Von der Leyen şi Trump se întâlnesc în Scoția. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele american Donald Trump.Discuțiile se vor axa în vederea realizării de progrese către un acord comercial care ar permite Uniunii Europene să evite taxele vamale de până la 30% pentru produsele sale importate în Statele Unite.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial, a anunţat, duminică, preşedintele SUA, Donald Trump. Anunţul a fost făcut după ce preşedintele SUA s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la unul dintre cluburile sale de golf din Scoţia.
Rodul unor negocieri îndelungate şi al unei întâlniri decisive duminică, acordul prevede taxe vamale de 15% pentru produsele europene importate în Statele Unite, relatează presa internaţională.
„Am ajuns la un acord. Este un acord bun pentru toată lumea”, a spus Trump reporterilor după discuţiile cu Von der Leyen la complexul său de golf din Turnberry, Scoţia. Şefa UE a salutat, de asemenea, acordul ca fiind „un acord bun”.
Ţările vor primi o „scrisoare de confirmare” sau o „scrisoare de clarificare” în această săptămână, a adăugat el. Donald Trump a declarat că toată lumea „va câştiga foarte mulţi bani” din acest acord, care va duce şi la consolidarea unităţii şi prieteniei.
Trump a mai declarat, referindu-se la UE: „Cred că ţările voastre sunt foarte mulţumite”.
El este de părere că acordul este foarte satisfăcător pentru ambele părţi şi este cel mai important dintre toate acordurile, iar echipa sa „este foarte onorată că a reuşit acest lucru”. „Acordul ne va apropia foarte mult şi este un fel de parteneriat”.
Taxele vamale aplicabile importurilor din UE va fi de 15%, acelaşi tarif fiind aplicabil şi autovehiculelor. Produsele farmaceutice nu vor fi incluse în acord. Trump a mai declarat că oţelul şi aluminiul vor continua să fie supuse unor tarife de 50%.
Trump, citind de pe o foaie, a declarat că UE va accepta să achiziţioneze energie în valoare de 750 de miliarde de dolari. De asemenea, va accepta să investească cu 600 de miliarde de dolari mai mult decât era prevăzut în SUA, în echipamente militare şi în deschiderea ţărilor către comerţul cu tarife zero.
Ursula von der Leyen a declarat că punctul de plecare a fost un dezechilibru comercial care trebuia corectat şi efortul de a asigura „continuitatea comerţului”. Ea a afirmat că echipele de negociatori „au atins exact” echilibrul dorit.
Preşedintele american Donald Trump şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au întâlnit duminică la Turnberry, în Scoţia, pentru a încerca să ajungă la un acord privind taxele vamale între Statele Unite şi Uniunea Europeană, relatează AFP şi Reuters.
Donald Trump a declarat duminică că sunt şanse ca Statele Unite şi Uniunea Europeană să ajungă la un acord comercial, menţionând trei sau patru puncte principale de divergenţă. Trump a declarat că principalul punct de blocaj este „echitatea”, citând barierele la exporturile americane de automobile şi produse agricole.
„De fapt, nu sunt într-o dispoziţie prea bună, dar vă voi spune că, da, cred că şansele sunt, probabil, 50-50, să ajungem la o înţelegere. Aş dori să ajungem la o înţelegere, cred că este în interesul ambelor părţi, dar da, aş spune că şansele sunt 50-50″, a declarat Trump.
Aceste negocieri, care au loc chiar înainte de termenul limită de 1 august, de la care produsele europene care intră în Statele Unite sunt ameninţate cu taxe vamale de 30%, se desfăşoară în luxosul complex de golf al familiei Trump, situat pe coasta de vest a Scoţiei.
Potrivit unor surse diplomatice, Washingtonul şi Bruxellesul se îndreaptă către un acord care ar prevedea taxe vamale de bază de 15% pentru produsele europene importate în Statele Unite, adică jumătate din rata de impozitare pe care Donald Trump a ameninţat că o va aplica de la 1 august, arată Reuters.
Un acord ar pune capăt lunilor de incertitudine pentru întreprinderile europene, într-un moment în care Donald Trump, care a revenit la putere la Casa Albă în ianuarie, a întreprins o revizuire a politicii comerciale a SUA, anunţând în aprilie vaste taxe vamale aşa-numite „reciproce” – dintre care majoritatea au fost suspendate imediat – împotriva a zeci de parteneri comerciali.
Ca măsură de precauţie, statele membre ale UE au aprobat joi un „plan B”: un pachet de măsuri comerciale de retorsiune în valoare de 93 de miliarde EUR în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu Washingtonul, au declarat surse diplomatice.
Aflat pentru câteva zile în Scoţia pentru a juca golf şi a avea întâlniri, Donald Trump a declarat jurnaliştilor la sosirea sa vineri seara că Ursula von der Leyen este un lider foarte respectat şi că aşteaptă cu nerăbdare să o întâlnească. Preşedintele american, care deţine un teren de golf la Turnberry, în sud-vestul Scoţiei, a mai declarat că există o probabilitate de 50% ca Washingtonul şi UE să ajungă la un acord-cadru privind comerţul, adăugând că Bruxellesul este „nerăbdător” să încheie un acord.
În prezent, peste 70% din produsele europene exportate în Statele Unite sunt supuse taxelor vamale, cu rate diferite: 50% pentru oţel şi aluminiu, 25% pentru automobile şi piese de schimb şi 10% – „nivelul minim” stabilit de Donald Trump – pentru majoritatea celorlalte bunuri.
Donald Trump a avertizat că va ridica acest prag la 30% de la 1 august în absenţa unui acord cu Bruxelles-ul, ceea ce, potrivit reprezentanţilor europeni, ar avea ca efect reducerea considerabilă a comerţului transatlantic.
Preşedintele american intenţionează, de asemenea, să impună tarife semnificative pentru cupru şi produse farmaceutice.
Un acord cu Washingtonul privind tarifele americane de 15 % ar fi considerat de mulţi europeni ca un rezultat slab al negocierilor în comparaţie cu obiectivul iniţial al Bruxellesului – niciun tarif de ambele părţi pentru toate produsele industriale.
Cu toate acestea, un astfel de acord ar permite evitarea taxelor vamale de 30% şi ar pune capăt incertitudinii legate de condiţiile economice care au afectat deja profiturile întreprinderilor europene.
Pentru Donald Trump, acesta ar fi, de asemenea, cel mai important pact comercial încheiat până în prezent, înaintea acordului-cadru de 550 de miliarde de dolari cu Japonia, anunţat la mijlocul săptămânii.
Deşi administraţia Trump a ajuns deja la acorduri preliminare cu Marea Britanie, Indonezia şi Vietnam, nu şi-a îndeplinit promisiunea de „90 de acorduri în 90 de zile”, aşa cum a anunţat în aprilie, când taxele reciproce au fost suspendate pentru a permite negocierile comerciale.
Negocierile cu UE sunt pe punctul de a fi încheiate, dar nu au fost încă finalizate.
Reprezentantul american pentru comerţ, Jamieson Greer, şi secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnick, au părăsit sâmbătă Washingtonul pentru a se deplasa în Scoţia, unde se vor întâlni cu comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, care se deplasează şi el în Scoţia înaintea întâlnirii dintre Donald Trump şi Ursula von der Leyen.
„Suntem cu prudenţă optimişti că se va ajunge la un acord”, a declarat un oficial al administraţiei Trump, vorbind sub rezerva anonimatului. „Dar nu se termină până nu se termină”.
Rămâne neclar dacă Washingtonul este pregătit să acorde Bruxellesului scutiri de la tarifele sectoriale, cum ar fi cele pentru automobile şi produse farmaceutice. Reprezentanţii europeni şi-au exprimat optimismul cu privire la perspectiva ca şi automobilele şi produsele farmaceutice europene să fie taxate cu 15%.
În ceea ce priveşte oţelul şi aluminiul, ale căror importuri în SUA fac toate obiectul unor tarife de 50%, Donald Trump a declarat că nu există „prea multă” marjă de manevră.
„Dacă o fac pentru unul, trebuie să o fac pentru toţi”, a declarat el.