Vladimir Drăghia este unul dintre cei mai urmăriți bărbați din România, fie că vorbim despre acest interes din punct de vedere profesional, fie că ne aplecăm asupra zonei personale. Tată a două fetițe superbe, Zora și Alegra, prima născută de Alice Cavaleru în 2017 și cea de-a doua, mezina, în urmă cu jumătate de an, Drăghia este genul acela de tată implicat cu devotament în evoluția copilelor lui.
În plus, pentru a fi tacâmul complet, cunoscutul domn se preocupă intens și de rolul pe care îl are în serialul „Clanul”, de la Pro TV, acolo unde îl interpretează pe polițistul Mișu.
VĂ RECOMAND ȘI: Povestea actorului român care a pierdut 150.000 euro la jocurile de noroc

Pe lângă toate acestea deja prezente în viața lui, actorul nu refuză ideea ca în viitor să devină tată pentru a treia oară, de data aceasta, însă, gândindu-se mai degrabă să aducă în mijlocul familiei lui deja închegată un copil adoptat.
CITEȘTE ȘI: România are CEL MAI MIC nivel de educație financiară din Europa. Cum e afectată viața tinerilor
„Momentan mi-e greu să-mi imaginez cum ne-am putea descurca. Știu că sunt familii cu 3-4-9 copii, dar noi suntem la limită cu toate acum. Simt că ținem 5 mingi în aer și starea de bine e într-un echilibru care necesită foarte multă grijă pentru a-l păstra. Mi-ar plăcea ca peste 5-7 ani să putem adopta un copil, dar mai este până atunci. Momentan rămâne doar un gând. Dacă vom fi vreodată pregătiți, probabil se va întâmpla.”, a povestit Vladimir Drăghia într-un interviu acordat Unica.ro.
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru formează una dintre cele mai frumoase relații de iubire din showbizz-ul românesc. Sunt tineri, se iubesc, sunt frumoși și au reușit să aducă pe lume două fetițe superbe.
S-au cunoscut în 2014, iar amorul lor a crescut rapid, și nici bine nu și-au dat seama că se iubesc că au și trecut la nivelul următor. Despre cum a început relația de iubire dintre Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru a povestit, în nenumărate ori, actorul.
„M-a văzut ea într-un supermarket, și i-am rămas așa, în minte, nu știa ce fac. După încă vreo patru ani, m-a văzut tot într-un supermarket și, la câteva zile, m-a văzut pe Calea Victoriei cu un scooter roșu vechi pe care îl am eu și nu-l mai folosesc. Atunci a zis: «Ceva e cu omul ăsta de tot îl văd». Ea nu știa că mai fac lucruri prin televiziune, pur și simplu eram unul care i-a rămas în minte. În aceeași zi, era cu o prietenă la o întâlnire și i-am apărut în News Feed și nu-i venea să creadă. Așa a aflat despre mine, ce fac și cu ce mă ocup. A decis să mă contacteze, după care ne-am întâlnit și, trei zile mai târziu, avea cheia de la casa mea și am început să fim împreună”, a povestit Vladimir Drăghia.