SHOWBIZ

Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au văzut visul împlinit. Lacrimi de fericire la botezul micuțului Iair | FOTO & VIDEO

Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au văzut visul împlinit. Lacrimi de fericire la botezul micuțului Iair | FOTO  VIDEO

Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au văzut visul împlinit și, în urmă cu mai puțin de 48 de ore, s-au bucurat alături de oamenii lor dragi de botezul micuțului Iair.

Un moment pe care cei doi fericiți părinți l-au așteptat multă vreme. Ne amintim că ani de zile, Vlăduța Lupău s-a străduit să rămână însărcinată, parcursul fiind unul anevoios și plin de emoții.

Vlăduța Lupău a pierdut 2 sarcini înainte să rămână însărcinată cu Iair

Îndrăgitat cântăreață de muzică de petrecere, Vlăduța Lupău, l-a adus pe lume pe fiul ei, pe 6 august 2022. Artista de 31 de ani scria atunci un mesaj emoționant pentru moștenitorul ei, un mesaj prin intermediul căruia, în același timp, mulțumea Divinității pentru minunea întâmplată în viața ei. Cu adevărat o minune, având în vedere că Vlăduța Lupău s-a străduit ani de zile să rămână însărcinată. Târziu avea să afle că este încă una dintre pacientele care suferă de endometrioză și că, înainte de toate, important este să o trateze. A tratat și s-a întâmplat.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Vlăduța Lupău este însărcinată. Artista a dat Buna Vestire abia în trimestrul doi de sarcină

„Ne-am dorit foarte mult acest copil, mai ales pentru că am străbătut mici obstacole. Nu am spus niciodată, dar am avut încă două sarcini care s-au pierdut. Îți dai seama că în urma acestor două sarcini pierdute ne-am dorit și mai mult. Eram și mai dornici să se întâmple și să fie minunea asta, să existe. Am trecut prin două experiențe neplăcute și te întrebi dacă se întâmplă ceva, cum spun doctorii că primele 3 luni sunt critice. Nu m-am bucurat absolut deloc până nu am trecut pragul de trei luni, până nu mi-am făcut toate analizele din lume, primite și confirmate că totul este în regulă. E o traumă la nivelul oricărei femei chiar dacă mai are acasă 10 copii, chiar dacă nu mai are niciunul sau unul, indiferent. Mi se pare că este o traumă pentru că te întrebi de ce ție. Nu am fugit, am zis că nu a fost să fie.”, mărturisea cântăreața când deja era însărcinată în 5 luni.

 

Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au văzut visul împlinit. Lacrimi de fericire la botezul micuțului Iair

Pe 27 septembrie, moștenitorul Rus a fost botezat. Alături, în calitate de nași, i-au fost aproape solista de muzică populară Olguța Berbec și soțul ei, Remus Novac, dar și o suită întreagă de invitați și artiști tocmiți special pentru el. Printre aceștia, trupa Holograf, dar și Andra care, la finalul programului, i-a transmis un mesaj emoționant celui mic.

„Nu există ceva mai frumos decât să fii părinte! Aseară am avut plăcerea să fiu alături de Vlăduța Lupău la botezul fiului ei. Am cântat și m-am bucurat pentru familie. Îi urez Vlăduței să îi fie mereu fiul sănătos, să îi aducă multă fericire și să se bucure de fiecare zi în care el crește și învață despre lume. ❤️”, a scris artista pe Instagram.

Ce semnificație are numele Iair

Numele Iair simbolizează lumina, strălucirea, în special strălucirea lui Dumnezeu. Ziua lui Iair este sărbătorită la 1 noiembrie, când are loc ziua tuturor sfinților. Învierea fiicei lui Iair este una dintre minunile lui Iisus, consemnate în Evanghelia după Matei, după Marcu și după Luca. Credința lui Iair pentru Iisus a dus la minunea învierii fiicei acestuia, așa cum și credința Vlăduței Lupău a făcut-o să fie puternică, în ciuda bolii care a împidicat-o să devină mamă mai devreme.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele