Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanţa, clădirea cu trei fundaţii. Cum a ajuns la forma de astăzi
Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanţa, clădirea cu trei fundaţii. În perioada interbelică, pe faleza Constanţei s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare.
Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanţa a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I. Dar povestea a început cu mult înainte…
Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanţa. Întâi a fost Kursaalul
Primul cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere.
Se numea Kursaal (traducere aproximativă – sală de relaxare) și era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii Regale.
Kursaalul a apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din oraş: Casa Pariano (astăzi Muzeul Ion Jalea), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, povesteşte arhitectul Radu Cornescu.
De la Kursaal se putea coborî pe o scară de lemn pe stâncile de la malul mării unde clienţii obișnuiau să petreacă câteva ore la pescuit.
O furtună mai puternică a smuls acoperişul Kursaalului în anul 1891, iar un an mai târziu a fost demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal.
Casin, precursorul Cazinoului, la care a lucrat fiul lui Creangă
Locul Kursaalului a fost luat de Casin, amplasat tot pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe actualul loc al Acvariului.
La amplasarea clădirii s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină a falezei, a mării şi a portului.
Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă şi tatăl lui Horia Creangă, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice.
Casinul, care era tot o clădire provizorie construită din lemn, pe un parter de piatră, a avut viaţă scurtă şi a fost dezmembrat în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.
Cazinoul lui Daniel Renard
Cel de-al treilea şi noul Cazinou al Constanţei a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, în stil Art Nouveau.
Primarul liberal Cristea Georgescu a încheiat la data de 23 iulie 1903 un contract cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou, ca urmare a unor decizii ale Consiliului Comunal. Este actul de naştere al clădirii emblematice.
Român după mamă şi elveţian după tată, Renard s-a născut în Neamţ şi a făcut studii la Paris. La Constanţa a locuit pe strada Romană, actuală Revoluţiei, În afară de Cazino, el a mai proiectat Pavilionul restaurant din faţa Cazinoului, actualul Acvariu, Hotel Regina (Intim), Hala Pieţei, dispărută, complexul administrativ de lângă gara veche (Prefectura, Palatul regal şi Tribunalul), biserica din Hârşova.
De proiectarea Cazinoului s-a ocupat apoi arhitectul Petre Antonescu. În viziunea lui, Cazinoul avea funcţiunea de teatru. Dar revenirea liberalilor la putere între 1907 şi 1908 face ca Renard să-şi reimpună stilul Art Nouveau. Aşa se face că fundaţiile Cazinoului au fost modificate de trei ori.
Cum a fost reflectat în presa vremii
Ziarul „Conservatorul“ din Constanţa scria, în martie 1910, că edificul de la malul Mării Negre este o „matahală împopoţonată cu tot felul de zorzoane”.
La rândul său, ziarul „Drapelul“ în critica un an mai târziu pe primarul Titus Cănănău, întrucât în calitate de inginer şef a aprobat planurile şi devizele de construcţie, deşi ,,prin situaţia d-sale de şef al serviciului tehnic şi consilier comunal, putea şi era chiar dator sa zădărnicească şi să împiedice monstruozitatea”.
Pe 8 august 1910, ziarul „Conservatorul Constanţei” scria: „Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească şi ei cu ceva. Noua clădire a Cazinului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârşit gata. Din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie şi amestecul babilonic al stilurilor, din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei şi prostului gust”.
Totuși superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, oferind jocuri de ruleta, blackjack, baccarat.
Gurile rele au spus că emblema oraşului seamănă cu un dric dacă îl priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicaţia o dă tot Radu Cornescu: „Dricul are elemente de Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul”, spune arhitectul.
Spital în clădirea Cazinoului
Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije şi atunci au murit aici 10 oameni.
Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparaţiile.
Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici.
Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988.
