MediaFlux a aflat, în exclusivitate, ce a făcut Yoav Stern chiar înainte de accidentul crunt care i-a provocat moartea. Este vorba de ziua de 17 aprilie, ultima zi în care fostul soț al Oanei Cuzino a fost văzut în public.
Yoav Stern a ajuns, în 18 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare foarte gravă. Avea hemoragie cerebrală, două fracturi craniene și contuzii la plămâni. Potrivit informațiilor existente până în acest moment, milionarul ar fi zăcut mai multe ore, inconștient, înainte ca salvarea să fie alertată.
Nu a fost făcută publică informația legată de persoana care ar fi alertat serviciul 112.
Inițial, din cauza dispunerii loviturilor și a gravității lor, s-a presupus că Stern a fost lovit în cap și în spate, în dreptul plămânilor, cu o bâtă de baseball. Medicii au anunțat poliția, care a început cercetările.
Mediaflux a aflat adevărata cauză a morții omului de afaceri. Yoav Stern ar fi suferit, de fapt, un AVC chiar în curtea vilei sale de la Snagov. Fostul soț al Oanei Cuzino a fost suprins pe camerele de supraveghere ale locuinței mergând cu spatele câțiva pași și apoi prăbușindu-se într-o groapă de aproximativ un metru adâncine , aflată lângă scară.
În urma incidentului, și-a rupt coloana vertebrală și a suferit o fractură craniană, aceasta fiind în cele din urmă și cauza decesului.
MediaFlux a aflat, în exclusivitate, că afaceristul a fost în oraș, în cursul după-amiezei de 17 aprilie, însoțit de cele mai importante persoane din viața lui: fiica sa cu Oana Cuzino, Naomi, în vârstă de 19 ani și de noua sa iubită, nu cu mult mai mare decât fiica.
Cei trei au fost văzuți la restaurantul Bone din Calea Floreasca, restaurant din categoria celor scumpe în care obișnuiesc să ia masa oameni de bussines și politicieni. Este același restaurant unde paparazzi MediaFlux i-au fotografiat, în împreună pe omul de afacei Horațiu Nicolau și Lidia Buble.
Cei trei erau într-o dispoziție bună, au mâncat, au stat de vorbă și au râs. Este cunoscută relația bună pe care, în ciuda divorțului de oana Cuzino, afaceristul a păstrat-o cu fiica sa. De altfel, de-a lungul vremii, acesta a prezentat-o aproape tuturor iubitelor pe care le-a avut după despărțirea de vedeta TV.
Nici 24 de ore mai târziu, în curtea videi din Snagov, s-a petrecut accidentul cumplit care i-a provocat moartea lui Stern, în ciuda eforturilor medicilor care, vreme de zece zile, au încercat să-i salveze viața.