LIFESTYLE

Dramele din viața lui Aurelian Andreescu, unul dintre cei mai mari artiști ai Epocii de Aur. I s-a făcut rău pe scenă și a murit

Dramele din viața lui Aurelian Andreescu unul dintre cei mai mari artiști ai Epocii de Aur. I s-a făcut rău pe scenă și a murit

Născut pe 12 mai 1942, s-a stins la doar 44 de ani, în iulie 1986. Aurelian Andreescu este considerat una dintre cele mai mari voci masculine din muzica uşoară românească. În urma sa au rămas peste 200 de melodii celebre în Epoca de Aur.

”Eram cu nişte prieteni la restaurantul Pescăruş şi ne amuzam cântând cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gaby Mezei. Se pare că i-am plăcut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am păşit cu dreptul. Din clipa aceea, viaţa mea s-a împletit cu muzica uşoară, definitiv şi irevocabil. Aşa se schimbă destinul omului, în nici 24 de ore”,povestea  Aurelian Andreescu, într-unul din puținele interviuri pe care le-a acordat.

Avea 21 de ani când a debutat la Festivalul Național de Muzică de la Mamaia, în 1963, cu melodia ”În tot ce e mai frumos pe lume”, de Elly Roman.  A prins la public imediat și succesul nu a întârziat să apară.

O căsnicie rarată, un copil înfiat

Elegant și arătos, Aurelian era asaltat  de femei, dar el era mereu retras.  Cu prima sa soție, Ana, a fost căsătorit timp de șapte ani, dar mariajul nu a mers. Ana era geloasă și îi reproșa adesea că nu pot avea copii din cauza lui. Era în divorț (1972) când a cunoscut-o pe Mariella, o balerină de la Teatrul Tănase, dar s-au căsătorit abia în 1977. Familia era foarte importantă pentru Aurelian și își dorea un copil.

Soția lui a fost de acord să înfieze unul. ”Ne-am dus la Casa de Copii nr.1, unde directoarea ne-a arătat toţi copiii pe care îi avea. Se întâmpla înainte de Crăciun, în 1980. L-am ales pe Mirel din prima clipă.”  a povestit Mariella.

Fiul lui Aurelian Andreescu, Mirel, trăieşte în Canada, unde lucrează la o companie de mobilă. După moartea lui Aurelian Andreescu, în 1991, Mariella a plecat cu copilul în Canada, unde s-a recăsătorit, iar în 2013, la 60 de ani, a murit.

Dramele din viața lui Aurelian Andreescu.Era plătit mai prost decât un mașinist 

După moartea artistului, Mariella a povestit mai multe.

”Avea un salariu mai mic decât al maşinistului care trăgea cortina şi care avea 20 de ani vechime. Aurelian era vedetă, dar n-avea vechime. Nu exista o scară a valorilor. Era un om care umplea sala şi, cu toate astea, nu era respectat. S-a simţit frustrat întotdeauna. În 1970, când a adus în ţară Cupa Europei de la Knokke (Belgia), nimeni n-a venit la aeroport să-l întâmpine şi să-l aclame. Făcuse echipă cu Mihaela Mihai şi Aura Urziceanu şi luase cel mai important premiu. A fost singurul care s-a întors în România. Mihaela a rămas în Franţa, iar Aura în Canada. Nimeni de la Ministerul Culturii nu s-a deplasat să-l felicite”, a povestit femeia.

”Nimni nu mă întreba ce mânânc, toți întrebau ce beau”

După 1980, o hepatită netratată plus oboseala acumulată şi nopţile de cântat în baruri, au început să-i facă probleme.

„Localul este necruţător. Niciodată nimeni nu m-a întrebat ce mănânc. Toţi mă întrebau ce beau”, spunea artistul.

Lucrurile au mers din rău în mai rău. Despre ultima zi din viața lui Aurelian Andreescu a povestit Cornel Constantiniu, unul dintre prietenii apropiați ai artistului.

”Cu un an înainte de a muri, avusese o comă hepatică. Generalul Șuteu a fost cel care l-a tratat și l-a salvat de la operație. Una dintre recomandările doctorului a fost să evite Litoralul și expunerea la soare. În anul dispariției, adică în 1986, s-a dus la Eforie Nord, în restaurantul în care cânta Petre Geambașu. Niște nenorociți, așa-ziși admiratori, l-au convins să bea câteva pahare de vin, care i-au fost fatale. L-a rugat pe Geambașu să-l lase să cânte două melodii, iar spre finalul ultimei piese i s-a făcut rău.” a povestit Constantiniu.

Imediat cum a terminat de cântat, Aurelian Andreescu a intrat în comă. A murit în aceeași seară la Spitalul Județean Constanța.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele