Locul din România unde se vorbește o limbă „secretă“ este un sat de la poalele Munților Vlădeasa din Apuseni. Limba vorbită la Mărgău, ”gumuțeasca”, e un grai cunoscut doar de geamgii din comuna clujeană.
De-a lungul ultimelor secole, oamenii s-au ocupat cu sticla, făceau geamuri, oglinzi și icoane, le urcau în căruțe și plecau cu ele spre sudul țării, să le vândă. Unii se opreau la București, alții mergeau mai departe, către Brăila și Constanța. Ca să se înțeleagă între ei, dar să nu fie înțeleși de alții, oamenii au inventat acest grai cu totul aparte.
Gumuțeasca este cunoscută ca “limba de sticlă” și are o vechime mai mare de 100 de ani. În Mărgău au rămas doar câțiva geamgii, însă tinerii au învățat gumuțeasca de la părinții și bunicii lor, chiar dacă nu mai practică acest meșteșug.
Lingviştii clujeni care au studiat-o au spus că această limbă a geamgiilor este unică în ţară. Este numită argou profesional rural, singurul de acest gen care s-a descoperit în România.
”Gumuțeasca îi un argou pe care l-au inventat mărgăuanii când o plecat cu geamuri să nu înțeleagă ceilalți ce vorbesc, cât îi prețul și așa mai departe. Astfel ei au inventat o limbă ca să se descurce în țară, și să stabilească prețul la geamuri fără ca străinii să nu înțeleagă”, a spus Octavian Ciurtin, proprietarul unei pensiuni din zonă.
În conversaţiile locuitorilor se mai aude câte-o expresie în gumuţească, „limba“ care, odinioară, o vorbeau zilnic
– „Munuc, s-asface spurav!“ („Fii atent că e om rău!“), „Munuc, s-asface deapsă!“ („E un om bun!“), „Munuc, atină gădineală!“ („Să ceri mâncare!“), „Tălăuzeşti? (Înţelegi?“).
În „Monografia Mărgăului“, Gheorghe Braica, mărgăuan ajuns protopop al Clujului, a spus cum „limba“ gomoţească sau gumuţească s-a dezvoltat mai întâi la poalele Apusenilor, iar apoi s-a extins în localităţile învecinate.