A fost ministru al Agriculturii, ministru al Mediului, președinte al Partidului Conservator, copreședinte al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților și fondator al Partidului Pro Romania și acum destoinic liberal. Este deputatul Daniel Constantin, surprins pe final de an de paparazzi MediaFlux, la cumpărături în Mall.
Deputatul nu era singur, fiind flancat de Elena Ramona Constantin, soția sa. Și cum nu e ușor lucru să alergi din magazin în magazin, cei doi mai executau binemeritate pauze, atunci când se întâlneau cu câte vreun cunoscut. O mică bârfă pe holurile mall-ului nu a omorât încă pe nimeni.
Click to display the embedded YouTube video
Dacă Daniel Constantin s-a uitat la Kultho, la ceasuri, și nu a cumpărat nimic, nemulțumit probabil de ticăitul acestora, sau poate chiar de limbile ceasornicelor, care îi amintesc că intrăm într-un an electoral, un troler de la Samsonite i-a făcut cu ochiul.

Drept urmare s-a agățat de trolerul de firmă, l-a plătit, și și-a continuat periplul prin magazine. Nu credem că achiziția l-a dus cu gândul la o plecare din PNL și nici măcar de la Camera Deputaților. Oricum un troler este bun în orice împrejurare, la munte sau la mare.
Și pentru a-și mai îndulci ziua, cei doi au cumpărat și ceva bomboane de la Leonidas. Doar ciocolata belgiană face glezna subțire. Cum nici Zara nu e un brand de ignorat, o achiziție și de aici se impune. Dovadă fiind punga cu numele prestigioasei firme, cărată cu eleganță, de bărbat.
Din când în când trebuie consultat și telefonul mobil, aflat la vedere. Domnul deputat îl ține mereu aproape și nu degeaba. Oricând premierul Marcel Ciolacu poate porunci ca parlamentarii să sară în bănci pentru a salva nația și granițele. E Ședință de Urgență!
Doar, deputații reveniți special din vacanță trebuie astăzi să a respinge trei proiecte de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc. Inițiativele legislative care vizează autonomia județelor Harghita, Mureș și Covasna nici măcar nu au fost dezbătute în comisii, dar premierul Marcel Ciolacu le-a cerut parlamentarilor să acționeze imediat.
Abia apoi, Daniel Constantin își poate face bagajul pentru ce a mai rămas din vacanța parlamentară.