Balconul în blocurile comuniste: frigider pentru piftii și depozit pentru bradul de Crăciun

Balconul în blocurile comuniste era un spațiu cu o dublă personalitate: pe de o parte, o fâșie de aer liber, pe de altă parte, o extensie vitală, dar improvizată, a spațiului de locuit insuficient. Cel mai adesea, mai ales în preajma sărbătorilor, ținea loc de frigider.

Balconul nu era, deci, un loc de relaxare, ci un spațiu multifuncțional esențial: frigider de iarnă, uscătorie publică și, cel mai adesea, depozit pentru bunurile greu de găsit.

Balconul în blocurile comuniste. Depozitul de bunătăți

În blocurile de locuințe construite în perioada comunistă, în special în anii ’70 și ’80, balconul era o mică „supapă” la viața îngrădită din apartamentele standardizate. El funcționa ca un barometru al nevoilor și al ingeniozității locatarilor.

Dimensiunea cea mai pragmatică a balconului era aceea de a suplini lipsurile din casă și din sistemul de distribuție a alimentelor.

În lunile reci, când frigiderele standard nu aveau suficient loc pentru proviziile adunate cu greu, balconul se transforma în „al doilea frigider”. Pe pervaz sau pe o mică masă improvizată erau așezate sticlele de lapte, borcanele cu zacuscă sau compot, și, cel mai important, carnea (când se găsea) pentru a fi păstrată la ger.

De sărbatori, balconul devenea camera frigorifică a gospodinelor. Acolo se puneau piftiile la prins, acolo era depozitată oala mare cu sarmale și tăvile cu prajituri care nu încăpeau în frigider.

Tot în balcon aștepta, cumpărat din vreme și legat cu sfoară, și bradul pentru Crăciun. Temperatura rece ajuta pomul tăiat să nu-și piardă acele până urma să fie montat în sufragerie.

Uscătorie și aerisire

Deoarece uscătoarele electrice erau inexistente și spațiul interior era mic, balconul era principala uscătorie.

Era un loc public unde hainele deveneau o extensie vizibilă a vieții private. De asemenea, era singurul loc unde se aeriseau covoarele și așternuturile, mai ales iarna, pentru a „trage gerul”

Funcția socială

Lipsa cronică de spații de depozitare în apartamentele de bloc (fără pivniță sau pod) a transformat balconul într-o magazie esențială pentru bunurile de criză:

Balconul găzduia obiecte care nu aveau loc în casă: butelia de aragaz (în așteptarea umplerii), roțile de rezervă de la Dacie (pentru cei norocoși să aibă mașină) și, uneori, bicicleta familiei.

Aici erau păstrate materialele de construcții cumpărate „la ocazie” (vreun sac de ciment, o bucată de gresie, o scândură) — obiecte greu de găsit pe care românii le cumpărau preventiv, pentru o viitoare reparație.

Extensie a căminului

În ciuda funcției sale practice, balconul era și un spațiu de evadare:era adesea împânzit cu flori (mușcate, petunii sau cactuși), o tentativă a locatarilor de a aduce un pic de natură și culoare în mediul gri.

Balconul era locul ideal pentru observarea vieții cartierului. Era locul de unde se urmăreau cozile, se salutau vecinii care intrau în bloc sau se schimbau știri (bârfe) de la etaj la etaj.

Indiferent dacă era închis sau lăsat deschis, balconul a rămas un simbol al ingeniozității forțate din comunism, dovedind că, în fața lipsurilor, românii știau să adapteze fiecare metru pătrat la nevoile lor.