Mihai Petre nu stă prea bine cu nervii, cel puțin asta observăm în urma participării sale la Asia Express. Mihai Petre a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa soției la Asia Express.
Odată cu progresul în concursul Asia Express, presiunea crește pentru concurenți. Acest lucru este vizibil mai ales în stările lor. Coregraful Mihai Petre nu și-a mai putut controla nervii în fața camerelor de filmat. Acesta a avut o izbucnire nervoasă la adresa soției sale, Elwira.
Totul ar fi pornit după ce Elwira Petre nu ar mai fi putut să își care bagajul din cauza oboselii. Oboseala și-a pus amprenta însă și pe Mihai Petre, care nu a știut să gestioneze cu calm provocările întâmpinate în competiție.
Recent, concurenții Asia Express au avut parte de o probă cel puțin interesantă ce presupunea să scrie pe apă. Tehnica ebru, inventată în Turcia, i-a fascinat pe participanți, însă le-a pus și bețe-n roate. O probă care l-a scos total din sărite pe Mihai Petre.
„Era foarte interesantă tehnica. E prima dată când am văzut în viața mea așa ceva. Trebuia să ai foarte mare grijă când scriai acolo și trebuia să fii foarte ferm, pentru că dacă te opreai se strica totul. Nu puteai recunoaște caracterul. (…) Normal că și aici Elwira a scris mult mai frumos decât mine, pricepută în toate cele, cu mult peste mine”,a spus Mihai Petre la Asia Express.
În timpul probei, Mihai Petre i-a cerut soției lui, Elwira, să-l lase pe el să termine proba.
„Te rog, lasă-mă pe mine. Lasă-mă pe mine, da?’, i-a spus Mihai Petre soției sale, Elwira, iar ea i-a răspuns: „Ce să te mai las?’.
Mica dispută dintre Mihai Petre și Elwira a debutat înainte ca aceștia să pornească spre o nouă destinație în competiția Asia Express. Elwira Petre nu a dorit să ia ghiozdanul rămas, pentru că ar fi fost mai greu. Atunci, dansatorul nu s-a mai putut controla și s-a enervat. I-a reproșat partenerei lui că s-ar plânge de 200 de grame în plus, dar, din fericire, „cearta’ nu a durat mult.
„Ți-e bine? Aleargă acum, hai! E mai greu, te tot plângi de 200 de grame în plus’, i-a reproșat Mihai Petre soției lui, enervat, după ce a luat ambele ghiozdane în spate.