De unde vine vorba „Acarul Păun” care înseamnă „țap ispășitor”. Povestea reala a acarului Păun Ion
De unde vine vorba „Acarul Păun” care înseamnă „țap ispășitor”. În iulie 1923 a avut loc un accident petrecut într-o gară oarecare, de pe linia Ploieşti-Buzău; un eveniment care şi-a câştigat o notorietate de moment, prin şocul şi durerea provocată familiilor victimelor
Aceasta a intrat în istorie prin urmările sale:o anchetă efectuată în perioadă l-a considerat drept unic vinovat de accident pe muncitorul responsabil cu manevrarea acelor de macaz, pe numele său de familie Păun.
De unde vine vorba „Acarul Păun” care înseamnă „țap ispășitor”. Percepțiile din vremurile respective
Cu trecerea timpului, sintagma aceasta, „acarul Păun”, a ajuns să desemneze persoana considerată ţap ispăşitor al greşelilor şi nepriceperii celor mari – cei cu funcţii înalte şi bani, adevăraţii responsabili, care nu plătesc decât foarte rar sau deloc pentru vinovăţii evidente.
În era preindustrială, accidentele nu aveau gravitatea celor induse de puternica industrializare a secolului al XIX-lea.
Accidentele, catastrofele erei preindustriale erau fenomene produse, în general, de natură:incendii, inundaţii, grindină, fulgere etc. Numărul victimelor era redus, iar oamenii priveau aceste evenimente, în general rare, cu o anumită resemnare, ca fiind un dat al lui Dumnezeu
Un bun exemplu al acestei percepţii este Enciclopedia lui Diderot, apărută între 1750-1765, care consemna în dreptul cuvântului accident faptul că acesta era un sinonim al coincidenţei[2], neavând semnificaţiile din zilele noastre.
Accidentele feroviare, percepute iniţial ca nişte pedepse divine
Revoluţia industrială şi, în special, apariţia căilor ferate aveau să provoace o modificare radicală a semnificaţiei cuvântului, aducându-l la accepţiunea prezentului, cu observaţia că oamenii secolului al XIX-lea, în ciuda optimismului lor provocat de progresul tehnologic, priveau la început tehnologia prin prisma unor spaime ancestrale, a superstiţiilor unui Ev Mediu încheiat de curând.
Aşa se face că, iniţial, accidentele feroviare au fost percepute de cele mai multe ori ca o pedeapsă divină, în care distrugerea era rezultatul sfidării lui Dumnezeu de către om prin, , drăceştile invenţii”;acestea ar fi avut şi o natură demoniacă, pe care o arătau în momentul producerii marilor catastrofe;acest amănunt a fost consemnat şi în Enciclopedia Căilor Ferate, apărută la Paris, în 1844
Pe nouă pagini, subiectul accidentelor era privit ca un indicator negativ al progresului tehnologic, demonstrând că toate lucrurile făcute de om nu sunt perfecte, ci, mai ales, pasibile de a produce accidente.
Emoții și atitudini
Undeva spre 1880-1890, când calea ferată, trenul devin părţi ale cotidianului, percepţia societăţii privind tehnologia şi accidentele se schimbă, acestea fiind acceptate ca fenomene rare, impredictibile şi, mai ales, violente, prin numărul mare de vieţi curmate ori pagubele uriaşe pe care le produc.
Cu toate acestea, de fiecare dată când au loc asemenea evenimente, vechile temeri şi percepţii cu iz medieval reapar, ca şi cum le-am avea înscrise în zestrea noastră genetică.
Orice mare catastrofă – fie că se numeşte scufundarea Titanicului, incendiul şi prăbuşirea Zepelinului, explozia navetei Challenger ori primul incident feroviar produs în 1830, chiar în momentul inaugural al istoriei căii ferate – trezeşte emoţii şi atitudini sociale pe tot globul, iar difuzarea rapidă a informaţiei contribuie din plin la aceste trăiri.
Foarte importantă se dovedeşte a fi şi utilizarea imaginii unor accidente în picturi, filme sau fotografii, stârnind emoţii puternice şi temeri:dacă mi s-ar fi întâmplat mie? Dacă eram eu acolo?
