Ce se găsea, pe vremuri, în marile târguri din București. „Mărfuri din toate țările lumii”

Ce se găsea, pe vremuri, în marile târguri din București. Dincolo de piețele volante ce puteau apărea mai pretutindeni peste noapte fără voia autorităților, Bucureștiul secolului al XVIII-lea dispunea de trei mari zone comerciale.

Ce se găsea, pe vremuri, în marile târguri din București. Târgul din Lăuntru

Cea dintâi, așa-numitul Târg din Lăuntru, era destinată unei clientele cu dare de mână, odată ce era situată ultracentral, într-un spațiu delimitat la nord de hanul lui Radu şi Mănăstirile Sf. Sava şi Colţea, la est de cursul Bucureştioarei, pe malul căreia se aflau, în ordine, bisericile Scaune şi Răzvan, hanul Filaret, biserica Sf. Gheorghe Vechi şi hanul Sf. Ioan, la sud de Dâmboviţa şi bălţile ei, iar la vest, de hanul Sf. Ioan cel Mare şi Mănăstirea Sărindar.

Zona se afla în bună măsură în proprietatea sfintei biserici care obținea venituri frumoase din închirierea terenului, dar și a unora dintre modestele dughene durate în general din lemn, în care deopotrivă lucrau și locuiau laolaltă cu familiile lor unii meșteșugari bucureșteni.

În afara roadelor muncii acestora, în Târgul din Lăuntru întrețineau prăvălii prevăzute cu magazii diverşi negustori (băcani, bogasieri, mărgelari etc.), care comercializau marfă achiziţionată de la terţi.

Și tot aici funcționau și unele dintre marile hanuri, cu bolțile lor, „ocupate de negustori bogaţi, la care se găseau (deja în timpul domniei lui Mavrogheni) tot felul de mărfuri din toate ţările lumii care făceau negoţ” (Charles-Claude de Peyssonnel, 1787).

Târgul Cucului şi „târgul femeiesc”

Pentru a se aproviziona cu alimente, băuturi alcoolice și alte produse de bază ‒ „orice fel de zaherea, grâu, orz, porumb, mei, secară, mălai, făină, maldăr, pescuiri atât din Ţara Românească, cât şi din Ţara Turcească, icre roşii sau negre (bez cele tescuite), fasole, linte, mazăre, bob, ceapă, usturoi, praz, in, cânepă, vânaturi i păsări domestice, brânzuri, unt, ouă, caş proaspăt, caşcaval, pometuri orice fel vor fi, uscate şi neuscate, legumi, zarzavaturi, lemne de foc, cărbuni, cherestele, rogojini, mături i alte lucruri de lemn i vase de lemn şi de pământ orice felurime, de care aduc ţăranii, var şi alte asemenea”) ‒, bucureștenii erau siliți să se deplaseze la Târgul Cucului, situat la sud de Mănăstirea Sfântul Gheorghe, dar nu o puteau face decât marțea și vinerea.

Dacă nu reușeau să se ducă, atunci riscau să cumpere produsele enumerate la un preț nesuferit (de speculă), căci țăranii nevoiți să se întoarcă seara prin satele lor își vindeau pe nimic bunurile rămase precupeților, care le desfăceau apoi la prețuri exorbitante.

În linia politicii generale a domnilor fanarioți, de protejare a consumatorului de rând, și Nicolae Mavrogheni s-a preocupat de restrângerea și de controlul activității acestora.

De asemenea, a ținut sub strictă supraveghere și „târgul femeiesc” de produse textile second hand (haine, pânzeturi, cârpituri, petice şi alte mărunţişuri), care se desfășura în fiecare luni în Cuc și era socotit, din pricina veșmintelor vechi și ponosite, trecute, dintr-o mână într-alta, un focar foarte periculos de propagare a epidemiilor.

Târgul de Afară

Spre deosebire însă de ceilalți principi greci, care se mulțumeau să emită din cancelaria lor acte care să reglementeze bunul mers al piețelor, Mavrogheni găsea de cuviință să se deplaseze personal prin târguri, asemenea lui Cuza Vodă șapte decenii mai târziu. Și nu doar în cele situate mai central, ci și în așa-numitul Târg de Afară, aflat „pe moşia Fundeni a biv vistierului Constantin Șerban”, cam pe la intersecția șoselelor de astăzi Ștefan cel Mare și Mihai Bravu.

Acolo, excentricul domnitor a poruncit chiar să i se construiască un foișor „pentru a cerceta și a întreba pe locuitorii țării dupre afară cum petrec și ce fel se poartă ispravnicii și zapciii județului”.

Căci, într-adevăr, atunci când se simțeau nesupravegheați, zapciii nu se sfiau să îi jecmănească pe vânzătorii din piețe, extorcând de la ei sume considerabile cu titlul de contribuții extraordinare. Iar fenomenul pare a fi fost și mai răspândit în Târgul de Afară, unde tot marțea și vinerea „se strângea mult norod, vânzători i cumpărători de prin județe, mergeau cârciumari, rachieri, băcani, brașoveni, bucătari, simigii, cojocari și alții cu felurimi de neguțătorii”.