WORLD

Accident feroviar în Spania. Ministrul Transporturilor şi-a anunţat demisia

Accident feroviar în Spania. Ministrul Transporturilor şi-a anunţat demisia
Accident feroviar în Spania

Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente şi-a anunţat marţi demisia, la aproape o săptămână după tragicul accident feroviar din Spania. Este a doua gravă tragedie din reţeaua de căi ferate spaniolă din acest an. Cel puțin 69 de oameni au murit. 

Demisie după tragicul accident feroviar în Spania

„Voiam să vă anunţ că renunţ nu numai funcţia de ministru al Transporturilor, ci şi la locul pe listele” pentru alegerile legislative anticipate din 29 noiembrie, a declarat la finalul unei lungi audieri în faţa deputaţilor ministrul, care până acum a exclus demisia din funcţie în mai multe rânduri.

„Un ministru al Transporturilor al unei ţări precum Spania nu poate rămâne în funcţie după două accidente de o asemenea gravitate în mai puţin de un an, atât de diferite cât sunt ele, indiferent dacă am sau nu o responsabilitate directă„, a declarat Oscar Puente, referindu-se şi la catastrofa feroviară de la Adamuz, care s-a soldat cu 46 de morţi în ianuarie în Andaluzia.

„Este o chestiune de demnitate politică, de coerenţă şi de empatie faţă de victime„, a adăugat el.

„Am luat decizia privind viitorul meu în primele minute care au urmat după tragedie, imediat ce am aflat despre ea„, a spus ministrul.

„Fac astăzi această decizie publică, în loc unde este cel mai pertinent să o fac, în sediul suveranităţii naţionale, odată încheiat ceea ce era, după părerea mea, sarcina cea mai urgentă şi imposibil de amânat: desfăşurarea primelor investigaţii (…), luarea primelor măsuri pentru indemnizarea victimelor şi ameliorarea, în măsura în care este posibil, a securităţii sistemului nostru feroviar pe termen scurt„, a afirmat Puente în faţa deputaţilor, conform Agerpres.

La finalul consiliului de miniştri, în dimineaţa zilei de marţi, Oscar Puente a prezentat presei „un plan extraordinar pentru consolidarea securităţii reţelei de mare viteză”, precum şi un mecanism de ajutor pentru supravieţuitori şi familiile victimelor, dând asigurări că guvernul face eforturi neobosite pentru a „recâştiga încrederea” populaţiei în reţeaua feroviară de mare viteză spaniolă.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele