SHOWBIZ

Ce plan alimentar respectă Andreea Bănică. Un astfel de program o ajută să nu se îngrașe

Ce plan alimentar respectă Andreea Bănică. Un astfel de program o ajută să nu se îngrașe

Andreea Bănică (43 de ani) nu s-a sfiit vreodată să vorbească despre planul alimentar pe care îl respectă, cum nu s-a ferit a spune că, la un moment dat, foarte curând, va apela la chirugia estetică. Foarte interesant de povestit este faptul că aceste lucruri vin din partea unei artiste care a fost întotdeauna apreciată pentru felul în care arată.

Sigur, niciodată nu este suficient și, pe măsură ce anii se adaugă în buletin, atenția trebuie să fie sporită. De aceeași părere este și blonda, mamă a doi copii minunați, și povestește ori de câte ori are ocazia despre care sunt măsurile pe care le ia pentru a veni în întâmpinarea „atacului” înaintării în vârstă.

Ce plan alimentar respectă Andreea Bănică. Un astfel de program o ajută să nu se îngrașe

Cântăreața a povestit recent, pe rețelele de socializare, cum arată meniul ei zilnic, în general, cu mențiunea că uneori alege să facă mici ajustări sau modificări din simplul motiv că-și dorește să înlăture orice posibil motiv de plictiseală „culinară”. La micul dejun, de exemplu, Andreea Bănică mănâncă un iaurt cu un procentaj scăzut de grăsime, două linguri de ovăz, fructe de pădure, banane și stevia. La masa de prânz, blonda alege carne de curcan, quinoa, legume la grătar, iar peste masa de seară, în general, sare.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Andreea Bănică, monolog acid la adresa celor care o bârfesc. DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ

Nu-ți imagina că mănâncă foarte puțin pentru că, pe timpul zilei, în măsura în care apare senzația de foame, completează cu una sau două gustări, formate dintr-un ceai verde și migdale, fistic sau nuci caju sau un măr verde.

În plus, Andreea Bănică recunoaște că a început să fie deschisă atunci când vine vorba despre posibilitatea unei intervenții estetice.

„Pe viitor îmi doresc și eu buze mai mari și îmi doresc o ridicare de sâni pentru că înaintez în vârstă”, a spus Andreea Bănică, pe Instagram.

În altă ordine de idei, Andreea Bănică se declară mulțumită de felul în care arată și consideră că o femeie trebuie să fie mulțumită de ce vede în oglindă, în niciun caz să fie obsedată să se încadreze în standarde impuse de societate.

„Am 62 de kg! A arăta bine nu înseamnă neapărat a avea cât mai puține kilograme, ci să fii bine cu tine atunci când te uiți în oglindă. Îmi place mult forma corpului meu, însă lucrez la sală să mă tonific, să îmi iubesc corpul, să fiu bine cu mine și da, să dau câteva kilograme jos atunci când este nevoie.”, conchide artista.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele