Povestea litoralului românesc! Cum a fost transformată „Coasta de Argint” a Europei din interbelic de comuniști

Litoralul românesc a avut de-a lungul timpului numeroase încercări de a se dezvolta și de a se poziționa ca o destinație turistică de referință, însă aceste eforturi au fost întrerupte sau subestimate. Proiectul „Experimentul Litoral” și simbolurile precum Cazinoul din Constanța reflectă dorința României de a rivaliza cu celebrele riviere europene.

Acum un secol, litoralul românesc era cunoscut drept „Coasta de Argint”, denumire dată pentru plajele sale cu nisip fin și liniștite. Termenul a fost asociat cu pasiunea intelectualilor, pictorilor și Reginei Maria pentru Balcic, un oraș care pe atunci se afla pe teritoriul administrativ al României, scrie Europa Liberă.

După Revoluție, litoralul românesc nu a reușit să-și construiască o identitate clară, iar denumirea „Coasta de Argint” a fost preluată ulterior de autorități și investitori din Portugalia pentru o zonă de pe coasta Atlanticului.

„Experimentul Litoral” a fost un program politic comunist implementat pentru dezvoltarea turismului de masă pe litoralul românesc, cu scopul de a crea o alternativă socialistă la rivierele celebre din Franța, Spania și Italia, arată Historia.

Institutul Cultural Român menționează că acest proiect nu a fost o inovație a regimului comunist, ci o continuare a dezvoltării rivierei Mării Negre începută înainte de Primul Război Mondial și susținută în perioada interbelică.

Planul de sistematizare a litoralului Mării Negre

În 1953, litoralul Mării Negre era compus din colonii de pescari, mici porturi și stațiuni balneare. A fost elaborat un plan de sistematizare pe 15 ani, împărțit în două zone principale: sud de Constanța, dedicată tratamentului balnear și odihnei, și nord de Constanța, orientată spre recreere și sport, cu stațiunea Mamaia ca punct central.

Planul prevedea unificarea localităților, construirea de clădiri cu regim redus de înălțime, tabere pentru copii, porturi mici și faleze de promenadă, însoțite de spații verzi și facilități moderne.

Inspirarea și dezvoltarea turismului de masă

Strategia s-a bazat pe conceptul britanic de „leisure” și a urmărit tranziția de la turismul individual la turismul de masă în România. După 1956, turismul a devenit o activitate susținută politic, cu accent pe crearea „salbelor de stațiuni balneo-climaterice”.

Litoralul Mării Negre a fost considerat un teren experimental, beneficiind de excepții de la legile economice și sociale ale vremii pentru a susține dezvoltarea rapidă.

Implicarea tinerilor arhitecți și ingineri

Proiectul a fost încredințat unor arhitecți și ingineri tineri, proaspăt absolvenți, familiarizați cu arhitectura internațională. Aceștia au fost coordonați de un lider în vârstă de 35 de ani, iar contribuția lor a adus inovații formale, funcționale și tehnice importante.

Stațiunea Mamaia și extinderea litoralului turistic

Dezvoltarea a început cu Mamaia, o stațiune-parc de 70 hectare, dotată cu unul dintre cele mai mari ansambluri hoteliere din Europa anilor ’60, cu o capacitate de circa 10.000 de locuri. Mamaia a devenit un model pentru turismul de masă în România, influențând arhitectura și urbanismul național până la sfârșitul anilor ’70.

Între 1967 și 1973, au fost construite alte șase stațiuni pe o distanță de aproximativ 18 km, fiecare cu caracter distinct: Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn și Cap Aurora, alături de stațiunea Costinești, destinată în special tineretului.

Întreruperea proiectului după cutremurul din 1977

Proiectul „Experimentul Litoral” a fost întrerupt în urma cutremurului devastator din 1977. Resursele financiare și atenția autorităților s-au concentrat ulterior pe reconstrucția Bucureștiului și pe realizarea proiectului Casa Poporului.

Istoria și identitatea litoralului românesc

Termenii „Coasta de Azur” și „Coasta de Argint” au apărut în a doua jumătate a secolului XIX pentru a descrie litoralul francez, respectiv pe cel românesc. Denumirea „Coasta de Argint” a fost o replică la „Coasta de Azur” și a fost popularizată în perioada interbelică prin Universitatea liberă de vară „Coasta de Argint”, înființată de profesorul Octavian Moșescu.

Universitatea de vară funcționa ca un club social estival la Balcic, unde artiști și intelectuali promovau frumusețea litoralului Mării Negre.

Un simbol important al dorinței de a crea un litoral de nivel european este Cazinoul din Constanța, construit între 1904 și 1910, inspirat de cazinourile europene, în special cel din Nisa. Clădirea a fost un punct de atracție atât în perioada interbelică, cât și în timpul comunismului.

Cazinoul a fost o investiție majoră, costând 1,3 milioane lei și fiind inaugurat în august 1910 de principele Ferdinand. Destinația sa principală a fost găzduirea jocurilor de noroc, iar faima sa s-a răspândit rapid în Europa.