Documente secrete din Arhiva Națională. Cum se negocia viitorul României în culisele Europei FOTO ARHIVA
Arhiva Națională a României a publicat o scrisoare care oferă o imagine rară asupra eforturilor diplomatice depuse de statul român după Primul Război Mondial pentru a-și consolida poziția pe scena internațională.
Documentul, semnat de scriitoarea și diplomata Elena Văcărescu și adresat ministrului de Externe Take Ionescu în vara anului 1921, dezvăluie preocupările României într-o Europă aflată încă într-un proces de reașezare politică și diplomatică.
Documente secrete din Arhiva Națională
În vara anului 1921, situația politică din Europa era încă volatilă, deși Conferința de Pace care reglementa noua configurație a statelor europene după Primul Război Mondial se încheiase. Societatea Națiunilor, cu sediul la Geneva, era locul oficial în care statele încercau să își apere interesele prin intermediul negocierilor. Dar, în sezonul de vară toridă europeană, negocierile continuau, neoficial, prin stațiunile balneare frecventate de oamenii politici: la Karlsbad, la Aix-les-Bains și în alte locuri de vilegiatură.
În Franța, guvernul de stânga condus de Aristide Briand susținea o politică de alianță cu Polonia și încuraja realizarea Micii Antante a statelor balcanice. În Statele Unite ale Americii se pregătea o conferință a dezarmării. În Ungaria avusese loc, de Paști, o încercare a lui Carol de Habsburg de a reveni pe tron, iar aventura se va mai repeta o dată, în toamnă. După un război civil violent, în Irlanda tocmai se încheiase un armistițiu și țara fusese divizată în Irlanda de Nord, britanică, și Irlanda de Sud, independentă.
Aflată la Paris (Rue de Mouchy, Versailles), Elena Văcărescu îi adresa la 19 iulie 1921 o scrisoare lui Take Ionescu, ministrul Afacerilor Străine de la București, în care îl punea la curent cu situația politică internațională, cu activitatea ei la Societatea Națiunilor, cu performanțele personalului Biroului Român de Presă de la Geneva, cu necesitatea susținerii unei propagande românești în Occident, cu diversele evenimente în care erau implicați oamenii politici francezi, englezi, italieni etc., care puteau influența deciziile care priveau și chestiuni românești.
Mulțumită contribuției sale la susținerea intereselor României, prin Decretul Regal nr. 3688 (24 iulie 1921), Elena Văcărescu a fost numită secretar la Liga Națiunilor din Geneva.
Cum se negocia viitorul României în culisele Europei
19 iulie 1921. Scrisoarea confidențială a Elenei Văcărescu către Take Ionescu, publicată de Arhivele Naționale.
”Stimate prieten [Take Ionescu],
Permiteți-mi, în primul rând, să vă felicit pentru discursul strălucit, pe care cu atâta admirație l-am terminat de citit și care, asemenea soarelui, luminează atât vârful, cât și zonele de umbră ale unor probleme a căror importanță, din păcate, la noi este prea departe de a fi înțeleasă, erorile unui naționalism prea accentuat trăgându-ne în jos și încercând să înghită tot ceea ce, în afară de granițe, ține de viața noastră națională – îndrăznesc să spun, atât, prin intransigența oarbă a unora, cât și prin cea clarvăzătoare a celorlalți –, dar, încă o dată, nu se știe, iar gloria dumneavoastră constă tocmai în a reuși să faceți înțeles, prin haosul de idei false implantate sub acoperirea unor sentimente foarte naturale și foarte frumoase.
De acum înainte, nu mă voi mai plânge niciodată de rezultatul acestei orbiri, voluntare sau nu. Exemplu, apostrofarea pe care ați primit-o pentru bunăvoința dumneavoastră față de munca mea, care, în fond, la noi nu este cunoscută, ca și activitatea și amploarea ei de-a lungul acestor cinci ani în care am continuat-o neobosit. Am aflat că Titulică [N. Titulescu] m-a apărat cu vehemența și bucuria sa obișnuită și îi voi mulțumi în curând, după cum și eu vă laud neîncetat pentru că ați sesizat cu atâta exactitate grija și preocuparea perpetuă pe care mi le inspiră interesele, atât de dragi inimii noastre, ale României.
Împotriva opiniei negative pe care ar putea-o avea obscurul meu critic cu privire la acțiunea atât a poeților, cât și a mea, aș putea-o invoca pe aceea a întregii Europe și, mai bine încă, pe a dumneavoastră, care valorează la fel de mult, dar să trecem peste asta, pentru că am un raport destul de lung a vă prezenta.
Domnule ministru, am onoarea…
Rolul lui Berthelot
Nu voi reveni decât în treacăt asupra încercării, din fericire până acum fără succes, de a-l destabiliza pe [Philippe] Berthelot, urât de Pál [Teleki] și de nenumărații austrofili și maghiarofili care, în urma atitudinii sale în timpul afacerii Carol [de Habsburg] și de atunci încoace, i-au jurat pieirea; însă [Aristide] Briand și, în fond, întreaga politică franceză actuală, nu se pot lipsi de el. Poate că a comis o imprudență, dar, în orice caz, cred că este salvat, iar aceasta este și părerea lui [Lelio] Bonin Longare, care consideră că atât interesele ale Italiei, cât și ale Micii Înțelegeri, ar fi grav prejudiciate de dispariția lui Berthelot.
Mă deplasez la Paris la fiecare două zile pentru a-mi îndeplini îndatoririle curente și pentru a mă întâlni cu persoane capabile să-mi ofere informații, iar în restul timpului lucrez aici, în liniște, dar, din păcate, ajung și aici. Cu toate acestea, micuța casă având o grădină minusculă, aceasta are totuși un aer de stațiune și ne oferă puțin aer curat. În ultimele zile, la Paris, era să murim de căldură.
Am vorbit mult despre dumneavoastră cu [Pietro Tomasi] della Torretta, pe care am avut norocul să-l văd îndelung cu ocazia trecerii sale prin Paris, și am constatat că sentimentele sale față de Take al nostru sunt de admirație și încredere și că este un susținător al Micii Antante. Veți observa, de altfel, că, în ciuda tuturor acestor lucruri, sunt în continuare informată că admiratorul roman al lui Adine [Ionescu] vine la Paris.
Scopul vizitei la Washington
Chestiunea despre care v-am vorbit în legătură cu America stă la baza invitației la Washington care face atâta vâlvă și al cărei adevărat scop aproape nimeni nu-l cunoaște, această chestiune a dezarmării fiind doar un pretext. Dacă nu ați fi avut bunătatea să-mi apreciați uneori umilele mele opinii, nu mi-aș permite să vă ofer un sfat, dar, întrucât mi-ați dat această ocazie, îmi permit să vă recomand, pentru această conferință la care, fără îndoială, vom găsi o modalitate de a participa, trimiterea la Washington – care devine din ce în ce mai mult centrul lumii politice – a unui om de prim rang, cu excepția cazului în care – și ar fi minunat – ați veni chiar dumneavoastră. În orice caz, nu lăsați totul în mâinile lui Beyzadea [Anton Bibescu].
Imaginați-vă că nimeni nu a reușit să descifreze telegrama pe care mi-ați trimis-o și mă înfurie faptul că nu-i cunosc conținutul. Cred că Berthelot a renunțat la călătoria sa în România. Soția sa vine să ne viziteze în aceste zile și voi afla mai multe despre acest subiect. Știu că, în urma unor informații culese de Lloyd George în timpul șederii domnului B. la Londra, acesta nu-l va mai lăsa să intre în Anglia. Este adevărat? Încercați să aflați, pentru că acest lucru prezintă un interes deosebit, mai ales având în vedere vizita sa la [Miklós] Horthy și toate intrigile sale trecute și viitoare în favoarea lui Carol [de Habsburg].
Raportul pe care vi l-a transmis Biroul de Presă este în acord cu multe din informațiile pe care le-am primit pe cale personală. Apreciez că cel puțin o parte din el ar trebui adus la cunoștința suveranilor noștri, pentru a-i feri de anumite contacte în străinătate împotriva cărora nimeni nu îi avertizează.
Reproșuri la adresa Reginei
Așadar, regret – și mulți alături de mine – că Regina a permis publicarea unor texte ale sale în „Revue de Paris”, organul prin excelență al cauzei Habsburgilor.
Dar cum ar fi putut Regina să știe acest lucru? Mă bucur că legea agrară a fost adoptată și că țăranii noștri sunt proprietarii pământului pe care l-au apărat cu succes și pe care, din păcate, s-ar putea să fim nevoiți să le cerem să-l apere din nou, deși, în această privință, pesimismul meu începe să se estompeze; domnul Willoughby Dickinson, despre care am fost nevoită să vă relatez, este un prieten personal al lui [Albert] Apponyi și orbit în ceea ce-i privește pe unguri.
Așa cum ați explicat atât de bine, ei își îndreaptă protestele și speranțele spre persecuția religioasă, [Edouard] Herriot a văzut, în mâinile lui [Émile] Wetterlé – el însuși oarecum atras de această cauză greșită –, o scrisoare a unui preot catolic din Transilvania care se plângea de maltratarea lor de către români; la fel, lady [Dorothy] Gladstone mi-a arătat un memorandum al preoților calviniști, pe care doar eforturile mele la Geneva au împiedicat to be rendered public. [Alexandru] Vaida a făcut o remarcă judicioasă, întrebând despre sumele pe care le cheltuiesc maghiarii pentru propagandă, deoarece acestea sunt imense, iar eu consider derizorie suma de șase milioane de care dispuneți pentru un semestru și care, în franci, înseamnă nimic, nimic. [Nicolae] Iorga vă va susține în această privință și, în a doua parte a anului, veți putea obține ceva mai substanțial în materie de subvenții de acest gen.
Rugăminte pentru Take Ionescu
Dacă ați ști cât efort se depune în acest sens, atât din partea celor învinși, care tind să nu rămână așa, cât și din partea celor învingători, care, la rândul lor, se tem de această soartă. Și totuși trebuie să vă rog, în ceea ce privește revistele și ziarele de care dispun în prezent maghiarii – deoarece aceștia beneficiază de sprijin din partea Revue des Deux Mondes și, a lor în întregime, Revue de Paris –, să acordați douăzeci de mii pe an pentru Revue de France, condusă de Marcel Prévost, pentru care Iorga solicitase deja o sumă și care servește deja drept sprijin pentru aliații noștri ceho-slovaci și care ar publica tot ce ne-am dori, de fapt, articole și le-ar pune să fie scrise de mari scriitori de aici.
În continuare, voi urmări îndeaproape această chestiune. Pentru aceasta trebuie să aveți încredere în mine și cred că, în acest fel, vom fi mai bine apărați și înțeleși decât prin intermediul ziarelor cotidiene despre care se știe că sunt vândute sau zu haben, în timp ce Revue de France, la rândul ei, este, prin definiție, împotriva politicii adversarilor noștri, iar Marcel Prévost bine plasat și ascultat la Academie, ca să nu mai vorbim de directorul [Joseph] Bédier și de [Raymond] Récouly, colaboratorul lor în materie de politică externă, care ar avea, de asemenea, mână liberă în ceea ce ne privește.
O, miracol! Elise Brătianu a semnat cu numele ei, cu toate literele, admirabilul mesaj pe care doamnele române mi l-au trimis cu ocazia decernării Legiunii de Onoare. Între noi fie vorba, ce progrese! Nu-mi venea să-mi cred ochilor.
Aici nu se vorbește deloc despre vizita suveranilor noștri, iar acest lucru este mai bine din toate punctele de vedere; Lloyd George este pe cale să efectueze o schimbare radicală care îl va plasa în mod stabil pe un vârf pe care, desigur, nu ne-am fi gândit să-l căutăm. El devine singurul bastion al trecutului Angliei, un duckes man, a great great Tory, urmând astfel tradiția multora dintre marii săi predecesori care, pentru a salva nava de la prova, s-au repezit la pupa.
Cred că, vorbind despre prezența lui [István] Rakovszky în fruntea unei delegații care ne stă în față și despre lucrurile nemaiauzite la care suntem spectatori uluiți, v-ați gândit la [Éamon] De Valera – de la Lincoln’s Gaol la Downing Street – și asta într-un timp atât de scurt. Alte surprize ne pândesc, dar în sens invers, cred – fiind necesar un viraj brusc spre dreapta – regret puțin să aflu că nu veți putea merge la Karlsbad.
În așteptarea veștilor de la Paris
Atât sănătatea dumneavoastră, cât și cea a afacerilor noastre o cer, deoarece acolo se vor reuni, ca prin întâmplare, susținătorii lui Carol [de Habsburg], cel care face gafe; N. Ghica Comănești a dus o campanie anti-română intensă aici, în lumea afacerilor, l-a lăudat pe [Alexandru] Marghiloman și a adunat cu lopata francezi maghiarofili pentru a-i aduce la noi și să-i depună în băncile sale cu fonduri germane, dar nu le place deloc franțezilor când le spui adevărul și mai ales când descoperă că, sub pretextul sentimentelor monarhiste și al politicii maghiare, sunt conduși direct spre a deveni instrumente ale minunatei diplomații germane, care nu mai urmărește decât să-i răpească Franței simpatia de care se bucură atât la noi, cât și împrejurul nostru.
Sper din tot sufletul să veniți de la Aix-les-Bains la Paris. Este absolut necesar să vă întâlniți cu [Aristide] Briand, vă spun serios de tot. Tot ce veți dori în această privință veți obține și prin intermediul lui Herriot, care nu vede nimic și pe nimeni mai presus de dumneavoastră și care, în calitate de șef al unui grup important din Cameră, ține ministerul în mâinile sale. Lui îi datorăm frumosul răspuns dat zilele trecute de prim-ministru cu ocazia ratificării Tratatului de la Trianon.
Tânărul [Mihail] Eliesco de la Biroul de presă este cu adevărat foarte bine pregătit, de-ți taie respirația. Va fi, este deja cineva; [Rudolf] Uhronowsky se descurcă, de asemenea, de minune, iar [Noti] Constantinidi este excelent pentru informații; ziarul lui Cincinat [Pavelescu] ne prestează servicii și a avut un succes incredibil: familia Stoïcesc a venit să ne vadă aici alaltăieri. Vor merge să vă întâlnească la Aix-les-Bains. Îmi pare rău că Zoe [Văcărescu] pleacă. O îmbrățișez din toată inima pe draga Adine.
[Elefterios] Venizelos se căsătorește cu o tânără grecoaică încântătoare, dar puțin mai matură. Are, cred, patruzeci și cinci de ani, o avere considerabilă și locuiește la Londra, unde sora ei este căsătorită cu un englez, sir Arthur Crossfield. La un salon, zilele trecute, în fața multor oameni, doamna [Germaine Sarah] Louis Dreyfus, în ciuda privirilor severe și a semnelor furioase ale soțului ei, l-a numit pe bietul Ionel Brăt[ianu] prost și retrograd; acest lucru seamănă foarte mult cu anumite remarci ale lui [Nikola] Pašić și m-a amuzat foarte mult, mai ales având în vedere mimica conjugală.
[Raymond] Poincaré a fost extrem de dur cu Berthelot și Barthou; în fond, ar vrea să-l vadă căzut, pentru că odată cu el ar pleca și Briand. Dar cred că a trecut momentul în care venirea la putere a lui Poincaré părea cuvenită, iar [Louis] Barthou va rămâne încă o vreme simplu ministru al războiului. L-am văzut îndelung zilele trecute, când ne-am plimbat împreună.
Mi-a transmis salutări afectuoase pentru voi doi. O mie de salutări prietenoase și la revedere, ne vedem curând, nu-i așa? Sper din tot sufletul.
Elena Văcărescu”
