SHOWBIZ

Laura Cosoi: „În perioada asta sunt tare anxioasă!”

Laura Cosoi În perioada asta sunt tare anxioasă

Laura Cosoi trece printr-o perioadă nu tocmai liniștită din viața ei. Din momentul în care tatăl ei a fost ucis de COVID, percepția pe care o are ea despre viață i s-a schimbat radical.

Despre această situație, povestește însăși actrița pe contul ei de Instagram.

„În perioada asta sunt tare anxioasă. Pur și simplu, în jurul meu sunt mulți oameni bolnavi, chinuiți, încercați. Oricât de optimistă sunt mă simt copleșită de vremurile în care trăim. Am încercat să îmi rezum viața la strictul necesar. Îmi cântăresc foarte bine programul în așa fel încât să nu ies din casă decât dacă este musai, amân filmări și interviuri, încerc să mă descurc cum pot cu resursele proprii. Și totuși ce perioadă tulbure…
Dacă vorbesc cu cineva la telefon și tușește mă alarmez, dacă strănută cineva în preajma mea îmi țin respirația, dacă își dă jos masca să își șteargă nasul mă dau în spate doi metri. Și totuși frica nu este bună. Ar fi bine să mă împac cu “împrejurul” meu, să meditez, să alerg, să ascult muzică, să mă bucur de copii și de natură mai mult ca nicioadată.

Va trece, știu! Doar că mi se pare că nu suntem mai bine ca anul trecut, ba mai rău. Și totuși a trecut un an… Aș vrea sș ne reluăm viețile fără griji, să pot lua oamenii dragi în brațe și să nu mă mai uit la filme întrebându-mă de ce nu poartă măști?! Va fi bine, dar prețul plătit nu este unul mic. Mă gândesc la toți cei care sunt încercați în această perioadă și le sunt alături! Mie îmi este dor de tata. Foarte dor 🙏🏻 #tati #magandesclatineinfiecarezi”. ”, a scris actrița.

Laura Cosoi: „De când am auzit de Covidul ăsta, tata mi-a spus: «eu o să mor de Covid!»”

Tatăl Laurei Cosoi a murit pe 26 noiembrie 2020, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Bărbatul suferea de diabet, iar starea lui s-a agravat într-un ritm alert. Marius Cosoi avea 70 de ani și era profesor de sport şi antrenor de handbal şi baschet în Iaşi.

„De când am auzit de Covidul ăsta, tata mi-a spus: «eu o să mor de Covid!» Avea și diabet el. Eu m-am enervat, fiind și însărcinată, i-am închis telefonul. I-am zis: cum poți sa vorbești așa când eu sunt însărcinată? Nu te gândești și la mine? Plângeam întruna după ce închideam telefonul cu el, mă găsea Cosmin plângând.

Mi se parea că este inconștient, indisciplinat. Stătea la curte și se tot întâlnea cu vecinii. Începusem să mă interesez deja de vaccin pentru el. Nu dădeam de medic de familie, era foarte complicat, el fiind în Iași. Apoi m-a sunat să-mi spună că are Covid, am avut un șoc. El, cu o săptămână înainte, fusese în spital internat pentru că diabeticii au un consult la un an, foarte complex. M-a sunat că analizele nu erau bune, diabetul își făcea de cap“, a povestit Laura Cosoi.

“La început a zis că-l doare capul, că l-a prins răceala, era luni. Miercuri i-au dispărut gustul și mirosul, joi a făcut test și a ieșit pozitiv. Părea asimptomatic, părea că putea să ducă boala pe picioare. A început să și tușească, avea saturația 93-92. Luni seara l-am internat în spital. Marți l-au dus să facă raze la plămâni și l-au pus să urce vreo câteva etaje, că nu era lift. M-a sunat de la spital să-mi spună că el nu poate să respire și că nu vine nimeni la el. Nu se putea da jos din pat, că avea masca și a făcut o decompensare foarte urâtă.

I-a scăzut saturația la 75 și a făcut atac de panică. Am sunat la medici și mi-au zis ca așa e protocolul, nu intrau decât de două ori pe zi la el! Tata suna și îmi spunea: Atunci m-a sunat doctora și mi-a zis să caut un pat la ATI în țară, pentru că ei nu mai aveau. Nu am găsit pat la ATI, am găsit un pat pe secție la Matei Balș. Aici a stat o săptămână și nu i-au mai dat voie să vorbească la telefon. Era pe două surse de oxigen. El ducea o luptă să trăiască. Într-un final a suferit un stop cardio respirator. S-a întâmplat foarte repede. Mă gândesc că e bine că nu a suferit, totuși”, povestea actrița la puțin timp după dispariția părintelui ei.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele