Cântăreața și actrița Lili Sandu este în culmea fericirii, de un an, de când i s-a împlinit visul de a deveni mamă și a adus pe lume un băiețel. adus pe lume primul său copil. Chiar dacă este mămică full-time, vedeta își găsește timp și pentru ea, dovadă fiind faptul că, recent, ea a trecut pragul unei clinici de înfrumusețare.
Lili Sandu și partenerul ei, modelul Silviu Țolu, alături de care formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă, au devenit părinți pe 10 august 2020. Vestea nu îi dădeau vedetei prea mari șanse să devină mamă.
Sarcina a decurs bine și, chiar dacă nașterea nu a putut fi una naturală, așa cum își dorea Lili Sandu, în urma operației de cezariană a venit pe lume un băeiețel de nota 10. Ei bine, această perioadă specială, unică și minunată din viața unei femei – sarcina – a avut efecte și asupra trupului artistei, așa că aceasta decis că a venit vremea să se lase pe mâinile medicilor esteticieni.
Lili Sandu a povestit, fanilor, pe rețelele de socializare că este vorba despre câteva proceduri la nivelul feței. Vedeta a mai mărturisit că aceste intervenţii estetice sunt bine venite. Totuși, artista a ținut să precizeze că, în niciun caz, nu își propune să exagereze cu intervențiile estetice, în așa fel încât să devină de nerecunoscut.
„Sunt full time mamă, cam asta se întâmpla cu mine în această perioadă, daaar asta nu înseamnă că renunț să mai am grijă de mine ca femeie. Am fost în vizită la clinică pentru un tratament facial și am stabilit cu doctorul un plan pentru următoarea perioadă de mici retușuri estetice la nivelul feței. Sunt All IN pentru mici îmbunătățiri, nu schimbări totale de nu ne mai recunoaștem”, a mărturisit Lili Sandu pe internet.