LIFESTYLE

Cum să aduci copilul mai aproape de lectură. A apărut un ghid pentru bibliotecari, dar și pentru părinți

Cum să aduci copilul mai aproape de lectură. A apărut un ghid pentru bibliotecari dar și pentru părinți

Kitul pedagogic pentru bibliotecari despre ”cum să aduci copilul mai aproape de lectură” prin jocuri și activități a fost publicat online săptămâna aceasta și este “un important instrument de educație pentru lectură dedicat bibliotecarilor din întreaga țară, disponibil gratuit”, transmit organizatorii. Acesta poate fi însă folosit și de părinți.

Prietenia, incluziunea, diversitatea și toleranţa reprezintă și principalele subiecte ale capitolelor kitului, fiecare dintre acestea fiind abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative.

Kitul este împărțit în trei capitole, care arată temele pe care bibliotecarii le pot discuta împreună cu copiii:

  • Prietenia e superputerea mea
  • Am încredere în mine, pot ajunge chiar și pe lună
  • Toleranța. Poți fi mare în diferite feluri

Fiecare capitol are recomandări de cărți și cum să fie abordate prin joc cu copiii.

Cum să aduci copilul mai aproape de lectură. Teme abordate cu ajutorul poveștilor

Fiecare temă va fi abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative inspirate de acestea. Kitul Pedagogic vă sugerează cărți potrivite pentru copii de diferite vârste și îndrumă pentru organizarea unor ateliere de lectură interactive:

• Minunea, R. J. Palacio, Ed. Arthur
• Povestea kendamei pierdute, Adina Rosetti, Ed. Arthur
• Ooooo poveste de iubire, Victoria Pătrașcu, Ed. Cartier
• Ivan cel fără de seamăn, Katherine Applegate, Ed. Arthur
• Cartea cu Apolodor, Gellu Naum, Ed. Arthur
• Fabule și vorbe cu tâlc, Adrian Săvoiu și Diana Zografi, Ed. Arthur
• Dar motan dăruiește, Cristina Andone, Ed. Nemi

Activitățile și exercițiile propuse în kit sunt rodul experienței acumulate de cele șapte autoare – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Carmen Tiderle și Cristina Andone – în timpul atelierelor creative pe care le-au susținut cu copii din diverse sate și orașe ale țării, cele mai recente desfășurându-se primăvara aceasta în patru localități din Muntenia: Aninoasa și Morărești din județul Argeș, Titu și Conțești din județul Dâmbovița, mai scriu coordonatorii într-un comunicat de presă.

Are șanse să capteze și atenția copiiilor mai puțin interesați de citit

„Am parcurs cu interes kitul pedagogic! Ca bibliotecar, îl găsesc extrem de folositor în organizarea atelierelor de lectură pentru copii, și nu numai. Ne ușurează foarte mult munca, iar activitățile sunt geniale. Cu siguranță le va capta atenția până și copiilor mai puțini interesați de lectură. În cadrul Caravanei De Basm desfășurată anul acesta în localitatea noastră, am văzut ce efect au avut asupra copiilor activitățile tematice propuse de scriitoarele invitate –  sunt minunate!”, a mărturisit Ana Antohi, bibliotecar, Biblioteca Comunală Conțești, județul Dâmbovița.

Joia viitoare, 15 septembrie, kitul va fi lansat printr-un eveniment online de tip webinar către toți profesioniștii din acest domeniu.

Evenimentul este organizat în colaborare cu reprezentanții Centrului Român pentru Inovație în Dezvoltarea Locală (EduCab), instituție parteneră în proiect.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele