Cel mai mare şi cel mai puternic telescop spaţial din lume, James Webb, a transmis către Terra o serie de imagini incredibile cu planeta Jupiter, informează BBC.
James Webb Space Telescope (JWST) a fotografiat cea mai mare planetă din Sistemul Solar în luna iulie. Imaginile obţinute prezintă aurore, furtuni gigantice, lunile şi inelele lui Jupiter într-o serie de detalii despre care astronomii au spus că sunt „incredibile”.
„Nu am văzut-o niciodată pe Jupiter în aşa fel. Totul e incredibil”, a declarat o specialistă în astronomie, Imke de Pater, cercetătoare la Universitatea California din Statele Unite şi care a avut un rol central în acest proiect.
Imaginile în infraroşu au fost apoi colorate artificial pentru a evidenţia elementele avute în vedere de astronomi.
Aceștia au făcut acest lucru deoarece radiaţia luminoasă în spectrul infraroşu este invizibilă pentru ochiul uman.
Specialiştii de la NASA au explicat că într-o fotografie singulară a planetei Jupiter – creată din mai multe imagini captate de JWST -, aurorele se extind la altitudini înalte deasupra polilor nordic şi sudic ai acestei planete. Aurorele reprezintă spectacole luminoase ce apar pe cerul unei planete, fiind cauzate de interacţiunile câmpului magnetic cu fluxurile de particule provenite de la Soare.
Marea Pată Roşie, o celebră furtună de pe Jupiter, care este atât de mare încât ar putea „acoperi” complet Terra, apare în acea imagine într-o nuanţă albă, deoarece fenomenul în sine reflectă o mare parte din lumina solară.