Bucureștiul interbelic: Un abonament lunar la o casă de toleranţă costa cât două kilograme de carne. Carol al II-lea era abonat la Foamea Neagră
În Bucureștiul interbelic, un abonament lunar la o casă de toleranţă costa cât două kilograme de carne. Una dintre perioadele în care, în România, prostituţia a înflorit avea loc între anii 1930-1940.
Pe atunci apar cartierele şi casele de toleranţă faimoase, precum şi abonamentele pentru astfel de servicii.
Bucureștiul interbelic. Care erau cele mai cunoscute bordeluri
În Bucureşti una dintre cele mai populare zone pentru căutătorii de plăceri era Crucea de Piatră, de-a lungul Căii Dudeşti, unde clienţii puteau alege din 20 de case de toleranţă, iar preţurile erau pentru toate buzunarele.
Zona şi-a păstrat numele după ce o biserică din cartier a fost demolată, singurul lucru rămas fiind o cruce din piatră. Locul era frecventat atât de adolescenţi, bărbaţi maturi, scriitori, precum Ion Barbu, dar şi servitori şi hamali.
În romanul Cronica de familie, al lui Petru Dumitriu, este prezentat un episod în care chiar Carol al-II-lea s-ar fi îndrăgostit de prostituata Foamea Neagră din zona Crucea de Piatră.
Prefectul Capitalei avea Casă de Toleranță
Fetele care lucrau în zonă erau în general minore, fugite de acasă pentru a face bani. Însă în funcţie de câţi bani erai dispus să oferi puteai alege de la femei de vârsta a doua până la fete abia trecute de vârsta de 16 ani. Printre cele mai cunoscute case din zonă era ”La Ionescu legionarul”, un bordel dintr-o casă de tip vagon, unde încăperile se recunoşteau din exterior.
Conform arhivelor istorice, serviciul era ocrotit de către poliţie, în imobilul numit Casanova funcţiona ”Societatea pe acţiuni a proxenetelor din Crucea”. În realitate, însuşi prefectul Poliţiei Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, deţinea o casă de toleranţă, frecventată şi de Carol al-II-lea.
Deoarece prostituatele primeau des vizita ofiţerilor de poliţie, printre acestea au apărut şi rusoaice. În acea perioadă se spunea că erau agente ale NKVD-ului, însă la scurt timp au fost ucise deoarece erau mai cerute de către bărbaţi decât prostituatele românce.
„La tanti Elvira”, fete cu studii
Într-o altă zonă a României, pe malul Dunării, la Brăila exista celebrul bordel ”La Tanti Elvira”. Locul era vizitat atât de ofiţeri, nobili, marinari, cât şi tâlhari. Locul a devenit cunocut în acea perioadă datorită cântecului cu acelaşi nume care era fredonat atât de tineri, cât şi de bătrâni.
Fetele din această locaţie lucrau ”la urgenţă,” iar bărbaţilor care nu plăteau după ce primeau serviciul li se arunca în cap ţucalul cu mizerie.
În mare parte, prostituatele din cârciuma ”La Tanti Elvira” nu erau din oraş, ci erau din zona Tulcei, a Basarabiei sau Dobrogei. Conform Registrului Prefecturii Poliţiei Oraşului Brăila, majoritatea fetelor nu aveau studii superioare. Tot în aceste registre, în dreptul fiecărei fete se regăsea o poză cu aceasta şi profesia pe care o avea.
Conform unui abonament lunar vechi, prostituatele care ofereau plăceri şi în timpul deplasărilor erau plătite cu circa 50 de lei. În acea perioadă salariile ”de jos” variau de la 300 de lei, cât câştiga un ucenic, până la 3.800 de lei, salariul unui muncitor cu studii medii. Tot în aceeaşi perioadă un kilogram de carne de porc costa 28,40 de lei.
Fetele știau limbi străine
Alba Iulia era o altă zonă a României în care au existat case de toleranţă cunoscute în acea vreme. Cel mai cunoscut din oraş era Hotelul ”Bulevard”. Spre deosebire de prostituatele din Bucureşti sau Brăila, aici lucrau fete bine educate care cunoşteau 3 limbi străine.
Bordelurile de lux erau situate şi în Braşov, unde lucrau prostituate de lux care vorbeau engleza şi franceza.
În 1949, casele de toleranţă au fost închise de către autorităţile comuniste. Majoritatea fetelor care lucrau aici au devenit fie membre de partid, fie s-au căsătorit cu ofiţeri.
