Zgârcite sau chibzuite? Cum facem diferența între cele două atunci când vine vorba despre comportamentul pe care îl au unele persoane în relația cu banii? Multe sunt vedetele despre care s-a spus, de-a lungul timpului, că sunt zgârcite. Dan Negru sau Ștefan Bănică Jr. sunt, doar, două dintre ele. Mai mult decât atât, cei doi se pot „lăuda” că s-au inventat bancuri despre ei și relația pe care o au cu banii.
Sunt zgârciți sau chibzuiți? Despre ce să fie vorba oare?
VĂ RECOMANDĂM ȘI: De Paște, unul dintre cei mai renumiți medici esteticieni își amintește de sora călugăriță
Vom descoperi în cele ce urmează că ei nu sunt singurii reprezentanți ai mondenului românesc care se uită de două ori și taie o dată atunci când vine vorba despre finanțe și, mai mult decât atât, ne vom alege și cu ceva lecții de viață după ce le vom asculta discursurile.
Monica Tatoiu, spre exemplu, este una dintre cele mai bogate femei din România însă, cu toate acestea, nu îi dă mâna să cheltuie fără rost. În plus, fosta profesoară de matematică, astăzi femeie de afaceri, spune că nu este darnică nici măcar cu propria persoană.

„Trei sferturi dintre genţile mele sunt ‘fake-uri’. De ce să dau o grămadă de bani pe o geantă? Dau câteva sute de lei, oricum, foarte puţini vor observa diferenţa”, a declarat Monica Tatoiu la Happy Hour. „Second-hand-ul este tot un fel de vintage. Vintage-ul a fost inventat de anglo-saxoni, de oamenii care au respect pentru bani. Nu circul la clasa I cu avionul, deşi îmi pot permite. Nu îmi cumpăr lucruri din magazinele cele mai scumpe. Ştiu toate outleturile din New York, Paris, Bruxelles şi îmi face mare plăcere să găsesc un produs de bună calitate la preţul cel mai mic”, declara Monica Tatoiu.
Roxana Ionescu, fosta „Mamă natură”, astăzi fericită soție de om de afaceri, nu se „dă în stambă” atunci când vine vorba despre cheltuieli ci, din contră. Preferă să se gândească de două ori înainte să-și cumpere ceva.

„În ciuda faptului că am câteva lucruri drăguţe, sunt destul de zgârcită cu mine, iar lucrurile drăguţe despre care vorbeam sunt în mare parte cumpărate de soţul meu. La shopping merg doar când am nevoie de un anumit produs. Nu ştiu care este cel mai scump obiect vestimentar din garderobă. Poate pantofii.”, declara frumoasa la un moment dat.
Despre Ștefan Bănică, pe de altă parte, se spune că este zgârcit, fapt susținut cu putere de unul dintre chelnerii restaurantului la care obișnuiește actorul să mănânce foarte des. Bărbatul spune că, în ciuda așteptărilor, atunci când vine vorba să preia comanda actorului, nu se prea se înghesuie mulți chelneri să o facă. În primul rând, spune chelnerul citat de hotnews.ro, actorul nu are un comportament tocmai decent cu cei care îl servesc și, în al doilea rând, atunci când pleacă din restaurant se face că plouă din punctul de vedere al bacșișului.

Andreea Esca, vedeta Știrilor Pro TV, este de asemenea una dintre persoanele publice din România care se gândește de două ori înainte să plătească o dată.
„Tata m-a învățat să fiu foarte riguroasă, serioasă și mama să dau frâu liber creativității, să am curaj, să încerc, să risc. Sunt două persoane cu caractere complet opuse. Și cred că aceste lucruri m-au ajutat. Ei m-au învățat foarte multe și despre bani. Educația mea financiară este extraordinară, în sensul că tata a fost întotdeauna un ardelean foarte cumpătat, care tot timpul a considerat că trebuie să avem bani deoparte, puși în mai multe locuri, iar mama avea o singură obsesie: să cheltuim toți banii, ca nu cumva să ne prindă cutremurul cu bani în casă. Eu am făcut media: cheltuiesc, dar pun și deoparte în egală măsură.”, declara, la un moment dat, Andreea Esca.
Dan Negru este extrem de mulțumit pentru acest renume de zgârcit pe care l-a câștigat în ani și își dorește să-l însoțească mult timp de acum înainte.

„Mă bucură faima asta! Bănățenii au un soi de cumpătare care în alte părți ale țării poate să fie privită ca zgârcenie. Mi-am luat o maşină bună abia după ce am avut o casă bună şi aveam prieteni care-mi spuneau că sunt zgârcit din cauza asta. Exemple ca astea mi-au consolidat brandul de zgârcit şi azi mi-e de folos.
Când ajung prin piață, iau mai ieftin produsele: „Hai, Negrule, ştiu că eşti zgârcit, le dau mai ieftin!”, strigă după mine vânzătorii. Nu avem discuții din cauza banilor. Părinții şi bunicii mei au fost deportați în Bărăgan.
Au reuşit să supraviețuiască după ce li s-a confiscat tot de statul comunist de atunci. Condițiile mele de azi sunt incomparabile. Aşa că nu am cum să mă plâng vreodată. Probabil trăiesc cele mai bune vremuri din istoria familiei mele.”, declara Dan Negru la un moment dat.