Este idealul oricui să aibă o dantură frumoasă şi sănătoasă, însă puține persoane știu regulile care te ajută să menții acest lucru, sau le știu și nu le respectă. În afara igienei, alimentaţia joacă un rol decisiv în prevenirea apariției cariilor dentare.
Totul pornește de la gingii. Nu poți avea dinți sănătoși și gingiile bolnave. Este ştiut că zaharurile şi acizii din alimente şi băuturi ne afectează dinţii, dar și gingiile.
Consumul unor alimente bogate în vitamine și minerale este foarte important pentru menținerea sănătății dinților. Cele mai bune surse de calciu sunt iaurtul, brânza, fructele de mare, laptele, tofu, iar cele mai bogate surse de fosfor sunt seminţele de dovleac, peştele, carnea roşie şi ouăle. De asemenea, nucile și migdalele sunt bogate în calciu şi fosfor. Caju ne ajută să luptăm împotriva bacteriilor ce provoacă apariţia cariilor dentare.
Vitamina D este esenţială, pentru că ajută la absorbția calciului. Gălbenuşurile de ou şi uleiul din ficat de cod reprezintă surse la fel de bune de vitamina D. Vitamina C este şi ea foarte importantă pentru dantură datorită capacităţii sale de a întări vasele de sânge şi de a reduce inflamaţia, ajutând astfel gingiile să rămână sănătoase. Ardeiul gras, portocalele, kiwi, căpşunile și broccoli sunt alimente bogate în vitamina C.
Inflamațiile și bolile parodontale sunt generate de bacteriile. Antioxidanții sunt substanțe ce luptă cu bacteriile. Merele, fructele de pădure, strugurii, stafidele, nucile și fasolea sunt alimente bogate în antioxidanți.
Cunoscute şi sub denumirea de „bacterii bune”, probioticele pot ajuta la diminuarea plăcii bacteriene şi menţinerea gingiilor sănătoase. De aceea este recomandat să mâncăm iaurturi bogate în probiotice și kefir.
Indiferent ce alimente mâncăm, regula de bază este igiena. Perierea dinților, după fiecare masă, este ideală. Faptul că, după ce am mâncat, mestecăm o gumă fără zahăr, ajută, dar constituie doar o soluție temporară.