Mulți care au prins anii comuniști își amintesc, cu siguranță, cum erau iernile pe vremea lui Ceaușescu. Cam din 1984, după cădea „un deget” de zăpadă se oprea circulaţia autoturismelor particulare.
Circula transportul în comun, dar autobuzele și tramvaiele veneau rar, astfel că erau supra aglomerate. Și mai puteau să circule liber, în România, doar maşinile care aveau numere cu 12-B, cele cu TC, CD (Transport Consular şi Corpul Diplomatic – n.r.), numere galbene, adică de stat şi, neoficial şmecherii cu numere din trei cifre, pe care nu prea aveai curaj să îi opreşti oricât de miliţian ai fi fost.
Click to display the embedded YouTube video
Indiferent de starea vremii, interdicțiile țineau deseori până până prin aprilie.
Era un meteorolog celebru, Nicolae Topor ale cărui prognoze, altfel foarte exacte nu au mai convenit conducerii superioare şi el a fost marginalizat. Pentru că era de-a dreptul ridicol să interzici circulaţia când vremea era foarte caldă pentru perioada respectivă.
Când ningea, utilajele de deszăpezire erau amplasate în primul rând pe traseele pe unde se presupunea că poate ajunge Nicolae Ceauşescu şi pentru că el făcea dese vizite de lucru, aceste acopereau o parte bună din Capitală.
Dar centrul de greutate era pe unul dintre drumurile pe care el mergea de la reşedinţa din Bulevardul Primăverii până la sediul Comitetului Central al PCR. Singurele situaţii mai tensionate interveneau dacă ningea în jurul orelor 5 dimineaţa pentru că la orele 7, când Ceauşescu mergea la serviciu trebuia să fie lună şi nu era întotdeauna uşor.
Toată zăpada adunată de pe străzi, era încărcată în basculante și aruncată apoi direct în albia râului Dâmbovița, să se topească. Nu conta că de acolo era alimentată mare parte a rețelei de apă a capitalei.
În faţa biroului lui ceaușescu de la CC al PCR, era o situaţie specială. A povestit-o un bucureştean care a locuit în zona respectivă.
„În timpurile acelea locuiam pe strada Biserica Enei, aveam un câine şi ieşeam cu el dimineaţa la plimbare. Deşi era interzis publicului larg, securiştii de la CC al PCR mă cunoşteau şi mă lăsau să mă plimb prin zonă.
Pot să vă spun că, atunci, porţiunea din faţa biroului lui Ceauşescu era pavată cu piatră cubică. După ninsoare zăpada era strânsă cu mare atenţie dar mai veneau nişte oameni care îndepărtau fulgii de nea dintre pietrele cubice cu nişte periuţe”. și-a amintit Radu Mareş pentru EVZ.
Despre sate izolate sau drumuri troienite, care lăsau cu zilele localități neaprovizionate nu se spunea nici un cuvânt, niciodată la televiziunea comunistă.
În schimb se punea un mare accent, în ultimii ani, înainte de 1989, pe acţiunile de deszăpezire în cartiere.
Erau evidenţiate asociaţiile de locatari care se mobilizau exemplar pentru îndepărtarea zăpezii pe căile de acces, în jurul unităţilor sanitare şi comerciale, pe lângă şcoli.
Se mai dădeau şi puţine exemple negative, soldate cu amenzi drastice, despre cetăţeni care nu dădeau dovadă de responsabilitate civică şi priveau indiferenţi efortul colectiv al gospodarilor din jurul lor.
Pe vremea lui Ceaușescu se trăia la 10-15 grade în apartamente. Partidul avea grijă ca această temperatură să nu crească: încălzirea era centralizată, controlată de stat, la fel și curentul.
Iar dacă îndrăzneai să îți cumperi un calorifer electric, riscai să te întrebe Miliția de sănătate.
Articolul 7 – „Se interzice folosirea pentru încălzirea spaţiilor din toate unităţile socialiste de stat, cooperatiste şi obşteşti şi din imobile a oricăror aparate consumatoare de energie electrică.”
Reșoul era la putere, uneori făcut direct în perete, aproape de priză. Doar că, în fiecare seara, de la pe 17 până pe la 21. ”se lua curentul” și întreg Bucureștiul rămânea în beznă și în frig.
În lipsă de termopane, oamenii își puneau două rânduri de ferestre. Spațiul dintre ele era apoi umplut cu perne speciale, cilindrice, să nu intre frigul prin crăpături.
Bucătăria era cam singurul loc cald unde românii își puteau trăi fericiți o parte din viața geroasă. Seara, dacă era gaz, toată lumea aprindea toate ochiurile de la aragaz, plus cuptorul.
În rest, oamenii stăteau îmbrăcați gros în casă: treninguri, un pulovăr ori helancă trasă peste un alt pulovăr mai subțire. O vestă de lână, halate, papuci groși.