Liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat din nou, poporului ucrainean şi întregii lumi într-o nouă înregistrare video postate pe contul său oficial de Facebook. Şeful statului a afirmat că Ucraina nu se va preda și credinţa poporului ucrainean neputând fi distrusă, iar lui Vladimir Putin i-a spus să se ducă „acasă”.
Volodimir Zelenski a adus în discuţie faptul că au trecut doi ani de când Ucraina a înregistrat primul caz de COVID-19, afirmând că „a trecut deja o săptămână de când un alt virus a atacat”, referindu-se la invazia rusă.
„Au vrut să ne distrugă de atâtea ori. Nu au putut. Am trecut prin atâtea! Şi dacă cineva crede că, după ce au depăşit toate acestea, ucrainenii vor fi speriaţi, dezbinaţi sau se vor preda, nu ştie nimic despre Ucraina. Şi nu are ce căuta în Ucraina”, a subliniat vehement Zelenski, într-o postare video pe pagina sa oficială de Facebook.
Vorbind despre Vladimir Putin, liderul ucrainean i-a transmis: „Du-te acasă. La tine acasă”.
El a adăugat că Putin ar trebui să apere poporul vorbitor de limbă rusă – nu în întreaga lume – „ci în casa sa”.
Aceasta pare să fie o referire la afirmaţia Moscovei potrivit căreia operaţiunea lor este în apărarea oamenilor vorbitori de limbă rusă din anumite părţi ale Ucrainei, informează BBC.
„Chiar dacă veţi distruge toate catedralele şi bisericile noastre ucrainene, nu ne veţi distruge credinţa, credinţa noastră sinceră în Ucraina şi Dumnezeu, credinţa în oameni”, spune el.
Liderul din Ucraina spune că Rusia va plăti pentru toate pagubele provocate Ucrainei. Mai mult, acesta se angajează ”să reconstruiască fiecare imobil” distrus în atacuri ruseşti.
„Vom reconstrui fiecare casă, fiecare stradă, fiecare oraş. Şi îi spunem Rusiei – învaţă cuvintele ‘despăgubiri’ şi ‘cotizaţii’. Ne vei plăti integral pentru ceea ce ai făcut împotriva statului nostru, împotriva fiecărui ucrainean al nostru. Ne veţi rambursa deplin tot ceea ce aţi făcut împotriva statului nostru, împotriva fiecărui ucrainean” a conchis liderul ucrainean.