WORLD

Un tribunal a decis: dacă îi spui unui bărbat că e chel reprezintă hărțuire sexuală

Un tribunal a decis dacă îi spui unui bărbat că e chel reprezintă hărțuire sexuală

A-i spune unui bărbat că e chel reprezintă hărțuire sexuală – asta a decis un tribunal din Marea Britanie. Potrivit deciziei instanței, comentariile privind chelia unui bărbat la locul de muncă este echivalentă cu remarcile asupra sânilor unei femei. 

Totul a pornit de la cazul unui electrician concediat care a dat în judecată compania, scrie The Guardian.

Cazul lui Tony Finn. Dacă îi spui unui bărbat că e chel, te poate da în judecată 

Tony Finn lucra la British Bung Company de aproape 24 de ani când a fost concediat, anul trecut în luna mai. Acesta a dat compania în judecată acuzând, printre alte lucruri, că a fost victima unei hărțuiri sexuale după un incident cu supervizorul fabricii, Jamie King.

Finn a acuzat că în timpul unei discuții din iulie 2019, supervizorul s-a referit la el ca fiind chel. Acuzația a făcut completul de judecată să delibereze dacă remarca cu privire la chelia sa a fost o simplă insultă sau o hărțuire.

„Este dificil să conchizi altceva decât că domnul (Jamie) King a rostit acele cuvinte cu scopul de a viola demnitatea (lui Finn) și de a crea un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator pentru el”, se arată în decizie.

Remarca a fost una de natură sexuală, menită să creeze un mediu intimidat

În opinia instanței, există o conexiune între cuvântul „chel”, pe de o parte, și caracteristicile unui anumit sex, pe de alta. Iar referirile sexuale sunt interzise.

Ca parte a deciziei, completul a citat un alt caz, unde un bărbat a fost găsit vinovat de hărțuire sexuală după remarci privind mărimea sânilor unei femei. Iar în acest caz este mult mai probabil ca o femeie să primească astfel de apelative, conform tribunalului.

Astfel, instanța a determinat că remarca făcută de supervizor este de natură să creeze un mediu intimidant pentru Finn și este legată de sexul acestuia.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele