Nașa de botez a micuțului Adrian Vâlcan, mezinul vedetei „Vorbește lumea”, Adela Popescu, și al prezentatorului „Insula Iubirii”, Radu Vâlcan, are o legătură de suflet cu Adela Popescu. Ioana Scărlătescu, prezentatoarea rubricii Meteo de la Observatorului de la Antena 1, este verișoară bună a Adelei Popescu, alături de care a jucat în serialele “Numai iubirea”, dar şi “Iubire ca în filme”, difuzate acum mai mulți ani de Acasă TV.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au ales tipic românește atunci când a venit vorba despre persoana care le-a creștinat cel de-al treilea copil, dorindu-și, nu-i așa, să rămână bucuria în familie. Adela Popescu și Ioana Scărlătescu sunt verișoare primare, mamele lor sunt surori și sunt extrem de apropiate. Mai mult decât atât, să ne amintim că acum ceva ani, Adela Popescu povstea că datorită verișoarei ei, Ioana Scărlătescu s-a apucat de sport.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Adela Popescu, imagini super simpatice cu cel mai mic dintre „Vâlcani” | VIDEO

„Ți se pare că ai justificarea perfectă când ai copilul mic, astfel încât să nici nu slăbești, să nici nu ai grijă ce mănânci, eee… nu mă, că am copilul de crescut! Ioana mi-a zis: „Nu, nu e bine, nu e ăsta drumul, mai ales că poți să-l crești, să-l alăptezi și dacă dai o tură de Herăstrău”. M-a trezit! Am discutat și mă verifica dacă mă duc, dacă alerg, dacă fac mișcare. E verișoara mea, omul cu care mă știu de când m-am născut, ne-am făcut toate vacanțele împreună. Când m-am mutat în București, am locuit la ea. Am dormit în același pat” Citeşte întreaga ştire: Cine a mobilizat-o pe Adela Popescu să se apuce de sport după naștere: „Mă verifica dacă fac mișcare!”, povestea vedeta Pro TV la un moment dat.

Așa cum povesteam și mai devreme, Ioana Scărlătescu (32 de ani) este acum vedetă Antena 1, însă în trecut a activat și în alte echipe TV.

Frumoasa brunetă a mai colaborat cu posturile de televiziune, Dolce Sport, România TV, TVR, dar a jucat și în producții cinematografice precum “Îngeraşii”, “Războiul sexelor” şi “Moştenirea”.