NEWS

Gata, a fost atins vârful valului cinci. Rafila anunță că începe să scadă numărul de cazuri. ”Aștept ridicarea stării de alertă”

Gata a fost atins vârful valului cinci. Rafila anunță că începe să scadă numărul de cazuri. Aștept ridicarea stării de alertă

Alexandru Raflila, ministrul Sănătății, a anunțat că, potrivit calculelor și estimărilor specialiștilor, vârful valului cinci al pandemiei de coronavirus în România a fost atins. 

Ministrul a mai spus că săptămâna această vom avea confirmarea, dar că, după părerea sa, lucrurile sunt destul de clare.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății:

Opinia mea e că marți, zi care măsoară situația de luni, probabil că nu vom mai depăși 35.000 de cazuri. Atunci putem să spunem că intrăm în faza de stabilizare a acestui val și ne așteptăm la o scădere. După ce am avut un vârf pe la 43.000 de cazuri, ulterior nu am depășit cu mult 30.000 de cazuri.

Invitat la Antena 3, ministrul a explicat și de ce în situația din secțiile de terapie intensivă se înregistrează încă o situație ”la limită”: este normal să se înregistreze un decalaj.

Rafila:

Avem ocupate peste 1000 de paturi la ATI. Până la finalul acestei luni, cred că și situația de la ATI va intra pe un trend descrescător, în zilele următoare va fi finalizat și studiul care va arăta câți dintre pacienții de la ATI sunt infectați cu tulpina Delta și câți cu tulpina Omicron.

Alexandru Rafila a mai spus că estimează că până la sfârșitul lui martie Româia să scape de majoritatea restricțiilor. ”Eu aștept şi ridicarea stării de alertă. Îi sfătuiesc românii să mai avem răbdare şi poate ne gândim cum să reluăm şi diferite tipuri de activități”, a explicat Alexandru Rafila.

A fost atins vârful valului cinci în România. ”Vaccinarea trebuie să rămână un act voluntar”

Ministrul Sănătății a mai spus că vaccinul, chiar dacă are efect redus asupra răspândirii tulpinii Omicron a coronaviruslui, s-a dovedit eficient în prevenirea cazurilor grave.

Raflila a insistat spunând că vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Acesta a condamnat atitudinile combative în promovarea vaccinării obligatorii sau, din contră, împotriva vaccinării.

Alexandru Rafila:

Trebuie să fim echilibrați, să fim mai puțin polemici, mai puțin combativi în a produce această schismă între vaccinați și nevaccinați.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele