#secretstory

Câte referendumuri naționale au fost făcute în România după 1990 și care au fost temele

Câte referendumuri naționale au fost făcute în România după 1990 și care au fost temele
sursa foto: INQUAM PHOTOS Cornel Putan

Câte referendumuri naționale au fost făcute în România după 1990? Din decembrie 1989 şi până în prezent, în România au avut loc până acum opt referendumuri pe diferite teme. 

La primul referendum organizat în 8 decembrie 1991, FSN, care era la putere, şi PUNR au îndemnat românii să voteze pentru schimbarea legii fundamentale a ţării.

Astfel prima Constituţie democratică a fost aprobată prin plebiscit cu 77% din voturile celor aproape 11 milioane de români prezenţi la urne. Au trecut 12 ani între primul şi al doilea referendum post-decembrist.

Câte referendumuri naționale au fost făcute în România după 1990. Constituția și Băsescu

În 18-19 noiembrie 2003, românii au fost din nou chemaţi la urne, de data aceasta pentru revizuirea Constituţiei. Aproape 90% dintre cele zece milioane de cetăţeni care au venit la urne au votat pentru modificările propuse atunci de Parlament, în timp ce împotrivă au fost doar aproximativ 9% dintre alegători.

În februarie 2007, PSD a sesizat Curtea Constituţională despre iniţierea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. A fost înfiinţată o comisie care să verifice acuzaţiile la adresa şefului statului, iar în 5 aprilie curtea a decis că descoperirile comisiei sunt motiv de suspendare.

Referendumul a avut loc în 19 mai 2007. Din totalul celor opt milioane de români prezenţi la vot, 74,48% au fost împotriva suspendării, în timp ce pentru au votat aproape un sfert.

Referendumul pentru alegerea sistemul de vot din România, desfăşurat la 25 noiembrie 2007, a fost iniţiat de preşedintele Traian Băsescu. Atunci s-au prezentat la urne puţin peste un sfert dintre alegătorii cu drept de vot, iar 81% au fost de acord introducerea votului uninominal.

A mai urmat un referendum, la 22 noiembrie 2009, pentru trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

Puţin peste jumătate dintre români s-au prezentat la urne, iar dintre aceştia, 77,78% au fost pentru un legislativ cu o singură cameră, iar 88,84% au vrut ca instituţia să aibă maximum 300 de parlamentari.

Din nou Traian Băsescu

La 6 iulie 2012, Parlamentul a votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru, în vederea ținerii unui referendum care să decidă sau nu demiterea din funcție. Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este suspendat de Parlament, precedenta suspendare și referendum au avut loc în 2007, când 74% dintre voturile exprimate au fost împotriva demiterii.

Mai târziu, în anul 2009, Traian Băsescu a fost reales președinte al României. După suspendare, până la referendum, președintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituției, președinte interimar al României.

Referendumul pentru familie și Ordonanța 13

Un referendum de modificare a Constituției României a avut loc pe 6 și 7 octombrie 2018. Demersul a avut la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015.

Inițiativa a strâns numărul de semnături necesare pentru a iniția un proiect de lege constituțională și a fost sprijinită activ de Biserica Ortodoxă și de Biserica Romano-Catolică. Inițiativa a vizat înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”.

Un referendum consultativ pe tema justiției a avut loc pe 26 mai 2019, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis.

Referendumul a fost validat în contextul în care 41,28% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele