Fiecare șofer trebuie să cunoască foarte bine diferența dintre gheață și polei. De cele mai multe ori sunt confundate și tocmai de aceea este bine să știm ce anume le diferențiază.
Atât gheața cât și poleiul sunt două fenomene naturale foarte frecvente în sezonul rece, când temperaturile sunt în scădere, coborând sub pragul de 0 grade Celsius. Mai jos veți regăsi importantele diferențe dintre cele două pe care să le știm mereu.
Gheața reprezintă o substanță solidă, cristalizată. Se obține prin înghețarea vaporilor de apă sau a apei lichide. La temperaturi mai mici de 0 grade Celsius, vaporii de apă se transformă în gheață la nivelul solului și în fulgi de zăpadă în nori, potrivit Libertatea.
Gheața se formează pe mări, oceane, lacuri și râuri. Pot îngheța parțial sau complet. În cazul în care temperatura exterioară atinge sau coboară sub pragul înghețului, apa de pe trotuare, de pe șosele, drumuri, acoperișuri se transformă în gheață. Astfel, poate să devină un real pericol pentru oameni.
De cealaltă parte este poleiul. Este un fenomen meteorologic al anotimpului rece. Constă în formarea la nivelul solului, dar și al altor suprafețe a unui strat subțire de gheață. Poate fi transparentă sau opacă. Acesta reprezintă unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo care apar în timpul iernii. Este incolor și chiar aproape invizibil pe suprafețele asfaltice. Tocmai de aceea este mai greu de observat atât de pietoni, cât și de șoferi, chiar și de cei profesioniști.
Îți oferă impresia că este o suprafață pur și simplu umedă și nimic mai mult. Așadar, lasă să se vadă doar culoarea întunecată a asfaltului. Dacă este privită de aproape, suprafața pare să fie acoperită cu un strat subțire de gheață. Capătă o strălucire specifică, dar de cele mai multe ori este trecută cu vederea, în special dacă iluminarea este scăzută. Poleiul mai este cunoscut și sub denumirea de gheață neagră.
Durata de depunere nu este foarte lungă, ba chiar scurtă, de obicei câteva ore. Este întâlnit, de multe ori, în timpul dimineților reci, în condiții de ceață sau după trecerea unui front atmosferic cald care aduce precipitații lichide peste un strat de aer rece și stabil.
Frâna de motor
Când este polei, întotdeauna veți folosi frâna de motor. Viteza trebuie să fie adaptată la condițiile de drum. Păstrează o distanță mai mare față de vehiculele din față.
Evită manevrele bruște
Evită mai ales frânarea bruscă și accelerația bruscă. Redu viteza înainte de a intra în viraj. Evită manevrele bruște și păstrează unghiul volanului constant pentru a preveni derapajul.
Ține ambele mâini pe volan
Poziția mâinilor este la 9 și la ora 3. Dacă mașina derapează nu vei putea să o controlezi în cazul în care nu ai ambele mâini pe volan. Astfel, o vei putea controla mai ușor ținând mâinile corect.