LIFESTYLE

Grecia oferă 25.000 de vacanțe gratuite pentru turiști, inclusiv pentru cei români. Care sunt condițiile

Grecia oferă 25.000 de vacanțe gratuite pentru turiști inclusiv pentru cei români. Care sunt condițiile
Sursa foto: oxigentour.ro

Grecia oferă 25.000 de vacanțe gratuite pentru turiști, inclusiv pentru cei români. Programul reprezintă o premieră mondială și oferă vouchere turiștilor în valoare de până la 500 de euro. Pentru a intra în posesia tichetelor, trebuie însă îndeplinite anumite condiții.

Program destinat persoanelor evacuate din Rodos din cauza incendiilor din iulie 2023

În cadrul programului, persoanele care s-au cazat în hoteluri care au fost evacuate din cauza incendiilor din iulie vor putea răscumpăra vouchere electronice în valoare de până la 500 de euro pentru a acoperi cheltuielile de cazare pentru un sejur de o săptămână. Inițiativa se va desfășura în două etape: între acum și 31 mai și între 1 octombrie și 15 noiembrie.

Oficialii din domeniul turismului din Rodos spun că deja s-a înregistrat un număr mare de participanți, peste 5 000 de turiști înscriindu-se în registrul de beneficiari al programului, potrivit The Guardian.

„Oricine a fost cazat în zonele afectate de incendii este eligibil. Răspunsul a fost foarte bun și ni se spune că va fi și mai puternic la toamnă”, a declarat Yannis Papavasiliou, care conduce sindicatul hotelierilor de pe insulă.

Noi reguli pe plajele din Grecia
SURSĂ FOTO: GRECIA DE WEEKEND

El a spus că despăgubirile vor reflecta suma pe care clienții au plătit-o inițial operatorilor de turism și vor fi cuprinse între 300 și 500 de euro. Se va aplica doar hotelurilor, nu și cazărilor private de tip Airbnb.

Grecia oferă 25.000 de vacanțe gratuite pentru turiști, inclusiv pentru cei români

Autoritățile din Rodos spun că vouchere sunt destinate persoanelor adulte, indiferent de naționalitate. Acestea trebuie să fi fost evacuate în timpul incendiilor de pe insula Rodos în iulie 2023.

Anul trecut au fost și cetățeni români nevoiță să fugă sin Rodos, din cauza incendiilor care au cuprins insula și care se califică pentru voucherul de până la 500 de euro. Trebuie să contacteze direct guvernul elen prin intermediul unui portal disponibil pe site-ul web al „Săptămânii Rodos”.

Cei care primesc aprobarea pentru cererile lor pot beneficia de o vacanță în Grecia în afara sezonului turistic, fie până la 31 mai, fie între 1 octombrie și 15 noiembrie.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele
Parteneri
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari pentru a instala panouri fotovoltaice pe bloc. Legislația e foarte simplă, așa plătesc locatarii mai puțini bani pe lună la întreținere
Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari pentru a instala panouri fotovoltaice pe bloc. Legislația...
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi cod galben în alte 11 judeţe
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi...
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine, toți turiștii pleacă mulțumiți de aici
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine,...
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au reacționat fanii de pe rețele
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au...
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure de plaje
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure...
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la "trântă" cu...
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră, iar acum firma are venituri de milioane de lei
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră,...
Fiica lui Virgil Ianțu, foto de INFARCT! S-a pozat aproape DEZBRĂCATĂ! S-a văzut TOT!
Fiica lui Virgil Ianțu, foto de INFARCT! S-a pozat aproape DEZBRĂCATĂ! S-a văzut TOT!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
Serialul care îi ține pe fani cu sufletul la gură. Încă o lovitură dată de Netflix
Serialul care îi ține pe fani cu sufletul la gură. Încă o lovitură dată de...
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor români: unu din zece colete livrate zilnic vine de pe aceste platforme. Suma medie pe o comandă este de 20-30 de euro, vânzările pot ajunge la 600 mil. euro într-un an
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor...
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen"...
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine!...
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL