LIFESTYLE

Ce sunt “perlele plutitoare”, noua invenție în turism. Dotări de cinci stele în mijlocul mării

Ce sunt perlele plutitoare noua invenție în turism. Dotări de cinci stele în mijlocul mării

Perlele plutitoare”, noua invenție în turism, reprezintă o modalitate de extindere rapidă a lanțurilor hoteliere în mijlocul mării. Create de un designer, acestea au – după cum le sugerează și numele – exact forma unor perle. Deși dimeniunile lor sunt mici, au cele mai moderne dotări.

Pornind de la ideea hotelurilor plutitoare, designerul italian Pierpaolo Lazzarini a prezentat proiectul Pearl Suites, care, după cum sugerează și numele, este o perlă plutitoare de lux în mijlocul mării și care nu produce nicio amprentă de carbon.

Ce sunt “perlele plutitoare”. Au acoperiș retractabil

Modulele plutitoare nu sunt amplasate într-un anumit loc, ci reprezintă o modalitate de a extinde rapid lanțurile hoteliere în mijlocul mării, deoarece instalarea lor nu necesită o suprafață mare.

”Perlele” plutesc datorită unei platforme care funcționează ca un ponton și care permite ridicarea sau coborârea unei bărci care transportă oamenii până la ele. Acestea au un acoperiș retractabil în formă de semi sferă, care poate fi ridicat sau coborât în funcție de câtă intimitate dorește turistul.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Micile spații de cazare au o suprafață interioară de 22 de metri pătrați, iar platformele au un diametru de șapte metri. Sunt alimentate cu energie solară, astfel încât fiecare cameră ar avea un sistem de aer condiționat și ar putea fi folosite aparate precum un frigider și un televizor.

Toate acestea sunt realizate într-un mod sustenabil și dispun, de asemenea, de un generator de hidrogen pentru a produce energie la bord și a garanta funcționarea chiar și în zilele ploioase.

 

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele