Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru formează una dintre cele mai frumoase relații de iubire din showbizz-ul românesc. Sunt tineri, se iubesc, sunt frumoși și au reușit să aducă pe lume o minune de fetiță, Zora Alaia, în vârstă de 4 ani.
S-au cunoscut în 2014, iar amorul lor a crescut rapid, și nici bine nu și-au dat seama că se iubesc că au și trecut la nivelul următor. Despre cum a început relația de iubire dintre Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru a povestit, în nenumărate ori, actorul.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cum au fost fotografiați Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru de paparazzi
„M-a văzut ea într-un supermarket, și i-am rămas așa, în minte, nu știa ce fac. După încă vreo patru ani, m-a văzut tot într-un supermarket și, la câteva zile, m-a văzut pe Calea Victoriei cu un scooter roșu vechi pe care îl am eu și nu-l mai folosesc. Atunci a zis: «Ceva e cu omul ăsta de tot îl văd». Ea nu știa că mai fac lucruri prin televiziune, pur și simplu eram unul care i-a rămas în minte. În aceeași zi, era cu o prietenă la o întâlnire și i-am apărut în News Feed și nu-i venea să creadă. Așa a aflat despre mine, ce fac și cu ce mă ocup. A decis să mă contacteze, după care ne-am întâlnit și, trei zile mai târziu, avea cheia de la casa mea și am început să fim împreună”, a povestit Vladimir Drăghia.
Anii au trecut, povestea a crescut, iar acum, când sărbătoresc 7 ani de la primul sărut, Vladimir îi trimite soției lui, un mesaj emoționant, un text și o poză explicită.
„Al șaptelea an de noi doi. Mâna aia acolo rămâne, să știi.”.
View this post on Instagram
Iată așadar o declarație emoționantă devenită tradiție deja în familia Drăghia. Să ne amintim că și anul trecut, Vladimir mergeam pe fix același vibe în care dragostea este numitorul comun.
”Le voi arăta pozele astea nepoților și le voi povesti (pentru a mia oară) cât de îndrăgostit eram de Alice. Asta în timp ce se vor strâmba ca fraierii, pentru că o voi face tinând-o, în continuare, de mână”, a fost mesajul postat de actor.

La 4 ani după ce și-au unit inimile, cei doi și-au unit și destinele. Alice și Vladimir s-au căsătorit în iulie 2018, pe plajă, la Malul Mării Negre.
„La mare, pe plaja unor prieteni, pe 21 iulie. Ne-am propus să nu facem din organizarea acestui eveniment o corvoadă și ne-a ieșit. Decurge totul firesc. Alice s-a îndrăgostit la prima vedere de inel, la a doua de rochie”, a declarat Vladimir Drăghia pentru VIVA!, înainte de a se căsători. Perechea a mers în luna de miere în Maroc. Cum a fost Alice Cavaleru cerută în căsătorie „A fost aproape foarte romantic. Hotărâsem la «Exatlon» să fac asta, pe când număram lunile pline, pe când aveam timp să le ordonez pe toate. Spun aproape foarte romantic pentru că planul era să o cer în aeroport, imediat ce ieșeam pe porțile alea de la Aeroportul Otopeni, Sosiri, ceea ce ar fi fost ca în filme, știu, dar, pentru că m-am întors printre ultimii și erau sute de oameni care ne așteptau acolo, nu am vrut să pun presiune pe ea, să-i pun întrebarea de față cu toți oamenii”, povestea Vladimir Drăghia, acum ceva timp.