Se cunosc demult și împărtășesc aceeași pasiune: sportul. Ea l-a practicat, el l-a comentat și, printr-un concurs de împrejurări au devenit colegi, astfel că acum Vlad Enăchescu și Cristina Vărzaru fac strategii la masa de prânz. Cele mai recente imagini obținute de paparazzi MediaFlux stau mărturie.
Vlad Enăchescu, fost jurnalist sportiv, a devenit manager operațional al secției de handbal la CSM București la 1 iulie anul trecut.
Tot atunci, fosta handbalistă Cristina Vărzaru devenea team manager al echipei de handbal feminin. Fosta jucătoare a revenit astfel la CSM București, echipă alături de care a câștigat Liga Campionilor în 2016.
Câştigătoare de 4 ori a Ligii Campionilor, componentă de bază a CSM Bucureşti la succesul din 2016 şi jucătoare exponenţială a naţionalei României, Vărzaru este de asemenea campioană mondială şi europeană de tineret, vicecampioană mondială cu prima reprezentativă în 2005. Cristina Vărzaru a fost și căpitan al echipei naționale de fotbal.

„Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează şi nu şi-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului şi Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e şi precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică şi sportivă în general a Cristinei Neagu.
Ceea ce considerăm exagerat şi chiar manipulator este prezentarea tendenţioasă a evenimentelor: galeria Rapidului vs un bun naţional (Cristina Neagu). În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun naţional, pe noi, rapidiştii, gândul ne duce în primul rând la Rapid.
Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nicio individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României. În al doilea rând, pentru că galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.” au transmis oficialii.
„Rapid şi CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă şi o dată în sala Giuleşti. Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat şi respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului.
Atât CS Rapid, cât şi CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici. La CS Rapid înţelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci şi obligaţiile pe care o finanţare publică le aduce în ceea ce priveşte interacţiunea cu cetăţeanul (fie el suporter sau simplu spectator).