Alexandra Stan trăiește de ani buni între controversa relațiilor amoroase și controversa imaginii sale publice, aceea a unui artist dezinvolt de la care, pe de altă parte, ne permitem să spunem că publicul aștepta mai multe decât i-au fost oferite.
Artista, care în urmă cu doar câteva zile și-a lansat un nou album, a fost invitata lui Mihai Morar într-un nou episod al podcastului „Fain & Simplu” în care a vorbit deschis despre una dintre cele mai mari drame ale existenței ei, toxicitatea relațiilor amoroase. De asemenea, tot Alexandra este cea care spune că salvarea i-a venit din credință și din discuțiile îndelungi cu duhovnicul ei care i-a dat, poate, cel mai puternic sfat pe care l-a primit vreodată.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Alexandra Stan, în război cu urmăritorii de pe TIK TOK | VIDEO
„Până și duhovnicul meu mi-a zis să fiu pe drumul meu. Adică mi-a zis: ‘E ok ce faci. Nu o să îți aduci cinste mereu, dar mergi pe drumul tău că tu știi mai bine încotro tre să ajungi și mai vii din când în când la mine, eu îți mai zic dacă o iei pe arătură și gata, dar nu mai asculta de ce zice lumea’”, i-a mărturisit Alexandra Stan lui Mihai Morar.
Teama de singurătate, poate că dramele din copilărie care încă o urmăresc, dorința de a se simți iubită, apreciată, cu siguranță toate acestea au împins-o pe artistă să se contopească emoțional cu oameni care nu i-au fost chiar cei mai potriviți, însă blonda privește cu detașare și spune că fiecare experiență este un plus care o ajută să crească.
„Eu am trecut dintr-o relație în alta, eu nu puteam să fiu singură eu acum, în punctul acesta, sunt cel mai bine cu mine. Acum nu simt nevoia să fiu cu cineva. Sunt singură din decembrie, cea mai lungă perioadă în care am stat singură. În mod normal în 3 săptămâni, o luna eram hop într-o relație. Eram la modul acela stai la mine, stau la tine, banii mei sunt banii tăi… ofeream tot. Acum nu mai sunt așa.”, povestește artista în continuare.
Click to display the embedded YouTube video