NEWS

Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria București. Pe cine susține

Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru Primăria București. Pe cine susține
Vlad Gheorghe

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe urmează să anunțe marți, 2 decembrie, că se retrage din cursa pentru Primăria Generală a Municipiului București, unde candida ca independent. În același timp, el își va declara sprijinul pentru candidatul PNL, Ciprian Ciucu.

Vlad Gheorghe se retrage

Informația privind viitoarea retragerea a lui Vlad Gheorghe a fost prezentată prima dată de G4media.

Decizia lui Vlad Gheorghe vine într-un moment în care competiția pentru București este extrem de strânsă, iar voturile candidaților independenți sau ale partidelor mai mici pot înclina decisiv balanța.

Vlad Gheorghe era plasat de sondajele recente între 1%-3%.

Gheorghe a ajuns în Parlamentul European în mandatul 2019–2024, pe listele USR PLUS, ocupând locul lăsat liber de Clotilde Armand, care a renunțat la poziția de europarlamentar după ce a câștigat Primăria Sectorului 1.

La începutul anului 2024, Vlad Gheorghe a demisionat din USR în urma unui scandal intern.

Tot în 2024 a candidat pentru un nou mandat de europarlamentar, de această dată ca independent, însă nu a reușit să strângă numărul de voturi necesar pentru a-și reconfirma mandatul la Bruxelles.

Acesta va rămâne pe buletinul de vot de duminică chiar și dacă va confirma mâine retragerea.

Retragerea lui nu este însă un caz singular în această campanie. Și Makavelli, un alt candidat intrat inițial în cursa pentru Primăria Capitalei, a decis să se retragă. El a anunțat că o susține pe Anca Alexandrescu, cadidata sprijinită de AUR.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele