. Pe rețelele sociale, cei mai mulți dintre cei care au vizionat serialul au constatat că multe dintre faptele din Moldova s-au regăsit și încă se mai regăsesc și în România.

Însă cel mai interesant lucru a fost că mulți au avut curiozitatea să afle dacă actorul din spatele lui Plaha a văzut într-un anume fel rolul principal. Asta ne-a determinat și pe noi să-l întrebăm câteva mici detalii despre rol, dar și despre planurile sale de viitor pornind de la acest context.

Vorbind despre Plaha, ce a schimbat acest proiect în tine ca actor? Dar ca om?

„Nu aș putea să zic că proiectul ăsta a schimbat ceva în mine ca actor sau ca om mai mult decât te schimbă trecerea de la o zi la alta sau de la un an la altul, de la un anotimp la altul. Nu…nu simt așa pe mine o amprentă a proiectului în ce privește constituirea mea profesională sau personală, personală”, a mai spus Postelnicu.

Există o replică sau un moment din serial care a rămas cu tine și după ce s-au oprit camerele?

„Nu. Nu am făcut așa ceva. Știu că sunt colegi, colege care… Se leagă într-un fel sau altul de proiecte în care au fost. În cazul meu un proiect încheiat este un proiect încheiat și atât. Dacă e bine, dacă este apreciat, îmi folosește, îmi rămâne ca un proiect la care mă gândesc cu mulțumire, dacă nu, cu frustrare. Și dacă e vorba de asta, sunt relativ mulțumit de ce am făcut” – mai spune acesta.

Crezi că un rol atât de puternic te eliberează sau pune presiune pe următorii pași din carieră?

„Păi, cred că, în primul și- primul rând… personajul ăsta le aparține scenariștilor, nu mie, eu sunt doar ca actor un instrument, un desenator al acestui personaj conceput de alte persoane, deci că personajul este puternic e meritul , în primul rând, al lui Igor Cobileanski, Val Butnaru, Alex Cozer. Nu pune presiune pe următorii pași din carieră, dar mi se pare că… Aș fi un pic, nu știu dacă dezamăgit, cât… puțin dezumflat, dacă un alt rol viitor ar fi mai puțin complex, asta da. Adică odată ce ai mâncat ceva bun, de calitate superioară, cred că e greu să te întorci la un ou ochi”, mi-a transmis Iulian Postelnicu, actorul principal din capodopera cinematografică „Plaha”.

Cine este Iulian Postelnicu atunci când nu este în fața camerei? Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

„Păi arată că viața majorității… dintre noi. Este o viață pur și simplu. Te scoli, îți faci treburile, în cazul meu , fiind liber profesionist, sunt obligați să… profesez cumva și în afara proiectelor pe care le am, să mă gândesc la activitate, la profesie, să îmi scriu lucruri, să citesc lucruri. De altfel, este o viață absolut banală, cu nimic extraordinar sau cu nimic deosebit de altora”, mai spune acesta.

Ce te ajută să te desprinzi de personaje și să revii la tine?

„Păi, nu pleacă niciodată de la mine. Felul în care mă văd eu pe mine în activitatea asta e cumva diferit de… Teoria asta de modelul ăsta care spune că un actor, o actriță intră în pielea personajului, devine personajul.  Nu sunt niciodată altcineva! Sunt doar un povestitor al cuiva pe care îl cunosc sau nu. În măsura în care cunosc persoana respectivă, reușesc sau nu să o povestesc. Dacă cunosc pe cineva, pot povesti despre. Dacă nu cunosc, o să povestesc aiurea și asta o să se simtă. Deci eu nu mă apropii altfel de personaje. Eu încerc doar să le cunosc și nu… nu plec niciodată de la mine, nu mă cred niciodată în situaţia personajului, pur și simplu, nu sunt alt om. E trucaj, până la urmă, totul, din punctul meu de vedere”, a mai explicat Iulian.

Există un loc sau un ritual care îți oferă echilibru? Cum te sprijină familia în tot parcursul tău?

„Familia m-a sprijinit de la început. Am avut norocul și am norocul unor părinți care mi-au dat toată libertatea de care are nevoie de un copil, libertatea de decizie în ceea ce privește lucrurile pe care și le dorește să le facă profesional și suportul lor când mi-a fost și când îmi este mai greu. Și altfel, ce îmi oferă echilibru este tocmai chestia asta. Știu că în jurul meu sunt oameni care țin la mine”, ne povestește Iulian.

Ce planuri ai pentru următorii ani? Există un tip de rol pe care îți dorești să-l explorezi și nu ai avut încă ocazia?

„Mi-ar plăcea să am planuri pentru următorii ani. Din nefericire, în cazul liber profesioniștilor, în zona asta de activitate, actorie în România…e foarte greu. Orice plan îți faci, realitatea vine și îți dă două palme și te trezești. Așa că ești cumva…nevoit să improvizezi. Ce mă ajută și m-a ajutat acest lucru că nu am depins niciodată sau niciodată prea mult doar de activitatea asta de actorie. Și am scris! Am încercat să îmi construiesc singuri povești, atunci un pic de inițiativă personală mi-a dat libertate și relaxare. Iar în ce privește un tip de rol pe care mi-aș dori să-l explorez și nu am avut încă ocazia, nu am așa ceva. Îmi doresc doar să fie proiecte bine scrise, cu echipe de persoane mișto sau apropiate de mine ca valori, ca sentimente”, a mai explicat actorul român.

Te vezi rămânând în aceeași zonă de cinema/televiziune sau îți dorești să explorezi și alte forme de expresie?

„Sper să rămân în zona de film cât va mai exista film în forma asta în care există astăzi. Sper să mai existe. Un gând care îmi trece prin cap este că actoria de film va fi ușor de utilizat de un fel de desen animat hiperrealist generat prin toate soft-urile astea care produc video, conținut video prin comenzi scrise… Alte forme de expresie, nu. Tot în zona asta, narativă și a ficțiunii, mă văd”.

Care e frica ta cea mai mare ca actor?

„Habar nu am, poate… Uneori, dacă stau așa să mă gândesc, băi, să nu care cumva să se întâmple ceva să uit… tot ce mi-a dat un pic de îndemânare în profesie, deși riscul ăsta e destul de… de mic, că nu-i atât de complex felul în care îmi văd eu activitatea. Este destul de concret și de simplu, poate chiar simplist. Nu prea mai am o frică ca actor. Iar asta cu proiecte care sunt sau nu sunt, nici asta nu este pentru că mă gândesc că pot construi eu însumi proiectele”, a mai spus Iulian.

Desigur, îl recunoaștem ușor pe Iulian Postelnicu nu doar prin rolul său din Plaha, deși am putea spune că acesta a fost cel mai izbitor. Actorul a mai jucat în filme și seriale deosebit de bune precum: „Amintiri din epoca de aur”, „Las Fierbinți”, „Om sărac, om bogat”, „Francesca”, „Funeralii Fericite”, „Minte-mă frumos”, „Apartament interbelic, zonă superbă, ultracentrală”, „Arest”, „Libertate”, „Ramon” și, mai ales „Anul Nou care n-a fost”.

Actorul Iulian Postelnicu a fost nominalizat, în 20216, la Gala Premiilor Gopo, pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru interpretarea filmului „Un etaj mai jos”. În 2022 a fost nominalizat, la aceeași categorie, pentru filmul „Otto Barbarul”.

Acesta a câștigat patru premii Gopo: Două au fost pentru „Cel mai bun actor în rol principal” – în filmele „Arest” și „Oameni de treabă”. Un alt premiu a fost în 2022, pentru cel mai bun scenariu, alături de Bogdan Apetri, pentru filmul „Neidentificat”. A  mai primit și premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru filmul „Libertate”, acolo unde a fost în rolul lui Lt. Col. Dragoman.

Există un rol pe care l-ai refuza, indiferent de vizibilitate sau succes?

„Habar n-am, nu știu. Nu mi s-a întâmplat până acum. Nu îmi pot imagina… Aș refuza să fac parte din echipe în care nu mă simt…bine! Dar aici e un wishful thinking. Pentru că cine știe, indiferent de vizibilitate sau succes, habar nu am cum o să fie sau cum aș reacționa. Aș refuza să spun ceva. Mă refer la ansamblul rolului, la ansamblul povestii! Să spun ceva cu care nu sunt de acord. Aș refuza chestia asta. Așa îmi place să mă văd și sper dacă se întâmplă, să mă comport așa. Și îmi doresc să nu mi se întâmple niciodată”, a completat actorul.

Ce vrei să rămână în urma ta: un personaj emblematic sau o carieră construită în timp, cu discreție și consistență?

„Îmi doresc să -mi fac profesia mai bine. Și aici, na, fiecare poate să înțeleagă ce vrea. Nu…nu aș spune mai explicit de atât, îmi doresc să-mi fac profesia bine…”, a încheiat Iulian Postelnicu.