#secretstory

EXCLUSIV. Cazinourile și casele de pariuri respectă discreționar legea în vigoare sub oblăduirea ONJN și a statului român. Cum explică asta șeful Jocurilor de Noroc | VIDEO

EXCLUSIV. Cazinourile și casele de pariuri respectă discreționar legea în vigoare sub oblăduirea ONJN și a statului român. Cum explică asta șeful Jocurilor de Noroc | VIDEO
sursa foto: mediaflux.ro

Mediaflux.ro a descoperit în ultimele luni cum cazinourile și casele de pariuri din România (nu e corect să le dăm numele decât după ce verificăm miile de locații din toată România, dacă va fi posibil) nu respectă o lege aflată în vigoare de la finalul anului trecut, atunci când a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Este vorba de legea care cerea ca orice persoană care intră într-un cazino sau casă de pariuri să fie legitimată, evitând astfel accesul minorilor, a persoanelor dependente de jocuri de noroc care au ales să se autoexcludă și a celor considerate indezirabile de aceste companii. Din zecile de locații verificate de către noi în București, doar Loteria Română, o mică casă de pariuri și câteva cazinouri răzlețe au urmat pașii ceruți de această lege. 

Acest lucru este ușor de verificat de orice persoană care calcă la această oră pragul unei case de pariuri sau a unei săli de jocuri de noroc. Doar persoanele care par să aibă vârsta de sub 18 ani sunt legitimate în prezent.

După cum se știe, promulgarea legilor este ultimul pas pe care îl parcurge un proiect de lege pentru a produce efecte. În România, acest lucru se întâmplă de multe ori doar în teorie pentru că se omit uneori normele de aplicare.

Practic, dependenții de jocuri de noroc din România, una dintre dependențele cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, mai ales în pandemie, după cum o arată și Organizația Mondială a Sănătății, rămân în continuare neprotejați în fața acestui viciu. Cu toate că între timp legea s-a schimbat, la începutul lunii octombrie fiind aprobate noi măsuri, până la aplicarea noilor prevederi și intrarea lor în vigoare, mai avem de așteptat. Mai mult, aceeași lege ar fi folosită abuziv pentru a introduce criterii suplimentare de autorizare a operatorilor, spune Florin Roman, deputat PNL, inițiatorul măsurii legislative intrată în vigoare la finalul anului trecut.

Astfel, este vorba de Legea 326/2022 care a modificat OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, practic Biblia industriei de gambling din România, lege modificată din nou recent de Guvern, care prevedea „introducerea obligaţiei organizatorilor de jocuri de noroc de a constitui şi a ţine la zi o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile şi de a ţine evidenţa în format electronic centralizat a datelor de identificare ale persoanelor care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc”. Acestea ar fi trebuit arhivate și păstrate timp de cinci ani.

Astfel, fiecărei persoane care intra într-un cazinou sau o casă de pariuri ar fi trebuit să i se ceară un act de identitate pentru a fi legitimată. În baza acestui act de identitate ea trebuia să fie verificată de reprezentanții locației într-o bază de date pe care fiecare operator de jocuri de noroc trebuia să o dețină cu persoanele care s-au autoexclus (dependenții de jocuri de noroc) sau persoanele considerate indezirabile. Acest lucru s-a realizat însă destul de rar în industrie, de teama de a nu speria sau pierde clienții. Mai mult, imediat ce legea a intrat în vigoare, prin presa din România au început să circule o serie de articole pornite de la niște comentarii de pe Facebook care au fost preluate de numeroase publicații.

Până la ora transmiterii acestei știri nu știm dacă nerespectarea legii se întâmplă doar din cauza angajaților sau din ordinele date de conducerea acestor companii către angajații lor. De multe ori, mai ales clienții fideli, sunt trecuți cu vederea de la aceste prevederi.

Industria jocurilor de noroc din România în cifre
sursa foto: mediaflux.ro

Șeful ONJN a confirmat informațiile și descoperirea Mediaflux.ro

După cum se știe, organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat, iar statul român are dreptul exclusiv de a decide condițiile în care un operator economic are posibilitatea să realizeze o astfel de activitate pe teritoriul român, stabilind care sunt condiţiile de licenţiere și respectiv de autorizare. Acest lucru se face prin Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) instituția de stat care monitorizează și aprobă funcționarea acestui sector. În prezent, conducerea ONJN este asigurată de vicepreședintele Mihail-Silviu Pocora, care exercită atribuțiile de președinte.

Am fost să vorbim cu Silviu Pocora, actualul șef ONJN, despre această situație, și chiar el a recunoscut că acest lucru este adevărat, dar spune că motivul ar fi acela că încalcă normele GDPR și că nu ar exista norme de aplicare pentru această lege, cu toate că acestea ar fi trebuit să fie publicate la 30 de zile de la momentul în care legea a apărut în Monitorul Oficial, adică de la începutul acestui an. De zece luni avem legea și este degeaba.

Întâlnirea noastră cu șeful ONJN a avut loc chiar în momentul în care la Guvern se vota, la insistențele lui Marcel Ciolacu (care a acuzat presiuni din industrie) OUG nr. 82 din 5 octombrie 2023. Mai mult, în timpul discuției a primit chiar și un telefon din cadrul Ministerului Finanțelor prin care a fost anunțat că mai are de discutat anumite detalii despre respectivul proces legislativ.

În cadrul discuției, Sorin Pocora nu era atât de sigur că noua lege va trece în această formă și a refuzat să discute pe acest subiect, însă a răspuns întrebărilor Mediaflux și a confirmat cele descoperite privind nerespectarea acestei legi, însă a invocat faptul că legea nu ar fi fost aplicată în industrie pentru că nu ar respecta GDPR.

„Pentru că în primul rând încalcă GDPR. Așa am dat și noi avizul la momentul respectiv, am dat aviz negativ. Acele date le operează cineva. Autoexcluderea în sine este o cerere care se face către operator. Operatorul respectiv este un angajat, operatorul sălii de jocuri. Mă refer la operatorul în sine, nu la operatorul de jocuri de noroc. Dar este un angajat. El manevrează acele date, trebuie să le introducă într-o bază de date a organizatorului, a locației respective, la urmă a organizatorului ș.a.m.d. Cine manevrează acele date personale?”, ne-a spus șeful ONJN, recunoscând că legea nu este respectată, dar invocând prevederi GDPR.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Nefiind sigur de răspunsul primit am apelat la o serie de experți în materie de GDPR. Specialiștii consultați de Mediaflux.ro spun că regulamentul privind protecția datelor din România nu stabilește (sau stabilește foarte puține) reguli de substanță, fiind vorba mai mult de niște reguli de organizare, formare a unor comportamente și linii de conduită și acesta nu poate fi un motiv plauzibil ca legea să nu fie respectată.

Mai mult, un astfel de expert ne-a transmis că discuțiile privind prevederile GDRP sunt „ca o virgulă” care se pune după o propoziție pentru a o completa și de multe ori doar o distragere de la adevăratul subiect, fiind un domeniu amplu și nu extrem de exact.

„Regulamentul privind protecția datelor nu stabilește sau, în fine, stabilește foarte puține reguli de substanță. Stabilește mai degrabă niște reguli de organizare, formare a unor comportamente, niște liniile-conduite, dacă vreți, împreună cu niște reguli destul de fixe, dar altfel creează foarte puțină substanță.

Întotdeauna când avem de-a face cu o speță care intră sub incidența acestei reglementări, ne uităm de fapt atât la regulile de substanță din legislația aplicabilă, adică în cazul acesta legislația privind jocurile de noroc, cât și cât și la aceste reguli de formă, formale, pe care le prevede regulamentul. În cazul de față se aplică doar niște reguli formale, nu se aplică și acele câteva, foarte puține reguli de substanță, prevăzute de Regulamentul privind protecția datelor.

Astea fiind spuse, mă rog, ca să exprimăm cumva această idee, ne place să folosim diverși termeni. Ce înseamnă asta? Înseamnă că de obicei nu putem invoca regulamentul general privind protecția datelor pentru a crea o anumită regulă de conduită. Nu mă obligă regulamentul general privind protecția datelor să fac un anumit lucru sau să nu-l fac. Regulamentul trebuie tot timpul să fie interpretat împreună cu prevederile legale aplicabile situației respective”, a arătat un avocat expert în GDPR pentru Mediaflux.ro.

Legea în vigoare arată că datele cu caracter personal trebuie să fie prelucrate în mod „legal şi echitabil, colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime şi să nu fie prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri” și, de asemenea, „să fie adecvate, relevante şi neexcesive prin raportare la scopurile în care sunt prelucrate”.

Practic, pentru a intra în legalitate, bazele de date respective trebuie să aibă o serie de justificări legale și un scop legitim, în acest caz fiind protejarea persoanelor care ajung să fie dependente de jocuri de noroc și aleg să se autoexcludă.

Mediaflux.ro se întreabă acum dacă vechea lege nu a fost aplicată și respectată la nivelul întregii industrii, în ce condiții noile prevederi vor fi transpuse în legislația națională? Mai ales că șeful ONJN a venit cu promisiuni mari, în special atunci când vine vorba de persoanele care ajung să sufere de dependență de jocuri de noroc și modul în care accesul acestora în cazinouri și case de pariuri ar putea fi restricționat.

ONJN se folosește însă de această lege, chiar fără norme de aplicare

Cu toate că oficialul ONJN recunoaște că mulți operatori de jocuri de noroc nu au folosit-o deoarece nu ar respecta o serie de prevederi, Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc o folosește atunci când vine vorba să acrediteze anumiți agenți economici din această industrie, chiar dacă nu are norme de aplicare. Totuși, după cum arată un anunț de pe site-ul instituției, în baza acestei legi ONJN cere doar declarații pe propria răspundere ale administratorului, fără ca acest lucru să fie cerut de legea respectivă, golind-o practic de conținut.

„Părerea mea este că e o șmecherie. Adică „băieții” folosesc această lege ca să introducă criterii suplimentare de autorizare a operatorilor. În lipsa normelor ei, fac ce vor”, mi-a transmis deputatul Florin Roman, inițiatorul acestei legi.

Deputatul a arătat că a adresat o întrebare Ministerului de Finanțe în care a întrebat de ce nu se lucrează la normele de aplicare, primind și un răspuns din partea Ministerului care arată că întreg procesul a fost blocat din cauza Avocatului Poporului care a trimis legea la CCR.

Legea 326/2022, atacată din toate părțile

În cadrul procesului legislativ, proiectul a primit aviz negativ în data de 16 februarie 2018 și de la Guvernul PNL condus atunci de Florin Cîțu, pe vremea când președinte la Camera Deputaților era Ludovic Orban.

Executivul de atunci spunea că „nu rezultă cu claritate ce presupune identificarea acestor persoane, ce date vor fi prelucrate și pe baza căror documente urmează a fi realizată această operațiune, impunându-se clarificări în acest sens”.

Totuși, raportul final a aparținut însă Comisiei de buget-finanțe, care a dat un raport favorabil în martie 2022. Un raport favorabil a venit și din partea Consiliului Economic și Social.

Cu toate că nu era o lege perfectă, mai ales că cerea baze de autoexcludere separate pentru fiecare operator în parte, astfel că un dependent de jocuri de noroc trebuia să facă sute de cereri pentru a se putea exclude din toate cazinourile și casele de pariuri din România, aceasta punea bazele unor măsuri infime luate în direcția potrivită.

În martie 2023, la câteva luni după promulgare, în baza unor petiții transmise de cetățeni, Legea 326/2022 a fost trimisă de Avocatul Poporului la CCR invocând o excepție de neconstituționalitate și că ar încălca aceleași prevederi GDPR. Și astăzi procesul legislativ a rămas blocat încă din luna martie, fără ca cineva să o bage în seamă, fiind în continuare în faza de raport. Ce a rămas în urma acestui demers a fost un subiect de știre preluat în presă în care se contestă legalitatea acesteia fără o decizie concretă a CCR pe acest subiect, continuând retorica existentă încă de la promulgarea acestei legi.

Ce ne-a spus Avocatul Poporului

Am vrut să aflăm și părerea Avocatului Poporului, Renate Weber, care ne-a explicat ce se întâmplă în prezent cu această lege.

„Deocamdată nu avem termen. Noi avem sesizări făcute la CCR din 2019 care încă n-au termen”, a explicat Avocatul Poporului pentru Mediaflux.ro.

Întrebată cum a ajuns să trimită această lege la CCR, Renate Weber a explicat că va povesti aceste aspecte atunci când va ajunge să își scrie memoriile.

În opinia Avocatului Poporului, dispoziţiile legale atacate la Curtea Constituţională aduc atingere unor prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit instituției, prevederile din excepţia de neconstituţionalitate afectează dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, deoarece nu cuprind cu claritate motivul legitim sau interesul public pentru care soluţia legislativă impune identificarea celor care practică jocuri de noroc, precum şi măsura constituirii, arhivării şi păstrării pentru un interval de minim cinci ani a evidenţelor datelor de identificare ale persoanelor.

Și pentru noile prevederi, cât și pentru vechile modificări, Ministerul Finanțelor ar trebui să propună o serie de norme de aplicare pentru acest act normativ, termenul fiind de 30 de zile. Cum au trecut deja 10 luni de când trebuiau publicate normele de aplicare la prima lege, rămâne de văzut dacă în privința noilor modificări se va respecta termenul legal, mai ales că ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat cum mai mulți șefi din minister au blocat procesul pentru proiectul care urma să fie aprobat de Guvern.

Cum va arăta noua bază de date comună a ONJN și noul sistem pentru dependenții de jocuri de noroc

În același timp, oficialul care conduce ONJN a explicat că noile măsuri aprobate recent de Guvern vor oferi un cadru legislativ mai potrivit pentru a rezolva problemele legii anterioare și până la finalul lunii martie 2024 în România va exista, potrivit angajamentului pe care și l-a luat, o bază comună de date și un sistem accesibil în toate cazinourile și casele de pariuri din România de verificare directă a cărților de identitate.

„Categoric va fi o bază de date comună la nivel de Oficiu. Jucătorul se va adresa Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. La noi aici va fi un reprezentant care va primi acele solicitări, care va respecta întocmai legislația datelor cu caracter personal. Numai la Oficiu (te vei putea exclude) și aceasta va cuprinde tot ce înseamnă locații de jocuri de noroc din țară, baza de date va fi în timp real”, a mai explicat Pocora.

Acesta a adăugat că alături de programul informatic și baza de date ce va fi gata până în 31 martie 2024, orice persoană care va intra în astfel de locații va trebui să scaneze actul de identitate și va primi un răspuns pe loc dacă accesul îi este sau nu permis.

Mai mult, pentru nerespectarea viitoarelor prevederi și mai ales în condițiile în care vor fi acceptați minori în sălile de jocuri, ONJN are în vedere să mărească drastic contravențiile și să ajungă la amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 lei.

Șeful ONJN spune că în România există lunar 4-5 locații a căror activitate este suspendată de la o lună la 6 luni pentru că acceptă minori, dar că operatorii contestă aceste suspendări spunând că aceștia au fost trimiși de competiție.

Noile prevederi ale OUG 82 din 5 octombrie 2023 încep deja să facă valuri în industrie. Persoanele care s-au autoexclus la diferiți operatori încep să primească notificări cu privire la faptul că cererile lor vor ajung la ONJN în baza noii legi. Totuși, până în momentul în care sistemul care presupune scanarea actelor de identitate va fi funcțional mai avem de așteptat cel puțin jumătate de an.

Mai mult, un specialist ne-a explicat că termenul dat de șeful ONJN, cum că baza de date ar fi gata în jumătate de an, nu este unul realist și ar putea fi prelungit cu cel puțin încă un an de zile, până la finalul lui 2024 sau chiar începutul lui 2025.

Operatorii de jocuri de noroc încep să trimită listele către ONJN

Ce spun experții GDPR despre modul în care va putea fi realizată noua bază de date

În prezent, conform noilor prevederi ale legii, ONJN are libertatea de a decide cum să abordeze acest lucru, ne-a arătat un specialist în GDPR, în condițiile în care în România mai există baze de date asemănătoare create de statul român, cum ar fi baza de date a ANRE, prin care românii îi pot schimba de pe o zi pe alta furnizorul de energie electrică sau cea folosită de Biroul de credite, de exemplu. Totuși, spune specialistul, este nevoie de voință politică.

Pentru a respecta normele în vigoare atunci când se fac căutări în aceste de baze de date, la care vor avea acces toți operatorii de jocuri de noroc, ea trebuie realizată astfel încât rezultatele să fie afișate doar în baza unui anumit criteriu, de exemplu CNP-ul, pentru a nu arăta toată lista, ci doar persoana căutată.

Mai mult, ne-a mai arătat expertul, și în alte țări există astfel de baze de date privind jocurile de noroc, cum ar fi Marea Britanie. Tot aici există și o bază de date pentru persoanele care nu vor să primească materiale de marketing de exemplu.

Înainte de a fi creată această bază de date, pentru care ar putea să ceară consultanță și din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ONJN trebuie să realizeze mai întâi o analiză de riscuri de securitate, pentru a asigura securitatea prelucrării datelor, lucru pe care un consultant în GDPR îl poate realiza în câteva săptămâni, ca apoi să fie implementată.

„Cred că trebuie desemnate practic aceste registre, ele se constituie într-un anumit fel pentru ca ele să poată să funcționeze. Operatorii de jocuri de noroc trebuie să preia informații despre persoanele care se autoexclud și să le transmită către o entitate care coordonează păstrarea lor (ONJN).

Ordonanța 77 spune foarte clar la articolul 15 indice 1 că organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să nu permită accesul în incinta locațiilor în care se desfășoară activități de jocuri de noroc persoanelor autoexcluse și indezirabile care se regăsesc în baza de date”, a mai arătat unul dintre experții consultați de Mediaflux.ro.

Între timp, Loteria Română și alți câțiva operatori de jocuri de noroc reușesc totuși să respecte această lege

Inedit este însă faptul că un exemplu de bune practici în aplicarea acestei legi a fost chiar Loteria Română, companie de stat, cel mai mare operator de jocuri de noroc din România. Aceasta a reușit să transpună aceste prevederi fără încălcarea normelor GDPR, încă de când legea a fost promulgată.

Astfel, Loteria Română s-a conformat noii legi și a pus la vedere mai multe afișe încă din primăvara acestui an în care anunță că participanții la jocurile de noroc trebuie să prezinte buletinul, iar datele urmează să le fie reținute. Jucătorii trebuie să ofere în prezent nume și prenume, adresa de domiciliu, număr și serie act de identitate, cod numeric personal și semnătura dacă vor să pună un bilet la loto sau să joace la sloturi. Același lucru l-au făcut și alte câteva cazinouri și case de pariuri, dar într-un număr extrem de mic ținând cont de dimensiunile acestei industrii în România.

În loc de încheiere

Cu toate că este o problemă actuală a României, care se tot mărește, ea a ajuns să fie dezbătută foarte puțin până acum în spațiul public și în mediul politic.

Totuși, în ultimele săptămâni, dependența de jocuri de noroc și industria care o produce au ajuns să fie mult mai mediatizate în baza unor factori care s-au unit într-un moment delict, cu doar câteva luni înainte de alegeri: revolta farfuriilor goale pornită de vloggerul Silviu Istrate (Faiăr Silviu) realizată de mai mulți influenceri în online românesc, încasările reduse la buget și nevoia statului român de a obține venituri din toate locurile posibile, dorința premierului Marcel Ciolacu de a câștiga capital politic, cât și acuzațiile privind ingerințele în politica editorială a unor publicații de către reprezentanți ai industriei de jocuri  noroc acuzate de publicațiile GSP și Libertatea.

În România, legislația în vigoare, dar și numărul mare de cazinouri și case de pariuri, atât fizice, cât și online, alături de cele 86.000 de „păcănele fizice” conectate în prezent la serverele ONJN, pentru care statul primește anual câte 5.600 de euro în taxe de funcționare, fac grea viața celor care au ajuns să dobândească această dependență, de multe ori mai gravă decât cea de droguri după cum spun specialiști. Efectele ei sunt psihice și nu fizice, iar o astfel de persoană se poate ascunde luni sau ani de zile cu viciul său.

Vedeți și VOX-ul Mediaflux realizat săptămâna trecută cu privire la ce cred românii despre industria jocurilor de noroc din România.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc
Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta...
Cum apar moliile de bucătărie și cum scapi de ele: această e cea mai bună soluție
Cum apar moliile de bucătărie și cum scapi de ele: această e cea mai bună...
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
Cele mai ieftine 10 destinaţii de vacanţă de vară pentru 2025
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat la prezidențiale, despre Ciolacu și Georgescu
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat...
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen sau BCR în 2025. Care sunt limitele de retragere
Câți bani poți să scoți zilnic de la un bancomat Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a...
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă protecție
Horoscop egiptean 2025. Zodiile care vor renaște, devin mult mai puternice. Zeii care le oferă...
Călin Georgescu a luat decizia. Nu mai e cale de întors! Avocata sa a făcut anunțul despre turul II
Călin Georgescu a luat decizia. Nu mai e cale de întors! Avocata sa a făcut...
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Modificări în Codul Rutier. Bicicleta și trotineta îți pot aduce amenzi mari
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul doi din lume şi cine este omul care se  ocupă de aceste rezerve fabuloase
Care este ţara ce deţine cea mai mare cantitate de aur din Europa şi locul...
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
B1 TV: Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. Primele reacții
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani