LIFESTYLE

Noi reguli pe plajele din Grecia. La ce trebuie să se aștepte românii în această vară

Noi reguli pe plajele din Grecia. La ce trebuie să se aștepte românii în această vară
SURSĂ FOTO: GRECIA DE WEEKEND

Noi reguli pe plajele din Grecia. Una dintre destinațiile preferate în vară de foarte mulți români este fără îndoială Grecia. Premierul elen, Kyriakos Mitsotakis  a anunțat că cei care ajung pe litoralul țării sale vor avea parte de noi reguli.

Cum vor fi dispuse șezlongurile

Conform noii legislații, doar 30% din suprafața fiecărei plaje va mai putea fi ocupată de șezlonguri. Astfel, cel puțin 70% din suprafața plajelor trebuie să fie libere de șezlonguri, iar turiștii care vor să stea la soare pe propriul prosop vor avea gratuitate. În plus, în ariile naturale protejate procentul va fi de 85%, potrivit Bugetul.ro.

Măsurile au fost luate după ce, anul trecut, mai mulți localnici au protestat că nu mai au loc la malul mării din cauza șezlongurilor turiștilor.

Chiar premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat noile reguli de pe plajele grecești, sperând că aspectul litoralului din țara sa va fi diferit de cum a fost până acum.

„Se va asigura o distanță de cel puțin 4 metri de la mare la primul șezlong pentru a îndepărta imaginea șezlongurilor care intrau în apă la propriu. Pentru plajele sălbatice, spațiul folosit va fi de 15 % din spațiul total al plajei. Vom proteja astfel plajele care nu ar trebui să fie date deloc în folosință, protejând astfel natura”, a declarat Kyriakos Mitsotakis.

Turiștii care pleacă în Grecia vor plăti o taxă pentru schimbări cliamtice
Sursa foto: oxigentour.ro

Noi reguli pe plajele din Grecia

Turiștii care preferă să stea la plajă pe propriile prosoape au fost încântați de introducerea noilor reguli pe litoralul din Grecia.

„Ne luăm inclusiv scăunele de plajă, umbrele, suport de umbrelă, cearceaf și tot ce e nevoie. Bineînțeles că mi-ar plăcea să găsesc cât mai des și mai multe locuri în care pot să îmi pun nestingherită prosopul, umbrela și să nu deranjez pe nimeni”, a declarat o turistă.

Astfel, este foarte probabil ca turiștii care doresc să închirieze șezlonguri pe plajele din Grecia să fie nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar. Anul trecut, setul de două șezlonguri cu umbrelă costa între 10 și 15 euro, însă antreprenorii eleni estimează că la vară prețul va crește cu cel puțin 10 procente.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele