Simona Halep a trăit o seară de basm! După cununia civilă care a avut loc în jurul orei 16.00 a început o petrecere de pomină. Au apărut la scurt timp și noi imagini de la cununia Simonei Halep.
În jur de 300 de oameni, aleşi pe sprânceană de cuplul Simona Halep – Toni Iuruc, au fost invitaţi la petrecere
Seara, Simona Halep și-a schimbat ținuta din timpul zilei. În locul rochiei de culoare bej, jucătoarea de tenis a îmbrăcat o rochie albă. Vizibil emoționați, Simona Halep și Toni Iuruc au deschis seara cu dansul mirilor.
Melodia care a deschis seara este „Dragostea mea” interpretată live de Dan Bittman. Trupa Holograf a fost prima formație care a cântat la petrecerea Simonei și a lui Toni Iuruc.
Bittman a interpretat și celebrele piese „Ţi-am dat un inel” şi „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, iar invitaţii l-au acompaniat. Simona Halep a dansat cu Toni Iuruc, precum şi cu Stere şi Tania, părinţii ei, iar restul invitaţilor i-au urmat imediat.
O altă artistă de top care i-a încântat pe miri și invitați a fost Loredana Groza.
„Simonei îi transmit să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi prin felul în care ne inspiră şi să rămână în continuare number one”, a declarat artista la nunta Simonei Halep.
Mireasa i-a prevenit pe nuntași că nu acceptă daruri în plic, ci doar cadouri simbolice. O altă condiție pusă de Simona Halep a fost ca cei care au participat la eveniment să dovedească vaccinarea sau trecerea prin boală.
Simona Halep a ales un mediu de lux pentru invitații săi. Fiecare detaliu a fost pus la punct și totul s-a desfășurat în perfecte condiții.
Simona Halep şi Toni Iuruc trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de trei ani. Prima dată au apărut împreună, în 2019, când ea a câştigat turneul de la Wimblendon.