Sicriul cu trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu a fost depus vineri, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti, acolo unde familia și apropiații au început deja să își aducă respectele și să își ia rămas bun de la cunoscutul artist român. Vedete, artiști și oameni simpli au trecut deja pe la catafalc. Reporterii Mediaflux.ro vă prezintă primele imagini de la fața locului.
Înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul Bellu, anunţă Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Lumânări și coroane au început să curgă în foaierul teatrului Constantin Tănase, iar fiica cunoscutului muzician a început să întâmpine persoanele care au venit să își ia rămas bun de la Horia Moculescu. Cazimir Ionescu s-a aflat printre cei care au venit să își depună respectele.
Mai mult, Horia Moculescu a fost cetățean de onoare al Focșaniului, iar o reprezentanță a administrației locale a venit cu coroane la București.
Reprezentanţii UCMR au transmis joi un mesaj la moartea lui Horia Moculescu, spunând despre acesta că a fost ”unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi compozitori ai muzicii uşoare româneşti”.
Click to display the embedded YouTube video
Horia Moculescu, cunoscut pentru o carieră impresionantă de peste şase decenii în muzica uşoară românească, a compus aproximativ 500 de melodii, multe dintre ele devenind şlagăre, printre care celebrele „Salcia”, „Inima ta” şi „Anul 2000” şi a primit peste 200 de premii pentru creaţiile sale. În anul 2008, a primit Marele Premiu al UCMR pentru întreaga activitate.

Moculescu a fost o figură emblematică a muzicii uşoare, apreciat nu doar pentru talentul său artistic, ci şi pentru umorul şi spiritul său viu.
Moştenirea sa artistică va rămâne în memoria publicului său şi în palmaresul muzicii româneşti. Pe lângă activitatea sa componistică vastă, a fost şi un talentat pianist şi interpret vocal, arată UCMR.

Horia Moculescu a fost realizatorul şi prezentatorul emisiunii „Atenţie, se cântă!” la Televiziunea Română între anii 2009 şi 2013. În cadrul acestei emisiuni, a promovat muzica românească în interpretări live, transformând-o într-o platformă importantă pentru interpreţi şi creaţia muzicală autohtonă.

Este autorul a două volume autobiografice: „Doar atât mi-am amintit”‘ (2011, la Editura Kullusys) şi „Aş mai avea ceva de spus” (apărută cu câteva zile înainte de decesul său, în noiembrie 2025, la Editura Muzicală).
A colaborat cu cei mai importanţi interpreţi ai muzicii româneşti, precum Angela Similea, Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, contribuind semnificativ la lansarea şi consolidarea carierelor lor.
Horia Moculescu a avut astfel o influenţă puternică asupra evoluţiei muzicii uşoare încă din anii ’50. Prin toate activităţile sale, a reuşit să păstreze viu spiritul muzicii româneşti, fiind considerat o legendă a genului, precizează UCMR.